Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Știți care e cea mai mare problemă a statului social, așa cum e prevăzut el în Constituția României, în corelație cu filosofia europeană? Într-o societate cu ofertă deficitară și cu un sistem educațional precar, procesul de egalizare a nivelului de trai constă în majorarea taxării. Motiv pentru care cercul vicios constituit din egalizarea sărăciei și mărirea impozitării poate fi străpuns doar dacă nu mai e supradimensionată cererea. Iar pentru extensia ofertei trebuie să fie stimulate capitalul și producția de bunuri, pentru ca în paralel cu prosperitatea să crească nivelul de educație și de conștiință. Și abia după ce se poate vorbi de performanță economică se poate repune pe tapet statul social. Pentru că el nu poate funcționa fără un nivel superior al conștiinței, o ofertă mai bună și adâncirea diviziunii muncii.
E clar, atunci când pleci dintr-o economie subcapitalizată, cu deficit de bunuri și servicii, cea mai mare greșeală e să te declari stat social. Fiindcă asta vine la pachet cu taxe mai mari și nivelarea educației la pragul cel mai de jos. Iată de ce stat social nu pot avea decât societățile capitaliste autentice, dezbărate de clientelismul politic.
Acolo unde noțiunea de stat social e utilizată numai ca să acopere lipsa de expertiză și corupția clasei politice, se observă că societatea se confruntă cu autarhizarea. După care sunt chemați investitori, ce vin însă doar pe baza unor înțelegeri bilaterale. Adică, investițiile nu intră să disciplineze forța de muncă, s-o educe, ci ne pomenim cu întreprinzători ce sunt aduși doar să-i ajute la furat pe politicieni.
De aceea, ca să restabilim proprietatea termenilor, social înseamnă ca mai întâi să prosperi, pentru ca apoi să ai ce redistribui. Să treci prin capitalism. Altfel, singura “reușită” a politicului va fi că se confruntă cu neîncrederea pe termen lung.
