x close

Antarctica se încălzeşte de două ori mai mult faţă de restul planetei

0
23 Dec 2016 - 11:03
Antarctica se încălzeşte de două ori mai mult faţă de restul planetei Foto: pixabay.com


Un studiu realizat recent în Statele Unite atrage atenţia că temperatura în Antarctica a crescut cu circa 11 grade Celsius în urmă cu 20.000 - 10.000 de ani, în timp ce în aceeaşi perioadă temperatura medie globală a înregistrat o creştere cu circa 4 grade Celsius, după ultima epocă glaciară, informează Xinhua.

Disproporţia, faptul că Antarctica s-a încălzit de aproape trei ori mai mult în comparaţie cu creşterea temperaturii medii globale după vârful înregistrat la ultima epocă glaciară în urmă cu 20.000 de ani, subliniază faptul că la poli, atât la cel din Arctica, aflat la nord, cât la şi cel din Antarctica, din sud, are loc o amplificare a efectelor schimbărilor climaterice, fie că e vorba de răcire sau de încălzire.

Calculele ţin cont de estimările majorităţii modelelor climaterice, iar ''rezultatul nu reprezintă o surpriză'', după cum susţine Kurt Cuffey, glaciolog la Universitatea Berkeley din California, Statele Unite.

Modelele aplicate pentru calcule pentru a analiza cum arăta planeta noastră în urmă cu 20.000 de ani pot fi utilizate pentru a estima efectul încălzirii globale în viitor şi ''în general, fac o treabă foarte bună'', a mai spus cercetătorul. Astfel, ţinând cont de actualele schimbări climaterice, modelele prevăd că Antarctica se va încălzi de două ori mai mult faţă de restul planetei şi va atinge nivelul maxim în câteva sute de ani.

În condiţiile menţinerii situaţiei actuale privind emisiile de gaze cu efect de seră, se anticipează o creştere a temperaturii medii globale cu 3 grade Celsius până în 2100 şi, respectiv, cu 6 grade Celsius în Antarctica.

În plus, în urma măsurătorilor, s-a constatat că Antarctica este o zonă mai sensibilă la nivelurile globale de dioxid de carbon, potrivit lui Cuffey. Acesta subliniază că situaţia din ziua de astăzi, în care încălzirea globală este determinată în special de emisiile de dioxid de carbon cauzate de influenţa umană, în urma arderii combustibilului fosil, diferă de ciclurile naturale. Capacitatea oceanelor de a absorbi dioxidul de carbon nu poate ţine pasul cu creşterea nivelului de gaze cu efect de seră din atmosferă, ceea ce înseamnă că nivelurile de dioxid de carbon şi temperaturile globale vor continua să crească dacă populaţia umană nu va reduce emisiile, mai arată sursa citată.

Sursa: AGERPRES

Citeşte mai multe despre:   antarctica

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Ce se întâmplă când mori. Viața după moarte, explicată de oamenii de știință

Ce se întâmplă când mori. Viața după moarte, explicată de oamenii de știință
Ce se întâmplă cu noi când murim? Există doar un grup de oameni care știu cu adevărat ce se întâmplă când mori: morții. Și din moment ce morții nu își vor dezvălui secretele, este de datoria...

Incredibil! O planetă gigant ne-ar putea dezvălui secretele universului

Incredibil! O planetă gigant ne-ar putea dezvălui secretele universului
Telescopul american Hubble Space a descoperit recent o stea înconjurată de o structură giganticăde praf cosmic, care se întinde pe o rază de 150 miliarde de ani lumină. Oamenii de știință bănuiesc c

Incredibil! Vaca ar putea deveni "în câteva sute de ani" cel mai mare mamifer terestru

Incredibil! Vaca ar putea deveni "în câteva sute de ani" cel mai mare mamifer terestru
Migraţia oamenilor din Africa, în urmă cu mii de ani, a contribuit la dispariţia animalelor terestre mari, o tendinţă de micşorare a dimensiunii acestora de-a lungul timpului care, dacă va continua, ar putea...

