La Miliţie cu maşina de scris

În 1989 funcţionau în România reglementările şi restricţiile introduse pentru folosirea maşinilor de scris şi a copiatoarelor printr-un decret al Consiliului de Stat de la 28 martie 1983. Ca să cumperi o ma­şină de scris, spre exemplu, aveai nevoie de aprobarea au­to­rităţilor. Iar pentru controlul "amprentelor" maşinii sale, fiecare "particular" era obligat să se deplaseze perio­dic la Miliţia locală ca să dea probe de scris. 

Reproducem în cele ce urmează sinteza acestor măsuri şi a efectelor înăspririi lor, prezentată de Anneli Ute Gabanyi, la acea dată şeful Secţiei Cercetare de la Radio Europa Liberă.

Anneli Ute Gabanyi s-a născut la Bucureşti. A emigrat în Germania în 1963. După studii filologice şi po­li­tice la Cluj, München, Clermond-Ferrand şi University of Southern California a lucrat ca analist, apoi şef al Secţiei Române de cercetare la Radio Europa Liberă (1969-1987). Autoare a unor apreciate cărţi şi articole despre comunismul şi postcomunismul românesc, cercetătoarea Anneli Ute Gabanyi este unul dintre cei mai reputaţi politologi pe temele Europei de Răsărit.

Restricţii privind folosirea maşi­ni­­lor de scris
Ca şi în trecut, decretul (...) li­mitează deţinerea oricărui tip de fotocopiator şi consumabile de unităţile şi organizaţiile socialiste; persoanelor particulare li se inter­zic producerea, deţinerea sau (în pre­zent) chiar folosirea aparatelor ori a consumabilelor destinate fo­to­co­pierii. Orice violare a acestui articol va avea drept consecinţă confiscarea aparatelor şi a consumabi­lelor deţinute, fo­lo­site ori produse în mod ilegal. Mi­nisterul de Interne are sarcina de a pune în aplicare decretul prin organele de Miliţie şi de a ţine o evidenţă strictă a producerii, de­ţi­nerii şi folosirii tuturor copiatoa­relor şi a consu­mabilelor.
Întreprinderile şi organizaţiile care fabrică ori achiziţionează un aparat de fotocopiat sunt obligate să-l înregistreze la secţia de Miliţie în decurs de cinci zile.

Aceeaşi reglementare se aplică şi în cazul oricărui transfer de copiatoare de la o unitate sau organizaţie la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi instituţii, în cazul mutării dintr-un loc în altul. Pierderea sau dispariţia fotocopiatoarelor trebuie raportată la secţia locală de Miliţie în 24 de ore. Violarea acestor prevederi va fi sancţionată prin cele mai mari amenzi (între 1.000 şi 3.000 de lei). Mai mult, o altă stipulare prevedere ca toate documentele apar­ţinând unor persoane particulare să fie fotocopiate doar în centre sau or­ganizaţii specializate; cei care încalcă această lege vor fi amendaţi cu 800 pâ­nă la 1.500 de lei. Aceasta pare a fi o încercare din partea regimului de a îm­piedica persoanele care au acces la fotocopiatoare în cadrul unităţii la care lucrează să le folosească în scop privat, pentru ca nu cumva să fie multi­plicate alte materiale scrise decât documentele personale (de care cetăţenii români au frecvent nevoie din pri­cina labirintului birocratic al ţării).

Maşinile de scris: reglementări orwelliene
La apogeul guvernării staliniste în România, Consiliul de Miniştri a emis primele reglementări drastice cu privire la deţinerea, folosirea şi cumpărarea ori comercializarea maşinilor de scris şi a copiatoarelor. La acea vreme, şi pentru cel puţin încă un deceniu, maşinile de scris au fost aproape singura modalitate a publicului de a reproduce materiale scrise; orice restricţie în privinţa folosirii lor a fost, de aceea, foarte dură, ceea ce a făcut ca în timpul procesului de înregistrare a lor să fie confiscate multe maşini de scris de la persoane considerate periculoase din punct de vedere politic. Această decizie a fost revocată şi înlocuită prin Decizia nr. 1400/1962, ce a fost abrogată la rândul ei în 1964, punând astfel capăt reglementărilor privind procurarea, deţinerea şi folosirea maşinilor de scris în România pentru cel puţin două decenii. Cu toate acestea, noul decret al lui Ceauşescu este în anumite privinţe chiar mai dogmatic şi mai restrictiv decât decizia din 1962 şi este mult mai pasibil de interpretări aberante şi manipulări politice. Organele de Miliţie sunt cele care vor controla deţinerea şi folosirea maşinilor de scris, şi la ele trebuie să apeleze cetăţenii pentru autorizaţia de deţinere a lor. Maşinile de scris neînregistrate, precum şi cele confecţionate în particular pot fi confiscate.

