x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Subţire şi elegant: Huawei Ascend P7

Subţire şi elegant: Huawei Ascend P7

de Marina Constantinoiu    |    12 Sep 2014   •   21:31
Subţire şi elegant: Huawei Ascend P7

Îl aveam în teste doar de două zile şi s-a nimerit să ies din “turnul meu de fildeş”, dintre pereţii redacţiei, adică, să mă văd cu nişte oameni care lucrează într-o clădire care găzduieşte mai multe firme. Afară, în faţa scării, mulţime de fumători. Genul la cămaşă şi cravată, cu pantaloni călcaţi impecabil, bombeu lustruit ca-n melodie. Îmi sună telefonul, aşa că-l scot din geantă în faţa mulţimii. De vorbit, am vorbit puţin, aşa că faptul că frumosul Ascend P7 al celor de la Huawei a şi atras priviri iscoditoare e semn că efectul său de magnet este puternic. Un tip mai îndrăzneţ şi mându nevoie-mare, îmi arată predecesorul, un Ascend P6, şi-mi spune:”Am şi eu un Huawei. De vreo şapte luni. Impecabil”. Îi arăt ce “am eu”, mă laud cu el, că-i nou. Nu-s genul de om prea sociabil, dar de data asta ne-am întins la vorbă câteva minute, făcând schimb de impresii, iar eu culegând, în acelaşi timp, comentariile “samsung-iştilor” sau “iPhone-iştilor” prezenţi, mai ales referitoare la firmă. Căci da, Huawei este din ce în ce mai prezentă pe piaţă.

Zilele trecute deschideam gsmarena.com, să văd ce se mai bârfeşte pe piaţă şi ce tentaţii mă mai aşteaptă. Nici mai mult, nici mai puţin decât trei dintre poziţiile principale din main page erau despre Huawei. Nu e de mirare, din moment ce produsele şi serviciile chinezilor sunt folosite în peste 170 de ţări, inclusiv România, deservind mai mult de o treime din populaţia lumii.

Dincolo de frumuseţe şi eleganţă, pe care cârcotaşii le vor pune, inevitabil, tot în cârca “plagiatului după iPhone”, sub carcasa lui P7 stau bine ordonate piesuliţe care fac să funcţioneze impecabil noua “jucărie”. E drept, nici nu era vorba despre un telefon blocat în reţea (urăsc sincer variantele blocate în reţea, nu mi s-a întâmplat vreodată să nu întâmpin probleme cu ele, de la orice companie ar fi fost ele blocate).

Ascend P7 este un telefon extrem de subţire, în ciuda faptului că are o concurenţă serioasă pe piaţă: pe cel mai subţire telefon de până acum, Allview X2 Soul, care are numai 5,5 mm grosime! Ei bine, P7 e mai “gras”, are 6,5 mm, nu ştiu dacă o să putem trăi cu asta! Greutatea redusă este un alt avantaj, terminalul având doar 124 de grame, în ciuda suprafeţelor mari fabricate din metal sau sticlă. În mână, terminalul este comod de manevrat, asta şi pentru că este destul de îngust. Ecranul are însă 5 inci, pe care, după atâtea tablete şi phablete, nici nu-i mai remarci în ziua de azi!

Alura de iPhone este dată de rama argintie, fabricată din aluminiu, dar la Ascend P7 nu doar aspectul contează, ci şi construcţia. Butoanele metalice, discrete, sunt la locul lor, nu au joc, sloturile pentru SIM şi microSD, la fel, iar carcasa nu prezintă niciun fel de joc.

Dincolo de orice, P7 este un telefon pentru selfie, dotat cu o cameră secundară de 8 MP, în timp ce camera principală este una de 13 MP, cu autofocus, touch focus, face detection, bliţ LED, HDR, panorama, filmare FHD.
Procesorul din dotare este un quad core 1,8 GHz, Cortex A9, iar sistemul de operare este versiunea 4.4.2 KitKat a Android-ului.
Un detaliu important, referitor la ecran: este un LCD IPS cu Gorilla Glass 3, utilizabil cu mănuşi pe mână.

Interfaţa Huawei, Emotion UI versiunea 2.3 cu care vine echipat P7, ar putea să nu placă la prima vedere. Mie mi-a luat câteva zile, îmi părea prea simplă. Mă scăpa de butonul de meniu, ceea ce iniţial mă enerva. Interesant e faptul că meniul poate fi modificat, transformându-l într-unul foarte asemănător Windows Phone-urilor. Aplicaţiile se transformă în iconiţe mari, vizibile, în culori mai puţin intense decât cele de la WP.

Mulţumită am fost şi de autonomie, deşi subţirimea îmi dădea emoţii. Bateria (care nu poate fi schimbată, ăsta fiind unul dintre neajunsurile terminalului) are 2.500 mAh şi a rezistat eroic la “frecare”, depăşind o zi, la utilizare  foarte intensă. O utilizare normală poate aduce şi o autonomie de două zile, fără dureri de cap. Omul mai trebuie să şi muncească, nu doar să butoneze telefoane, nu?

Ascend P7 este creat pentru conectivitate îmbunătăţită în reţea 4G. Dar când nu ai aşa ceva la dispoziţie sau vrei să mai salvezi din puterea bateriei, Ascend P7 comută automat reţelele. Iar când bateria începe să se descarce, Ultra Power Saving Mode îşi stă la dispoziţie pentru a opri funcţiile care consumă foarte mult, oferind până la 24 de ore de aşteptare.

Pot să spun cu mâna pe inimă că-s greu de cucerit, iar P7 a ştiut pe ce “butoane” să apese. La fel i se va întâmpla oricui va trece peste adaptarea la interfaţa mai puţin obişnuită a terminalului, garantat.

CARACTERISTICI
■ Reţele: 2G: 850/900/1800/1900
■ 3G: 850/900/1700/1900/2100
■ 4G: 800/900/1800/2100/2600
■ Procesor: Hisilicon Kirin 910T quad core, frecvenţă 1800
■ Dimensiuni: 68,8x139,8x6,5 mm
■ GPS: da, cu A-GPS şi Glonass
■ SIM: microSIM
■ Sistem de operare: Android 4.4.2, KitKat, cu Emotion UI 2.3
■ Radio FM
■ Baterie de 2.500 mAh
■ Camera principală: 13 MP
■ Camera secundară: 8 MP



×
Subiecte în articol: Huawei Ascend P7