Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Era spre sfârşitul verii lui 1973, când, tânăr ziarist fiind, am plecat “pe teren” la Craiova. Aveam de făcut “documentări” la Electroputere şi la Combinatul de Îngrăşăminte Chimice, atunci în plină dezvoltare, acum ruine care mai amintesc de marele avânt industrial al “Epocii”. Ziariştii de la “organele centrale” se cazau de regulă la “Hotelul partidului”, o construcţie discretă, cu două niveluri şi, îmi amintesc, cu un brad semeţ în faţa intrării, unul dintre puţinele conifere din Capitala Olteniei. De la recepţie mi-au spus că am un coleg de cameră, un băiat tânăr care “sperăm să nu vă deranjeze”. Urc la primul etaj şi în cameră îmi găsesc “colegul” de conjunctură dormind. Era într-un trening albastru cu sgila clubului Steaua Bucureşti şi aţipise cu o carte pe piept căreia i-am desluşit titlul: “Economie politică, manual pentru clasa a XI-a”. N-am vrut să-i deranjez nici odihna, nici “studiul” şi am ieşit tiptil din cameră, revenind după câteva ore, curios ca orice ziarist să aflu ce-i cu tânărul stelist în “cantonament” la hotelul PCR din Craiova.
L-am găsit citind din aceeaşi carte, s-a ridicat de pe pat, mi-a întins mâna şi s-a prezentat: “Sunt Costică Ştefănescu şi joc fotbal”. Eram în temă cu subiectul, dar mirat l-am întrebat de ce nu este “cu echipa”. M-a rugat să ţin un secret pentru încă două zile şi mi-a lămurit situaţia lui.
Mi-a povestit destul de încurcat că “a dezertat” de la Steaua pentru că dorea să se transfere la Ştiinţa Craiova – unde se forma şi o mare echipă. Pe atunci nu era deloc simplu să pleci de la echipele militare - Steaua sau Dinamo – la cele civile. Mijloacele de transfer legal erau puţine. Portiţa o reprezenta admiterea la facultate, care deschidea calea spre transferul la un club studenţesc. Costică Ştefănescu negociase în secret cu U Craiova, care îi oferise această pistă: “Vii şi dai examen, şI, dacă intri, eşti student cu acte în regulă şi nu te mai ia nimeni timp de cinci ani”. Costică Ştefănescu era frământat însă de regretul părăsirii pe ascuns a coechipierilor de la Steaua dar punea în cumpănă şi perspectiva unei diplome universitare. “Cât o să mai joc, ce o să fac când nu mai mă ţin picioarele?” îşi motiva cu maturitate tânărul sportiv gestul 'transferului' secret. Cei de la Steaua mă caută prin toată ţara, toate garnizoanele au sarcina să mă depisteze pe unde sunt ascuns” – mă lămureşte “transfugul”, care îmi spune că de trei zile nu a ieşit din cameră. Venea cineva “sigur” de la restaurantul hotelului şi-i aducea mâncarea. Din acel moment am devenit eu, timp de două zile, cameristul de serviciu. Eram de partea lui, trecusem în rândul “complotiştilor” care asigurau un fundaş central pentru “Ştiinţa”, club iubit nu doar de Adrian Păunescu şi de Ştefan Andrei, ci şi de sute de mii de români. A venit bucuros de la “Economie”: “Am scris şi cred că e ok”, mi-a povestit seara.
Ca absolvent de Politehnică, am trecut în revistă împreună şi câteva probleme de matematică, examenul de a doua zi pentru admiterea la ASE. A plecat îngândurat spre examen; vorbise cu tatăl lui la telefon. Îl anunţase că o patrulă de la Comisariat pândea casa părintească, să-l recupereze. Când m-am întors în cameră să-mi iau catrafusele am găsit un bilet pe masă.
“Cred că am intrat la ASE. Mulţumesc pentru meditaţii. Vă aştept la stadion când mai veniţi prin Craiova. Cu salutări, Costică Ştefănescu”.
A jucat la Ştiinţa Craiova 13 ani, până în 1986.
