„Prefecturile, conform prevederilor legale, trebuiau să comunice, subliniez, deci să trimită o adresă simplă primăriilor, la câți locuitori ai voie atâți angajați, nu știu, 15 angajați, la 3.000 de locuitori, vă dau un exemplu ipotetic, da? Unele prefecturi, cred că 5 dintre ele, inclusiv cea din Covasna, nu s-au mulțumit să deau adresă, au emis un act administrativ, un ordin al prefectului, care stabilește pentru toate localitățile numărul maxim”, explică Ilie Bolojan, luni, la Digi24.
„Acest act administrativ a fost atacat de către cei care simt să blocheze toate aceste măsuri și, sigur că instanța l-a suspendat. Aș putea să spun că a fost o decizie de a comunica aceste plafoane negândită, care a creat o vulnerabilitate”, mai declară premierul interimar.
Bolojan a prezentat și soluția Guvernului. „Soluția pe care am stabilit-o este ca aceste ordine de prefecți să fie anulate în cele 5 județe, să se comunice direct, dar, sigur, că unii pot ataca și comunicările. Asta este problema. Nu poți să te lupți cu o realitate”.
Declarațiile sale vin după ce Tribunalul Covasna a decis joi suspendarea unui ordin de prefect ce stabilea numărul maxim de posturi pentru unităţile administrative-teritoriale din judeţ.
Bolojan, propuneri în energie: Deschiderea accesului în sistem, creșterea producției și a stocării
Aflat în direct la Digi24, premierul interimar Ilie Bolojan a precizat că, pentru ca prețurile la energie să scadă, România ar trebui să-și mărească capacitatea de producție, dar și de stocare, dar și să deschidă accesul în sistemul energetic.
„Nu vom putea avea o energie mai ieftină în anii următori, dacă nu vom deschide accesul în sistem, dacă nu vom avea o producție mai mare și mai ales o stocare mult mai mare față de ceea ce avem”, a declarat Ilie Bolojan.
Acesta a precizat că, spre exemplu, energia care se produce de primăvara și până toamna într-un parc fotovoltaic, care, în intervalul de la prânz este o energie care se vinde la prețuri foarte mici, precizând că este „risipită”. Bolojan a afirmat că ea poate fi stocată iar seara, când prețul energiei este foarte mare, această energie stocată să poată fi livrată.
Bolojan a precizat că miza blocajului accesului la rețelele energetice este una „foarte mare”.
„Când cineva vrea să facă o investiție și se duce la Transelectrica, o investiție mare, nu mai poate primi astăzi un aviz tehnic de racordare, pentru că practic rețelele sunt blocate și s-a schimbat procedura și atunci are două posibilități, să aștepte mult timp sau să primească un semnal din piață de la cei care au hârtii gata făcute, că îi se poate vinde un astfel de proiect, adică îi se dă hârtia și avizul, fără altceva, ceea ce înseamnă niște sume imense”, a declarat Bolojan.
Premierul interimar a acuzat că există o responsabilitate în zona de decizie: „(...) este clar că acest sistem a fost pervertit în totalitate, este evident asta și faptul că am ajuns în această situație arată că este o doză de iresponsabilitate în zonele astea de decizie, pentru că permiți, practic, să-ți blochezi accesul în sistem”, a declarat Bolojan.
Premierul interimar a acuzat încă din aprilie că speculatorii au obținut avize tehnice de racordare cu mult peste capacitatea rețelelor, iar astfel proiectele „investitorilor serioși”, nu mai pot fi implementate.
(sursa: Mediafax)



