Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
M-am întrebat şi eu, ca tot omul, dacă propoziţia „Nu am emoţii!” pe care Traian Băsescu o slobozeşte pe gură şi atunci când intră şi atunci când iese de la întâlnirile cu procurorii este doar un stereotip verbal sau a devenit,de-acum, unul mintal? Întrebare pe care pare cumva nefiresc să o pun atâta vreme cât ne-am obişnuit, de ani şi ani, cu ideea că Amiralul Dezastrului Naţional una zice, alta face şi alta gândeşte. Ba chiar era cât pe ce să reiau expresia clasică „una scrii şi alta fumezi”, dar amintindu-mi că în snoava aceea era vorba despre Tudor Arghezi îmi dau seama că printr-o asemenea analogie i-aş putea aduc acestuia o nemeritată ofensă, drept pentru care mă abţin...
Cum, prin ce mijloace, poate fi, aşadar, evaluată belicoasa prestaţie publică a lui Traian Băsescu judecată nu doar în funcţie de circumstanţele actuale, ci raportată la întreaga sa activitate din ultimul deceniu şi jumătate? Două ar fi, zic eu, acele discipline ale spiritului în lumina, cărora dacă i-ai evalua comportamentul, rezultatele ar fi catastrofal: logica şi etica. Logica - ştiinţă a gândirii corecte şi etica-ştiinţă a moralei. Cât priveşte motivele unei asemenea afirmaţii ele sunt de domeniul evidenţei.
Cât priveşte întrebarea: dacă activităţile lui Traian Băsescu în decursul celor două funeste mandate prezidenţiale, dar şi înaintea lor, adică din perioada cât a fost Primar General al Capitalei Scumpei Noastre Patrii, pot să fie evaluate conform normelor ştiinţelor dreptului şi ale unei justiţii independente şi profesioniste, răspunsul ar fi unul a la Radio Erevan: „Da, pot să fie evaluate, dar depinde cine face evaluarea!”
Ei, dar aici e aici!... Fiindcă primul care contestă, în mod vehement şi încă din start, ceea ce fac sau urmează să facă evaluatorii diverselor şi mai ales tenebroaselor activităţi ale lui Traian Băsescu şi ale fami(g)liei sale este… Traian Băsescu însuşi! Mai că nu trece zi lăsată de la Cel de Sus fără o şarjă de sudalme care de care mai neiertătoare şi mai drastică pe tema bunei credinţe şi profesionismului magistraţilor. De fapt, al unei anumite părţi a magistraţilor, cei din subordinea domnului Tiberiu Niţu, fiindcă atunci când este să se refere şi la cei de sub comanda dârzei şi mereu neînfricatei Laura Codruţa Kovesi tonul, deşi se vrea tot nemilos, se mai înmoaie .Dar nu prea tare, fiindcă aşa îl ştie lumea şi aşa trebuie să îl ştie: un Traian- inimă de leu. De leu sau, poate, mai bine, de euro, depinde care mai este moneda cu care se negociază preţul pe la Nana, sau pe la retrocedările cu dedicaţie şi cu para întoarsă.
Ne-am putea întreba cum se face că diatribele lui Traian Băsescu la adresa unor procurori nu au atras, până acum, replica CSM-ul, această vajnică apărătoare a virtuţilor ultra imaculatei justiţii. A acelei justiţii zice-se şi reformată de către Monica Macovei, ministra de încredere a fostului preşedinte (care , mai nou, s-a dat de trei ori peste cap, scuipând unde a pupat cu foc şi cu înalt profesionism) şi consolidată în acelaşi sens catastrofal de către urmaşul ei fidel şi neabătut, Cătălin Predoiu. Ne trece, însă, iute mirarea după ce ne amintim că, alături de chemarea „gunoiul sub preş”, o altă înflăcărată deviză de luptă a DNA este şi rămâne „ciocul mic atunci când vine vorba despre Demisul Naţional si a lui ceată!”
Cât priveşte discrepanţa de frecvenţă a ieşirilor publice şi a vehemenţei de ton cu care Traian Băsescu se manifestă atunci când vine vorba despre DNA în comparaţie cu atacurile la persoană rezervate procurorului general Tiberiu Niţu, explicaţia pare a fi ceva mai complicată. Şi asta pentru că Laura Codruţa Kovesi, pe lângă că faptul că este şefa instituţiei, este şi doamna aceea supra apreciată şi pe deplin merit medaliată de către Licuriciul cel Mare. Adică, tocmai cel de la care şi aşteaptă Traian Băsescu colacul de salvare, aşa după cum s-a întâmplat şi cu emisarul venit val vârtej, în 2012, direct de la Wasghinton cu mandat să îl dez-demită imediat după referendum.
Numai că, de atunci şi până acum, a curs multă apă şi pe Dâmboviţa şi pe Oceanele lumii, iar Licuriciului cel Mare numai la Traian Băsescu nu îi stă gândul acum… Deşi, să nu ne fie de mirare dacă un OK dat în discuţia despre controversatul dosar al jurnaliştilor răpiţi va fi mai lămuritor decât nu ştiu câte zeci de declaraţii mai mult sau mai puţin oficiale din ţara Unchiului Sam.
Cât priveşte Uniunea Europeană, de la care, iarăşi, insul se aştepta la ceva acţiune în forţă pentru salvarea sa , nici aici lucrurile nu stau prea promiţător. Confruntată atât de dur cu valul de imigranţi, uniunea verifică, pe propriul risc, faimoasa Lege a consecinţelor neintenţionate, plătind preţul mărinimoasei invitaţii lansate de Angela Merkel, cancelarul german care a mai inspirat şi alte decizii controversate–şi controversabile!- ale familiei unite a Bătrânului Continent.
Revenind la întrebarea de la care am plecat şi anume prin prisma cărei discipline putem analiza cazul de faţă, eu unul aş citi agresivele ieşiri la rampă şi ameninţările tot mai puţin voalate ale lui Traian Băsescu mai degrabă prin prisma analizei psihologice. Rezultatul fiind că avem în faţă doar o mascaradă de drept comun care,departe de a denota puterea nemaipomenită şi de neclintit, divulgă mai degrabă vulnerabilitatea crescândă a personajului, teama sa, mereu mai mare şi mai apăsătoare, pentru ceea ce îi îi poate aduce un viitor al cărui traseu l-a scăpat de sub control şi care a devenit din ce în ce mai puţin previzibil.
Un viitor cu un traseu foarte periculos sub ale cărui dale, îmbătat de aburii puterii sale absolute, Traian Băsescu însuşi a pus,în toţi aceşti ani, multe bombe cu efect întârziat. Fiecare bombă având câte un ceas care ticăie neiertător. În concluzie, primul duşman de care trebuie să se ferească Traian Băsescu este Traian Băsescu însuşi. Care, cu siguranţă, îşi va pierde autocontrolul şi va călca pe bec!
Rămâne doar să vedem care este buturuga mică şi când va răsturna ea carul mare, de luptă, al lui Traian Băsescu? Până atunci, un sfat sincer şi dezinteresat:Traian Băsescu, fereşte-te de Traian Băsescu! Nici nu ştii când poate să –ţi o coacă. În stare de aşa ceva cu siguranţă că este, la câţi le-a făcut-o, el, pe acelaşi calapod!...
