x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete „Operațiunea plicul”, de 300.000 de euro/an, la Ministerul de Interne

„Operațiunea plicul”, de 300.000 de euro/an, la Ministerul de Interne

de Ion Alexandru    |    03 Ian 2022   •   07:40
„Operațiunea plicul”, de 300.000 de euro/an, la Ministerul de Interne

Ministerul Afacerilor Interne derulează, de trei ani, o afacere cu compania înființată de un fost director al Poștei Române, în valoare de 300.000 de euro anual. Este vorba despre o operațiune prin care taloanele de pensie și taloanele speciale de călătorie ale pensionarilor MAI sunt introduse în plicuri cu fereastră ce, ulterior, sunt livrate la domiciliu, prin Poșta Română.

Acordul-cadru aferent acestei operațiuni a fost atribuit în anul 2019 și, până în prezent, au fost încheiate trei contracte subsecvente, ultimul datând din 14 decembrie 2021. De fiecare dată, aceste contracte au fost atribuite aceleiași companii fondată în anul 2014, de Dumitru Daniel Neagoe, fost director general al Poștei Române, trimis în judecată, în 2016, pentru luare de mită și condamnat, în primă instanță, în 2020, de către Tribunalul București, la ase ani de închisoare cu executare. Nevoia împlicuirii acestor taloane, invocată de MAI în caietul de sarcini, se referă la „confidențialitatea datelor”, instituită, în anul 2016, printr-o hotărâre de guvern, de către Dacian Cioloș.

 

Acest contract a fost încheiat, inițial, în urmă cu trei ani, când Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a achiziționat serviciile de împlicuire a taloanelor de plată  și a taloanelor speciale de călătorie, la domiciliul beneficiarilor, pe bază de acord-cadru, pentru o perioadă de 48 de luni, conform unui anunț publicat pe portalul SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice).

Potrivit acestui anunț, MAI nota că achiziția era necesară „pentru păstrarea confidențialității datelor cu caracter personal”, deoarece „transmiterea taloanelor se va realiza în plic închis, conform articolului 10, alineat 1, litera <>, din Hotărârea de Guvern nr, 144/2016 privind atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații”.

Această Hotărâre de Guvern invocată de MAI a fost emisă sub semnătura fostului premier tehnocrat, Dacian Cioloș, și a fost contrasemnată, la momentul respectiv, de către ex-ministrul de Interne, Petre Tobă. La articolul 10, alineat 1, litera „j” din acest act administrativ cu caracter normativ, se arată că “pentru instituțiile în subordinea cărora se află și pentru instituțiile care le asigură stabilirea și plata pensiilor sau a altor drepturi, casele de pensii sectoriale au ca atribuții (…) transmiterea, lunar, la domiciliul beneficiarilor din România, prin Compania Națională Poșta Română SA, a taloanelor de plată a drepturilor prevăzute la articolul 67, alineatele 1 și 2, din Legea nr. 233/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea confidențialității datelor, potrivit legii”.

 

7,6 milioane de taloane de pensie, în patru ani

 

În baza invocării acestei necesități, la data de 3 mai 2019, MAI a finalizat licitația deschisă, încheind un acord-cadru, cu numărl 4338112/2019, în valoare de 1.867.200 de lei fără TVA (respectiv de 2.221.968 de lei cu TVA inclusă), fiind selectate două companii. Este vorba despre SC Atlas Tour SRL din Vâlcea și despre SC Letter Lionpost SRL, din București.

În aceeași zi, Ministerul Afacerilor Interne a încheiat și primul contract subsecvent aferent acestui acord-cadru, în valoare de 1.224.000 de lei fără TVA (1.456.560 de lei cu TVA inclusă), doar cu SC Letter Lionpost SRL. Pentru ca, la finalul anului 2019, mai exact la data de 9 decembrie, MAI să încheie cu aceeași companie, la același preț, un alt contract-subsecvent.

În 14 decembrie 2021, înainte de Crăciun, Ministerul de Interne parafează un nou contract subsecvent, la aceeași valoare de 1.456.560 de lei cu TVA inclusă, cu SC Letter Lionpost SRL.

Din caietul de sarcini care a stat la baza încheierii acestui acord-cadru și a contractelor subsecvente, rezultă că această achiziție constă în furnizarea de plicuri cu fereastră, iar prestatorul este obligat să inscripționeze pe fața acestor plicuri, în care se introduce talonul, informațiile specificate la rubrica „Aspecte ce țin de desfășurarea activităților”. Astfel, prestatorul, adică SC Letter Lionpost SRL, asigură împlicuirea taloanelor de pensii și a taloanelor speciale de călătorie, în același plic cu fereastră, pentru fiecare pensionar MAI, precum și pentru viitorii noi pensionari MAI care vor ieși din serviciu pe durata acordului-cadru.

În același document citat se mai arată că taloanele de pensie și taloanele speciale de călătorie vor fi predate firmei care asigură împlicuirea de către un reprezentant al Casei de Pensii a MAI, pe baza unui proces-verbal, la sediul Casei de Pensii.

La momentul încheierii acordului-cadru, MAI vorbea despre o cantitată de împlicuire de 7.680.000 de plicuri, respectiv de o cantitate de 160.000 de servicii de împlicuire în fiecare lună.

 

CASETA + FOTO DUMITRU DANIEL NEAGOE

Dosar penal, cedarea firmei și o condamnare nedefinitivă la șase ani cu executare

 

Așa cum arătam anterior, acordul-cadru, încheiat în luna mai a anului 2019, a avut doi ofertanți câștigători. Primul dintre ei, care, ulterior, nu a mai încheiat vreun contract subsecvent aferent acestei afaceri, se numește SC Atlas Tour SRL, cu sediul în Râmnicu Vâlcea. Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), este deținută, așa cum reiese dintr-o încheiere din 2014, de o anume Mirela Manu, în calitate de asociat unic.

Cealaltă companie, SC Letter Lionpost SRL, care derulează, de trei ani, contracte subsecvente cu MAI, are, conform ultimei încheieri din 4 februarie 2021, drept asociat unic pe Valentina Elena Rădulescu.

Compania a fost înființată în anul 2014 de Dumitru Daniel Neagoe (FOTO) și de Gheorghe Neagoe. Primul este fostul director general al Companiei Naționale Poșta Română SA, condamnat, anul trecut, în primă instanță, de către Tribunalul București, la o pedeapsă de șase ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Dumitru Daniel Neagoe a fost trimis în judecată chiar în anul 2016, când a fost emisă HG 144, fiind acuzat de procurori că, în calitate de director general al Poștei Române, a pretins de la un om de afaceri cu care poșta avea în derulare un contract de prestări servicii de curățenie să cedeze în subantrepriză lucrările către o firmă, pe nume SC Dig Prodcom, pe care Neagoe o controla prin intermediul unei interpose, mai exact o membră a familiei sale.

Martorul denunțător a achiesat și a încheiat respectivul contract de subantrepriză, procurorii vorbind, în acest caz, despre un prejudiciu estimate la 109.828 de lei. Ulterior, în 30 iunie 2016, s-a încheiat un al doilea contract de subantrepriză, în valoare de 144.000 de lei.

Decizia de condamnare pronunțată, în 2020, de Tribunalul București, este atacată cu apel la Curtea de Apel București.

Interesant este că, în 11 februarie 2016, Dumitru Daniel Neagoe (ex-membru PDL) a decis să-și cesioneze acțiunile din SC Letter Lionpost SRL către alți membri ai familiei, care, la rândul lor, în 7 august 2018, au cedat firma către actualul acționar unic, Valentina Elena Rădulescu.

 

×