13 aprilie 1989

Au continuat lucrările Plenarei CC al PCR deschise ieri. În aplauze puternice, secretarul general a anunţat înche­ie­rea plăţilor datoriei externe. Se mun­cise, fără îndoială, mult la ex­pu­ne­rea se­cretarului general pentru des­chi­derea şe­din­ţei. Căci se spera că va fi – şi a fost – o veritabilă bombă de presă. Nu pentru Scînteia, ci pentru agen­ţi­i­­le şi ziarele din străinătate. O lovitură dată Moscovei, spera Ceau­şes­cu.

În toate cele trei zile cât a fost Plenara CC al PCR, Elena Ceauşescu a stat în prezidiu. Conform agendei, joi 13 aprilie a înţepenit în scaun, di­mi­nea­ţa de la ora 9:30 la 12:55, iar după-amiaza între orele 16:00-19:10. La ce s-o fi gândit? Cum şi-a omorât plictiseala? Căci pe participanţi îi ştia - dacă nu altfel, după dosarele de cadre - ca pe propriile buzunare. Iar cuvântările lor - toate ca una în ultimii ani.

La Cabinetul 2 a început însă ziua de lucru înaintea deschiderii şedinţei. La ora 9 fix, Tovarăşa l-a primit pentru câteva minute pe cumnatul scorniceştean Vasile Bărbulescu, secretar CC al PCR cu agricultura.

După-masă, înaintea reluării lu­cră­rilor Plenarei, l-a chemat pentru un sfert de ceas pe Silviu Cur­ti­ceanu. Nici după şedinţă, Elena Ceauşescu nu s-a grăbit să plece acasă. La Cabinetul 2 au fost che­maţi Constantin Olteanu, se­cretarul CC al PCR cu propaganda şi Constantin Mitea, consilierul de pre­să. Să nu mai fi avut Ceauşescu pu­tere să poarte aceste discuţii? Căci el de­cise­se în primii ani asu­pra comunica­te­lor de presă. Dacă în voia consoartei erau lăsate acum şi aceste de­cizii, con­ti­­nuitate mai era prin menţinerea con­­s­ilierului de presă, Constantin Mitea.

Nicolae Ceauşescu îl simpatizase pe Mitea încă de la venirea lui la putere, povesteşte Dumitru Popescu care-l cunoştea bine. În 1965, Po­pescu fu­sese redactorul-şef al Scîn­teii, iar Mitea adjunctul lui. Îl cooptase şi în colectivul de redactare al documentelor cu care Ceauşescu se prezentase la Congresul al IX-lea al PCR ce-l înscăunase în fruntea ţării. Absolvent al Academiei de înalte Studii Comerciale şi Industriale Bucureşti (1940), Mitea fusese printre puţinii români şcoliţi ce optaseră imediat după război pentru jurnalismul de stânga. Preţuindu-i  maleabilitatea, calmul, modestia şi discreţia, Ceauşeştii nu l-au inclus în "rotaţia  cadrelor".