Păreri privind viitorul ţării

Într-un articol din cotidianul Le Soir, de la 21 noiembrie 1989 şi semnat Paul Hermant, Yves-Luc Conreur, Vincent Magos şi Jean-Pierre Jacqmin, se prezenta situaţia Ro­mâ­niei celui de-al XIV-lea Congres al PCR şi se spe­cula asupra viitorului ţă­rii ce întorcea spa­tele refor­me­lor ce cuprinseseră Estul.

"Partidul Comunist Român îşi ţine zilele astea cel de-al XIV-lea Congres într-o Românie ferecată, înfometată, mal­tratată. Bucureştiul este sub stare de asediu, cei mai cunoscuţi disidenţi fac greva foamei, la frontiere se exercită un control strict.

Chiar nu s-a schimbat nimic la estul Estului? În ultimele zile şi-au făcut apariţia cinci partide clandestine. Nu toate la fel de importante. Dar apariţia Frontului Reformist al partidului comunist sau a unui Front de Salvare Naţională, care fac apel la membrii par­t­idului să nu-l mai realeagă pe Nicolae Ceauşescu, este de natură să nască speranţe. Ceva se mişcă chiar în interiorul partidului. Din nefericire, ni­mic asemănător cu forumurile, sin­dicatele libere, mişcările de opoziţie care au zguduit ţările vecine. Al XIV-lea Congres deschide calea spe­cu­laţiilor. Ne putem imagina orice, de la demisia preşedintelui la realegerea sa, de la formarea unei axe «România-China-Coreea de Nord» la ieşirea României din alianţa sa militară, de la insurecţie la greve în cascadă.

Va fi, oare, România singura ţară europeană în care schimbarea se va face cu vărsare de sânge? Ne temem că este posibil. Pentru că până la urmă întrebarea este: cum să faci să omori un cadavru? Ceauşescu şi al său sta­linism sunt morţi şi numai Geniul din Carpaţi nu ştie asta. (...). Adjectivul «nebun» asociat numelui lui Ceau­şescu nu este de altfel de acceptat. Nu există o justificare politică mai bună pentru noncombat decât declararea unei situaţii ca fiind o nebunie. Ce se întâmplă în Liban este o nebunie: deci, nu mai avem de ce să ne facem griji. Cel care deţine puterea în România este nebun: n-avem ce-i face. Dimpotrivă, ce s-a întâmplat în RDG, în Polonia, în Bulgaria nu a fost catalogat ca fiind o nebunie, ci drept ceva de neînchipuit.

Semantica anunţă dificultăţi de ordin politic. Le scoate în evidenţă. Dar dacă instituţiile preferă căile bătute, socie­ta­tea civilă nu (...). Era, oare, posibil să ne fi gândit acum nouă luni de zile că 2.200 de comune din 12 ţări europene - în total circa 30 de milioane de oameni - se vor mobiliza pentru a se opune «planului de sistematizare» care ameninţă ju­mă­ta­te din satele din România? Şi totuşi, asta s-a întâmplat, se întâmplă, se va mai întâmpla până când au­torităţile române vor renunţa în mod explicit la acest proiect. Astăzi, Norvegia se alătură operaţiunii, mâine, Polonia (da!) şi Italia vor face la fel. Societatea civilă crede că Ro­ma nu se mai găseşte la Roma şi că este necesar ca ingerinţa să devină un reflex democratic. În ceea ce priveşte acţiunea umanitară denumită «Satele româneşti», putem să ră­su­flăm mai uşuraţi. Un raport recent al UNESCO evidenţia unele aspecte alarmante în ceea ce priveşte situaţia patri­mo­niului românesc. «Nu poţi interveni în deciziile unui stat suveran, însă societatea civilă şi instituţiile îşi pot mani­festa îngrijorarea cu privire la un patrimoniu cultural care face parte din patrimoniul universal.» (...) Fără în­doia­lă că va veni şi timpul când vom discuta despre schim­bă­ri­le care in­fluen­ţea­ză cursul istoriei şi care ne fac să re­gân­dim, chiar şi la noi acasă, funcţionarea democraţiilor. Este necesar să depăşim temerile unei democraţii care se naşte, spai­mele schimbărilor, pretextând că şi aşa lucrurile merg prea rapid peste tot şi problemele din Est sunt deja prea multe.

Pentru a da României o şansă să-şi reia locul în spaţiul de­mocratic, trebuie continuate acţiunile politice şi uma­nitare. Şi asta în regim de urgenţă. «Indulgenţa în faţa tiraniei este o formă de barbarie», spunea Saint-Just."