Noul decret conţine două sti­pulări absente în decretul din 1962, care sunt relevante în mod special pentru situaţia reală a "democraţiei socialiste" în România şi se referă indirect la folosirea ilegală, reală sau posibilă a maşinilor de scris în România. Articolul 15, paragraful 2, statuează că "nu pot fi autorizate să deţină maşini de scris persoanele care, din cauza antecedentelor penale sau a comportării lor, prezintă pericol pentru ordinea publică şi securitatea statului". Aceasta este o clară discriminare politică la adresa oricărei persoane (scriitori, studenţi, oameni de ştiinţă, persoane aparţinând minorităţilor sau clerului sau membrilor Sindica­tului Liber-Profesioniştilor, pentru a aminti doar câteva categorii) al cărei "comportament" (un termen deliberat şi periculos de vag) poate fi consi­derat de regim a intra în conflict nu cu legea sau cu Constituţia ţării, ci cu unele concepte dubioase precum "ordine publică" sau "securitate a statului". Dată fiind recenta campanie de presă orchestrată împotriva scriitorilor neînregimentaţi (acuzaţi, într-o rezoluţie a Biroului Uniunii Scriitorilor Români, de colaborare cu Radio Europa Liberă), acest articol din decret ar putea să apară ca un instrument deosebit de eficace pentru a-i disciplina şi a-i determina să se supună rigorilor dogmatice şi naţionaliste. Pe de altă parte, o nouă prevedere, ce lipseşte din decretul din 1962, stipulează că atât unităţile socialiste, cât şi persoanele autorizate care folosesc maşini de scris au voie să o facă numai în scopul specificat la momentul înregistrării sau autorizării. Aceasta indică faptul că indivizilor care nu sunt recunoscuţi oficial drept scriitori, jurnalişti sau oameni de ştiinţă (cum ar fi, spre exemplu, muncitorii şi ţăranii) le va fi greu să obţină o autorizaţie pentru maşina de scris. În plus, ca şi în cazul fotocopiatoarelor, regimul se străduieşte din răsputeri să împiedice folosirea în sco­puri particulare a maşinilor de scris înregistrate din instituţii şi organizaţii.

Numeroase prevederi ale decretului din 1962 au fost reinstituite şi au sco­pul de a preveni orice posibilitate de ocolire a legii. Se specifică, de exemplu, că persoanele cărora li s-au dat sau care au moştenit maşini de scris trebuie să obţină, la rândul lor, permisiunea Miliţiei pentru a le folosi. Este interzis să închiriezi sau să împrumuţi maşini de scris ori să le repari în alte magazine decât cele autorizate de Miliţie. Ca să existe siguranţa că oamenii nu vor schimba caracterele, cetăţenilor li se cere să predea Miliţiei o hârtie conţinând amprentele fiecărui caracter al maşinii de scris.

Înregistrare naţională
În partea sa finală, decretul prevede înregistrarea la secţiile de Miliţie din întreaga ţară a tuturor copiatoarelor (în timp de 90 de zile) şi a tutu­ror maşinilor de scris deţinute de persoane particulare (în 30 de zile). Miliţia va "analiza" apoi cererile deţinătorilor particulari de maşini de scris şi va decide în 90 de zile dacă "va aproba sau refuza autorizaţia deţinerii" maşinilor de scris. Aceasta înseamnă că cel puţin unele dintre maşinile de scris deţinute în prezent de cetăţenii români ar putea fi confiscate şi vândute sau distruse sub supravegherea Miliţiei. Aceasta înseamnă, de asemenea, că regimul doreşte să creeze un dosar cu amprentele tuturor maşinilor de scris din ţară. Motivul acestei măsuri nu e greu de ghicit: în ultimii ani, se spune că ar fi circulat în România manifeste critice la adresa politicii şi a practicilor regimului. Mai mult, membrii minorităţii maghiare au scos câteva numere dintr-o publicaţie ilegală numită Ellenpontok (Contrapuncte), care se pare că erau tipărite şi multiplicate în România. În sfârşit, un număr tot mai mare de documente şi scrisori exprimând nemulţumiri sau critici la adresa regimului din România au ajuns în Vest. Nicolae Ceauşescu, care "îndrumă în mod nemijlocit activitatea presei" în ţara sa, este probabil interesat de stoparea oricărui flux de informaţie samizdat. Înregistrarea tuturor aparatelor de copiat şi tipărit din România, precum şi restricţiile stali­niste severe aplicate uzului acestora îl vor ajuta cu siguranţă să atingă acest scop.

Este interesant de observat că decretul nu se aplică în cazul a două instituţii: Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne, unde vor intra în vigoare regulamente de ordine interioară.

Romanian Situation Report/7, Radio Free Europe Research, 19 aprilie 1983 (Anneli Ute Gabanyi, Cultul lui Ceauşescu, Iaşi, Editura Polirom, 2003, p. 279-281)