Adio, SMS! Cu ce va fi înlocuit clasicul mesaj text

Adio, SMS! Cu ce va fi înlocuit clasicul mesaj text
Google anunţă că a ajuns la un acord cu cei mai mari operatori de telefonie din lume, care vor suporta tehnologia sa, privind introducerea unui înlocuitor pentru clasicul SMS. Google a eşuat în mai multe rânduri

Smartphone-urile dau dependenţă

Smartphone-urile dau dependenţă
Viaţa din ce în ce mai multor oameni este aproape permanent legată de dispozitivele tehnologice de tipul smartphone sau tabletă, însă utilizatorii acestor dispozitive tind să subestimeze perioada de timp pe care...

E oficial: SUA încep dezvoltarea unei rachete hipersonice

E oficial: SUA încep dezvoltarea unei rachete hipersonice
Pentagonul s-a lansat oficial în cursa hipersonică, însărcinând producătorul de armanent Lockheed Martin să dezvolte prima rachetă americană capabilă să zboare cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a...

VIDEO A fost gasit "submarinul lui Hitler"

VIDEO A fost gasit "submarinul lui Hitler"
Video Submarinul german U-3523, cu ajutorul caruia ar fi fugit conducerea militara a Germaniei fasciste, a fost gasit pe fundul golfului Skagerrak, din apele daneze. Ambarcatiunea a fost descoperita de oamenii de stiinta de...

Care este vârsta deplinei fericiri a unui om? Ce au descoperit oamenii de știință britanici

Care este vârsta deplinei fericiri a unui om? Ce au descoperit oamenii de știință britanici
Un studiu relevă vârsta la care ființa umană este cea mai fericită, informează site-ul cotidianului britanic „The Independent”. Și aceasta nu este neapărat perioada de viață la care ne gândim … La...

Parlamentul European îi cere lui Mark Zuckerberg să vină personal pentru a da explicații

Parlamentul European îi cere lui Mark Zuckerberg să vină personal pentru a da explicații
Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a cerut miercuri ca directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, să vină personal în faţa eurodeputaţilor pentru a da explicaţii în legătură cu...

Avioanele vor fi dotate cu locuri in picioare pentru pasageri!

Avioanele vor fi dotate cu locuri in picioare pentru pasageri!
Firma italiana Aviointeriors a pus la punct prototipul unor scaune pentru pasagerii care calatoresc in picioare, informeaza The Telegraph.   Designul dispozivului aminteste de saua unui calaret. Sirul de "scau...

Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie, singurul loc din Europa în care aceştia au supravieţuit, au început să înflorească

Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie, singurul loc din Europa în care aceştia au supravieţuit, au început să înflorească
Bujorii de stepă, denumiţi ştiinţific Paeonia tenuifolia, din Rezervaţia botanică de la Zau de Câmpie, judeţul Mureş, singurul loc din Europa în care această floare a supravieţuit, au început să...

Rusii, incapabili sa produca tehnologie de nivel occidental

Rusii, incapabili sa produca tehnologie de nivel occidental
Planul autorităţilor ruse de a construi turbine pe gaz de mare capacitate destinate producţiei de energie electrică, reducand, astfel, dependenţa de tehnologia occidentală a suferit o infrangere serioasă după ce...

Cum să deosebeşti orezul din plastic de cel natural. 4 metode eficiente de verificare a calităţii orezului

Cum să deosebeşti orezul din plastic de cel natural. 4 metode eficiente de verificare a calităţii orezului
De ceva timp tot auzim de mâncare nesănătoasă, importată din China, care este fabricată din plastic sau din alte materiale sintetice. O privire aruncată în grabă asupra produsului nu este suficientă pentru a fa...

Olandezii au inventat "sarcofagul" pentru sinucigasi

Olandezii au inventat "sarcofagul" pentru sinucigasi
La expozitia industiei funerare, eveniment gazduit de orasul Amsterdam, a fost prezentat prima "capsula pentru sinucigasi" din lume,informeaza South China Morning Post.   Aparatul numit Sarco a fost proiectat...

SpaceX a amânat lansarea rachetei Falcon 9

SpaceX a amânat lansarea rachetei Falcon 9
Compania SpaceX a amânat cu 48 de ore lansarea programată pentru luni a rachetei din gama Falcon 9, la bordul căreia să află cel mai nou instrument NASA pentru identificare unor planete potenţial locuibile, din...
Serviciul de email marketing furnizat de