x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun INCREDIBIL. Un bărbat ia la ţintă un copac şi trage cu pistolul. Ce a urmat întrece orice imaginaţie (VIDEO)

INCREDIBIL. Un bărbat ia la ţintă un copac şi trage cu pistolul. Ce a urmat întrece orice imaginaţie (VIDEO)

24 Oct 2014   •   12:44
INCREDIBIL. Un bărbat ia la ţintă un copac şi trage cu pistolul. Ce a urmat întrece orice imaginaţie (VIDEO)

Un bărbat care şi-a testat arma cea nouă în pădure a avut parte de un moment imprevizibil, în urma căruia a trebuit s-o ia la sănătoasa ca să-şi salveze viaţa, scrie Metro.

Dave, căci aşa îl numesc jurnaliştii britanici, este filmat de un camarad în timp ce-şi îndreaptă arma spre o ţintă fixată la baza unui copac.

Însă, imediat după ce trage primul glonţ, bărbatul realizează şocat că arborele ţintit se prăbuşeşte.

În timp ce bărbatul care filmează râde cu gura până la urechi de scena total neprevăzută, Dave este filmat cum fuge din calea copacului, care cade la câţiva paşi de locul din care a tras la ţintă.

×