x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Descoperire fără precedent: O parte din coada unui dinozaur, găsită într-un chihlimbar

Descoperire fără precedent: O parte din coada unui dinozaur, găsită într-un chihlimbar

09 Dec 2016   •   10:07
Descoperire fără precedent: O parte din coada unui dinozaur, găsită într-un chihlimbar

O parte din coada unui dinozaur, veche de 99 de milioane de ani, cu os, ţesut moale şi pene a fost descoperită în chihlimbar - descoperire fără precedent, care poate spune multe despre evoluţia şi structura penajului acestor animale dispărute, relatează AFP. 

"Această parte a cozii care provine de la un animal tânăr prezintă opt vertebre, înconjurate de pene în stare bună, cu detalii microscopice", explică Ryan McKellar, de la Muzeul Regal din Saskatchewan (centrul Canadei), unul dintre oamenii de ştiinţă care au participat la această descoperire publicată joi în revista Current Biology. 

"Putem fi siguri că este un dinozaur, deoarece vertebrele nu sunt sudate pe o crupă, aşa cum este cazul la păsările moderne sau la strămoşii lor", a precizat el. 



"Din contră, coada este lungă şi suplă, cu pene repartizate pe fiecare parte, ceea ce înseamnă că este vorba de un dinozaur, nu de o pasăre preistorică", a subliniat paleontologul. 


Chiar dacă toată coada a fost acoperită cu acest tip de pene, dinozaur nu a putut, probabil, să zboare, a precizat el. Un astfel de penaj a avut, probabil, alte funcţii, cum ar fi cel de atragere a partenerilor sau de reglare termică, sugerează cercetătorul. 

Pene care datează din epoca dinozaurilor au mai fost descoperite deja în chihlimbar, însă este pentru prima dată când poate fi stabilită în mod clar o legătură între o parte dintr-un penaj bine conservat şi un dinozaur, precizează şi paleontoloaga Linda Xing, de la Universitatea de Geofizică din China, autoarea principală a descoperirii. 



Acest lucru permite cercetătorilor să înţeleagă mai bine evoluţia şi structura penajului acestor animale preistorice dispărute în urmă cu 62 de milioane de ani, argumentează ea. 

De fapt, aceasta bucată de răşină semi-translucidă, de mărimea şi forma unei caise uscate, captează unul dintre primele momente ale despărţirii penajului păsărilor de cel al dinozaurilor, punctează cercetătorii, care au folosit un scanner şi un microscop pentru a studia fragmentul în cele mai mici detalii. 


Ei au dedus că penele aveau culoarea maro închis în partea de sus şi albă dedesubt. 

Bucăţile de pene din apropierea marginii chihlimbarului au permis efectuarea de analize ale stratului exterior al ţesuturilor moi din jurul osului. Cercetătorii au detectat urme de fier şi un reziduu de sânge prins în răşină. 

Bucata a fost descoperită într-o piaţă de chihlimbar din Myanmar, în 2015, de către Linda Xing, notează AFP, amintind că în filmul de science-fiction "Jurassic Park", oamenii de ştiinţă pot fi văzuţi clonând dinozauri pornind de la ADN-ul descoperit într-o bucată de chihlimbar.AGERPRES

×