x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Encore 2 – tablete pentru mediul business

Encore 2 – tablete pentru mediul business

de Alexandru Radescu    |    24 Iun 2014   •   18:09
 Encore 2 – tablete pentru mediul business

Toshiba aduce pe piaţa din România o nouă gamă de tablete, destinate mediului business, bazate pe sistemul de operare Windows 8.1: modelul Encore 2 WT10-A, cu display de 25,65 cm (10,1 inci) şi Encore 2 WT8-B, de 20,32 cm (8 inci). Ambele gadget-uri vor fi disponibile comercial din trimestrul trei al anului, la preţuri care urmează a fi anunţate ulterior.

Utilizatorii tabletelor vor beneficia de un abonament pe un an pentru pachetul Microsoft Office 365, pentru utilizarea Word, Excel, PowerPoint, Outlook, Publisher, Access şi OneNote. În acest abonament mai sunt incluse şi minute de telefonie pe Skype (VoIP), precum şi spaţiu de stocare în cloud - OneDrive.

Modelele Encore 2 sunt echipate cu procesor Intel Atom şi cu memorie RAM 1GB/2GB.

Din punct de vedere al design-ului, ambele modele dispun de o carcasă de culoare Satin Gold, cu ramă subţire (grosimea tabletelor este de 8,98 mm, respectiv 9,48 mm).

Cele două tablete sunt echipate cu o cameră posterioară de 5 MP, care filmează la o calitate Full HD 1080p la 24 fps (Encore 2 WT8-B) şi la 30 fps (Encore 2 WT10-A), în timp ce camera frontală este destinată, în primul rând, video call-urilor.

Aplicaţia TruCapture contribuie la transformarea textelor de pe tablă, din sălile de clasă, documente sau prezentări, în format editabil, prin fotografiere.

Ambele modele sunt dotate cu un port micro-USB şi cu un slot micro-SD. (Encore 2 WT10-A este echipată şi cu o ieşire micro-HDMI), greutatea tabletelor fiind de 555 grame, respectiv 385 grame.

 

 

 

×
Subiecte în articol: tablete toshiba tablete windows