Bogdan Drăgoi, consilierul preşedintelui Traian Băsescu şi cel mai tânăr Ministru de Finanţe din istoria României, trăieşte pe picior mare. Drăgoi tocmai şi-a achiziţionat un apartament de tip penthouse situat în cea mai luxoasă clădire din buricul Capitalei, cu vedere la Lacul Herăstrău. Cu o aşa achiziţie, fostul ministru de Finanţe a depăşit-o până şi pe Ioana Băsescu fiica şefului său. Dacă Ioana Băsescu a plătit jumătate de milion de euro pentru un penthouse de peste 300 metri pătraţi situat în Băneasa, penthouseul lui Bogdan Drăgoi are 750 de metri pătraţi şi o valoare estimată de două milioane de euro!!! O sumă incredibilă pentru o piaţă imobiliară prăbuşită şI greu de justificat dacă ne uităm la ultima declaraţie de avere depusă de Bogdan Drăgoi în urmă cu câteva luni.
Apartamentul de tip penthouse, situat pe Şoseaua Nordului, are 750 de metri pătraţi, se întinde pe două etaje (parter + 1) şi are vedere la Parcul Herăstrău. Apartamentul are patru dormitoare, patru băi, beneficiază de finisaje de lux, parcare subterană şi are deschidere spre o grădină interioară.
Cum a ajuns Drăgoi să aibă bani pentru o aşa locuinţă cu o valoare de două milioane de euro? Răspunsul la această întrebare nu reiese din ultima declaraţie de avere a fostului ministru.
Bogdan Drăgoi a fost ministru de finanţe şi secretar de stat în Ministerul de Finanţe în cabinetele MRU şi Boc. Acum este consilierul preşedintelui Traian Băsescu. La numai 32 de ani, Drăgoi are o avere de invidiat şi un tată apropiat de PDL, aripa Adriean Videanu. Fostul şef de la Finanţe are depozite bancare în lei în valoare de 110.800, circa 24.600 de euro, un cont în euro în sumă de 3.995 euro şi 500 de dolari, conform declaraţiei de avere datată 29.05.2012, postată pe site-ul Ministerului de Finanţe. Conduce un autoturism Jaguar din 2006 şi are ceasuri scumpe în sumă de 15.000 de euro. Fostul oficial din Finanţe mai deţine, singur sau împreună cu familia, patru terenuri, din care trei în Bucureşti şi unul în Călăraşi, cumpărate între 2004-2005 şi are acţiuni care totalizează 40% din firma Toledo Real Estate.
Bani de la stat
O parte din bani a fost câştigată din multele consilii de administraţie sau comisii unde a reprezentat statul român. Dragoi a fost numit în 2010 în mai multe comitete şi comisii (AGA, CIFGA, CSI) de conducere a unor importante companii de stat: Transelectrica, Eximbank, CEC Bank, Fondul Proprietatea şi AVAS. În anul 2011, fostul ministru de Finanţe a câştigat 833.640 lei, echivalentul a 200.000 euro, doar 7% din aceste venituri au provenit din funcţia de bază. Jumătate din aceşti bani, 451.276 lei, circa 105.000 de euro, au fost câştigaţi din indemnizaţia de membru în consiliul de administraţie al CEC Bank, bancă deţinută de stat. Tot în 2011, fostul secretar de stat a mai încasat 200.676 de lei de la Eximbank unde a condus Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări. Alte 35.472 de lei au intrat în buzunarele lui Drăgoi de la Fondul Proprietatea, unde a fost membru în consiliul reprezentanţilor, conform Declaraţiei de interese postată pe site-ul Ministerului de Finanţe şi datată 11.06.2011. El a mai câştigat 460 lei din indemnizaţia de la Hidroelectrica unde a fost membru în Consiliul de Admnistraţie şi 3.572 lei de la consiliul de supraveghere al AVAS. După ce a fost numit Ministru de Finanţe, Drăgoi a anunţat că şi-a dat demisia din toate consiliile de administraţie.
Dacă în 2010, începând din luna mai, Bogdan Drăgoi a donat toţi banii câştigaţi din aceste consilii de administraţie şi consilii de supraveghere către Fondul Solidaritatea, anul trecut nu a mai donat decât 53.900 de lei, adică mai puţin de 7% din sumele încasate. Restul banilor i-a păstrat.
Tată apropiat de PDL
Traseul profesional al lui Bodgan Drăgoi a fost strâns legat de Partidul Democrat Liberal.
A fost numit în funcţia de consilier la Ministerul Integrării Europene în aprilie 2006, când avea vârsta de 25 de ani, iar ministru era Anca Boagiu. După numai patru luni Bogdan Drăgoi a fost avansat în funcţia de secretar de stat la Ministerul de Finanţe unde a stat până în noiembrie 2007, unde ministru era Sebastian Vlădescu. A trecut apoi pe la Primăria Capitalei, ca director general al Departamentului Economic, în timpul mandatului lui Adriean Videanu, unde a stat până în luna iunie a anului 2008. Din ianuarie 2009, Bogdan Drăgoi s-a întors la Ministerul de Finanţe, tot în funcţia de secretar de stat, unde ministru era tot Sebastian Vlădescu. Întâmplător sau nu, Boddan este fiul lui Dan Drăgoi, om de afaceri puternic, dar discret, care la începutul anilor '90, a fost "mâna dreaptă" a generalului Victor Stănculescu. După schimbările politice din 1996, Dan Drăgoi a devenit apropiat Partidului Democrat, aripa Adriean Videanu.