x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Taylor Swift își protejează vocea în fața deepfake-urilor

Taylor Swift își protejează vocea în fața deepfake-urilor

de Redacția Jurnalul    |    28 Apr 2026   •   10:45
Taylor Swift își protejează vocea în fața deepfake-urilor
Sursa foto: Hepta/Taylor Swift se protejează de AI

Taylor Swift face un pas nou în lupta cu inteligența artificială, după ce a depus cereri de înregistrare a mărcii pentru propria voce și imagine, într-un context în care deepfake-urile devin tot mai greu de controlat, transmite NBC News.

Artista a depus cereri de trademark pentru două fragmente audio în care își promovează noul album „The Life of a Showgirl”. În paralel, a solicitat protecție și pentru o imagine de scenă în care apare cu una dintre ținutele sale emblematice și o chitară roz. Demersul marchează o extindere a strategiei sale juridice, care până acum viza în principal numele, versurile sau produsele asociate brandului personal, mai scrie NBC News.

Decizia vine după ce artista a fost ținta mai multor materiale falsificate generate cu ajutorul inteligenței artificiale. Printre acestea s-au numărat clipuri în care promova produse inexistente, dar și imagini manipulate care au circulat viral online. Inclusiv Donald Trump a distribuit, la un moment dat, conținut fals în care artista părea să îi susțină candidatura. Specialiștii spun că încercarea de a înregistra vocea ca marcă este o abordare relativ nouă. Spre deosebire de drepturile de autor, care protejează înregistrările existente, noile tehnologii AI pot genera conținut complet nou, imitând vocea fără a copia direct. Astfel, utilizarea conceptului de „sound mark” ar putea permite artiștilor să conteste și imitațiile „suficient de similare”, nu doar copiile exacte.

Matthew McConaughey a devenit recent primul actor de top care a depus cereri similare pentru protejarea imaginii și vocii. Și alți artiști au atras atenția asupra fenomenului: Scarlett Johansson a contestat utilizarea unei voci asemănătoare cu a sa într-un produs AI. Tom Hanks a semnalat reclame false generate cu imaginea sa iar Bryan Cranston a criticat replicarea neautorizată a identității digitale. Presiunea asupra companiilor tech crește, iar inițiative precum „The Human Artistry Campaign” cer reguli mai stricte privind utilizarea conținutului creativ. În paralel, platforme precum YouTube dezvoltă instrumente de detectare a deepfake-urilor, oferind artiștilor mai mult control asupra imaginii lor online.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: taylor swift voce deepfake
Parteneri