Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sunt 14 grade C. Se anunţă o zi călduroasă. Ne îmbrăcăm mai subţire. Ne împărţim în două echipe. Prima, formată din tov. comandant, Dan, Ştefănel, Daniel, Nicu şi Ovidiu, porneşte pe marcaj punct albastru. Ei duc balastul, apa şi un grup de elevi din Neagra Şarului ne ajută la cărat panoul ce indică Rezervaţia de la "12 Apostoli", care trebuie plantat la intrarea în rezervaţie.
Ceilalţi mergem pe marcaj cruce albastră. Am luat cu noi răngile şi rucsacurile cu mâncare. Mergem pe culmi paralele şi îi zărim în depărtare. Întâlnim o stână şi admirăm dulăii ciobăneşti, care ne întâmpină arţăgoşi. Mergem mai grupaţi.
Ajungem la ora 11:30 în Poiana "Pietrele Roşii". Găsim stâlpii şi pungile cu ciment. Ne îndreptăm spre Tămău. Urcăm greu. Pe aici stâlpii sunt plantaţi şi montăm tăbliile indicatoare la intersecţii. Apoi pornim din nou.
Nu ne săturăm să admirăm munţii şi turmele albe cocoţate pe creste. Soarele străluceşte pe cerul de un albastru pătrunzător. Liniştea este adâncă. Auzim chemările celor din primul grup. Sunt destul de departe. Îi aşteptăm. Mâncăm biscuiţi şi rahat. Îmi vine să râd văzând cum se ling pe buze şi cum se înghesuie băieţii.
În sfârşit sosesc. Dan ne povesteşte cum au plantat tablele indicatoare şi panoul toponimic de la Rezervaţia "12 Apostoli". "Am montat panoul pe stâlpi, după care am fixat poziţia gropilor. După ce am montat panoul, ne-am fotografiat cu tot grupul, ne-am luat apoi rămas bun de la prietenii din Neagra Şarului. Ne-am continuat montarea tăbliţelor indicatoare până la "Pietrele Roşii".
Suntem obosiţi şi de aceea facem un mic popas, timp în care servim şi prânzul. Chiar pe acelaşi loc montăm un stâlp cu marcaj punct roşu. Facem economie la apă.
Fiecare se îndeletniceşte cu ceva. Este o forfotă ca într-un stup de albine. Am admirat cei "12 Apostoli" şi "Tămăul" cu cetăţile lor impunătoare şi cu acea frumoasă formă ce seamănă cu un cap de om. (Cezar). În scurtul răgaz oferit de un popas îl schiţez cât pot mai bine. Mai avem încă doi stâlpi de plantat şi de făcut două gropi. Urcăm marcaj punct roşu. Drumul este lung şi ne pune forţele la încercare. Primul grup merge înainte şi retuşează marcajul de pe stâlpi.
Ora 15:20. Terminăm de amplasat ultimul stâlp. Întâlnim încă un marcaj distrus. Credem că ciobanii sunt cei vinovaţi. Presupunerea noastră devine certitudine când găsim pietre cu marcaje indicând o potecă greşită, deviată de la traseul iniţial şi care ducea... la o stână. Facem câteva gropi cu răngile şi aşezăm pietrele marcate în ele, îngropându-le adânc. Suntem foarte fericiţi c-am scăpat de rucsacurile cu balast. Erau atât de grele...
Ne îndreptăm spre tabără. Ne abatem pentru câteva minute şi pe la stâna cea mai apropiată. Îi atragem atenţia ciobanului, amintindu-i că ei sunt datori să ocrotească marcajele şi nu să le distrugă. Grupul băieţilor mai mari îşi continuă drumul, cu tov. comandant, având ca scop escaladarea Vârfului Pietrosul.
Lumina scaldă după-amiaza într-o mare de culori. Ascultăm foşnetul naturii. Dar mai aproape de mine sunt glasurile celorlalţi, care acoperă fantasticele şoapte ale pădurii. Întâlnim un izvor. Ne hotărâm să-l amenajăm. Nu ne ia mult timp. Cât de frumos lucesc de-abia vizibilele vălurele ce unduiesc conduse de vânt! Ne luăm rămas bun de la bijuteriile Călimanilor. Felicitări naturii!
În drum spre tabără veselia nu ne-a pierit, dimpotrivă, eram gata să pornim din nou la drum. Bogdan împreună cu Lucian se aveturează prin tufele de jneperiş şi ienupăr în căutarea unor plante pe care nu le au în ierbare.
Ajungem la drum forestier. Câţiva dintre noi intră în pădure. Găsim ca niciodată o mulţime de bureţi. Găsim câţiva copaci uscaţi şi-i aducem cu noi pentru focul de tabără. Cei rămaşi la corturi adunaseră şi ei o mulţime de crengi şi vreascuri, ba pregătiseră şi sarea. Cu grămada de lemne adunate şi de cei de la Pătrăuţi am ridicat un rug înalt de 3 m.
Cei sosiţi de curând ne povestesc cutezătoarea aventură de pe Pietrosul. Deşi puţin obosiţi, au ajuns cu bine la "Coada Pietrosului", la ora 16:15. Au făcut un scurt popas pentru odihnă şi pentru o mică gustare, iar la 16:30 au început escaladarea Vârfului Pietrosul, mergând pe cruce roşie.
Timpul îi presa, dar mergeau cu atenţie prin grohotişul ce acoperă ca o cuvertură groasă pantele Pietrosului. Urcau încet, cu grijă, să nu stârneacă o alunecare de pietre. Se opreau destul de des pentru a-şi regla respiraţia. De mai multe ori mergeau în "patru labe", reuşind să ajungă la Cota 2.100 m în o oră, în loc de 1, 1/2 ore. S-au felicitat pentru reuşită, au făcut fotografii şi după 15 minute au început coborârea, care a durat doar 45 de minute.
La ora 18:30 au pornit spre tabără pe la Poiana Izvoarelor. Pe drum au mai îndesit semnele de marcaj cu cruce roşie, care erau destul de rare spre Izvoarele Haitii.
Venirea "eroilor" de pe Pietrosul a declanşat focul de tabără. Aşa cum ne promisese, a sosit şi şeful Ocolului Silvic Vatra Dornei. Cântecele, jocurile şi glumele au curs până la o bucată de noapte. Flăcările urcau, scânteile desenând pe smoala nopţii crizanteme de culoarea macilor. Ne-am întors la tabără târziu, gândindu-ne la această seară minunată.
Servim cina. Mâncăm lapte cu mămăligă. După ora 23:00 ne culcăm.
Jurnalul expediţiei Montana IV, 1989
