x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Noua miză pentru magazinele Vodafone în franciză

Noua miză pentru magazinele Vodafone în franciză

de Alexandru Radescu    |    26 Feb 2014   •   16:43
 Noua miză pentru magazinele Vodafone în franciză
Sursa foto: Catalin Savulescu

Vodafone a ajuns în prezent la 19 magazine deschise în sistemul de franciză iar numărul acestora va ajunge la 50, în urmatoarele două luni, a anunţat astăzi operatorul. Magazine Vodafone în franciză există acum în Bucuresti, Iasi, Cluj, Arad, Falticeni, Piatra Neamt, Medias, Sighisoara, Bistrita, Viseul de Sus, Zalau, Uricani, Comarnic, Caracal, Mizil şi Târgu Mureş.

Vodafone România “pasează” magazine sub franciză

Activitatea noului program este reglementată printr-un contract de franciză între Vodafone şi partener. La intrarea în acest model de business, se percepe o taxă de franciză care variază între 2.500 şi 15.000 de euro, în funcţie de factori precum tipul locaţiei, suprafaţă, zona geografică şi nivelul de investiţii necesar amenajarii şi echipării spaţiului comercial. În plus, potenţialul partener trebuie să dispună şi de un capital de investiţie ce porneşte de la 10.000 de euro, care acoperă garanţia aferentă liniei de credit comercial şi rulajul din primele două luni de activitate.

Vodafone România a lansat în noiembrie 2013 programul prin care o parte din magazinele proprii pot fi preluate în sistem de franciză de către antreprenori (chiar foşti salariaţi Vodafone), pentru creşterea vânzărilor şi obţinerea unui nivel de performanţă şi eficienţă mai bun al canalului de retail.



 

 

 

 

×
Subiecte în articol: vodafone franciza retial telecom