x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Sancţiuni pentru companiile IT&C care facilitează încălcărea drepturilor omului

Sancţiuni pentru companiile IT&C care facilitează încălcărea drepturilor omului

de Alexandru Radescu    |    23 Apr 2012   •   16:19

Presedintele american Barack Obama a autorizat principiul unor sanctiuni impotriva furnizorilor de mijloace tehnologice destinate facilitarii incalcarilor drepturilor omului in Siria si Iran, a anuntat luni Casa Alba, relateaza AFP.

"Acest nou instrument de sanctionare ne permite sa pedepsim nu doar Guvernele represive, ci atat intreprinderile care le permit sa obtina tehnologia pe care o utilizeaza in vederea oprimarii (popoarelor lor), cat si «mercenarii» care creeaza sau fac sa functioneze sisteme utilizate pentru a supraveghea, urmari si viza persoane cu scopul de a le ucide, tortura sau a comite alte incalcari", a precizat presedintia americana intr-un comunicat.

Potrivit aceleiasi surse, Obama a semnat ieri un decret care "autorizeaza sanctiuni si interdictia acordarii de vize (americane) celor care comit sau fac posibile incalcari grave ale drepturilor omului prin intermediul tehnologiilor informatiilor, in legatura cu brutalitatile comise de regimurile sirian si iranian".

In acelasi timp, si Parlamentul european vrea reguli pentru firmele care exporta mijloace de cenzurare a Internetului.

"Asistam la o cursa intre cei care folosesc noile media pentru a se elibera si cei care cauta sa foloseasca media in scopul de a reprima. Nu ezit sa spun ca Vodafone trebuie sa invete ceva din faptul ca i-a facut pe plac lui Mubarak", a declarat raportorul Richard Howitt (S&D, Marea Britanie), referindu-se la faptul ca Vodafone si-a suspendat serviciile la cererea regimului Mubarak, cu cateva saptamani inaintea revolutiei din Egipt.

UE ar trebui sa aiba reguli pentru monitorizarea cenzurii pe Internet practicate de regimurile autocratice, considera o rezolutie a PE adoptata saptamana trecuta, referitoare la Raportul anual 2010 cu privire la drepturile omului in lume. Parlamentul vrea ca aceste noi reguli sa intareasca responsabilitatea firmelor cu sediul in UE care exporta mijloace care pot fi folosite pentru a bloca site-uri si a monitoriza comunicatiile mobile.


Rezolutia cere Comisiei sa propuna pana in 2013 reguli care sa imbunatateasca monitorizarea exporturilor europene de mijloace si servicii care pot fi folosite pentru a cenzura sau a bloca website-uri si a monitoriza comunicatiile mobile.


"Primavara araba" a demonstrat potentialul detinut de Internet si retelele sociale pentru exercitarea dreptului la libertatea de opinie si exprimare, noteaza rezolutia, care cere de asemenea mai mult sprijin pentru promovarea libertatii mass media si pentru protejarea ziaristilor si bloggerilor independenti.

×