x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Tehnocrații vor să zboare în Dubai după fonduri UE

Tehnocrații vor să zboare în Dubai după fonduri UE

de Ion Alexandru    |    04 Noi 2016   •   09:31
Tehnocrații vor să zboare în Dubai după fonduri UE
Sursa foto: Steluta Popescu

În timp ce România a înregistrat absorbţie zero a fondurilor europene, în anul 2016, pentru exerciţiul bugetar 2014-2020, Ministerul Fondurilor Europene a găsit de cuviinţă să achiziţioneze bilete de avion în valoare de peste 2,2 milioane de euro. Afacerea a fost gândită la scurt timp după ce Cristian Ghinea a preluat conducerea ministerului şi a fost parafată, prin licitaţie, cu două zile înainte ca acesta să părăsească Guvernul tehnocrat. Este vorba despre călătorii la Business Class pentru demnitarii Ministerului Fondurilor Europene şi la Clasa Economic pentru angajaţii aceleiaşi instituţii, pe rute atât interne, cât şi internaţionale. Pe lista destinaţiilor se găsesc şi unele exotice, cum ar fi Dubai. De altfel, nu este pentru prima dată când la Ministerul Fondurilor Europene, din Guvernul tehnocrat, se parafează afaceri dubioase, chiar în timp ce ministrul se pregătea să demisioneze. În luna aprilie, chiar în ziua demisiei fostei ministrese Aura Răducu, ministerul a încheiat un contract referitor la realizarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor cu o firmă aparţinând unor afacerişti implicaţi într-un dosar penal instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Cu două zile înainte ca ministrul Cristian Ghinea să demisioneze din Cabinetul Cioloş, pentru a îmbrăţişa cariera politică pe listele Uniunii Salvaţi România, Ministerul Fondurilor Europene a achiziţionat bilete de avion, pentru curse interne şi internaţionale, de peste 9,8 milioane de lei. Ministerul cu pricina a pus la cale afacerea contractării biletelor de avion încă din data de 9 iulie.

Călătorii asigurate pentru doi ani şi jumătate

Astfel, la 9 iulie 2016, sub conducerea lui Cristian Ghinea, Ministerul Fondurilor Europene a anunţat că doreşte să achiziţioneze servicii de transport aerian intern şi internaţional de pasageri, “în funcţie de necesităţile specifice şi în limitele bugetului alocat, după caz, pentru demnitari, personalul Ministerului Fondurilor Europene şi/sau pentru implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, la Clasa Economic, Business, cu weekend inclus sau fără weekend”.

Potrivit anunţului de atribuire a acestui contract, serviciile sunt finanţate de la bugetul de stat, sau prin Programul Operaţional AT 2014-2020, Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Programul Operaţional POAD 2014-2020, prin mecanismele financiare “Spaţiul Economic European şi Norvegian”, Programul de înfrăţire instituţională cu statele care beneficiază de finanţări nerambursabile din partea Uniunii Europene, Programul de Cooperare Elveţiano-Român sau Fondul de Securitate Internă 2014-2020.

Pentru achiziţia acestor servicii, Ministerul Fondurilor Europene a organizat o licitaţie deschisă, având ca principal criteriu de atribuire preţul cel mai scăzut. 11 operatori economici au depus oferte, dintre care doar două au fost considerate admisibile de către autoritatea contractantă. Astfel, în data de 24 octombrie 2016, Ministerul Fondurilor Europene a încheiat contractul, având numărul 86218/24.10.2016, cu două companii din Capitală. Este vorba despre SC Round The World Travel SRL şi SC SF Travel SRL, valoarea serviciilor ridicându-se la nu mai puţin de 9.869.222 de lei fără TVA. Contractul se va derula pe o perioadă de 30 de luni.

Şefii, la Clasa Business, angajaţii, la Clasa Economic

Din caietul de sarcini care a însoţit această licitaţie, aflăm şi care este scopul pentru care Ministerul Fondurilor Europene a achiziţionat bilete de avion de peste 2,2 milioane de euro. Astfel, documentul citat precizează faptul că deplasările sunt caracterizate prin faptul că nu pot fi determinate exact datele de călătorie, nici momentul lor, dar nici numărul de participanţi. “În cele mai multe cazuri, emiterea biletelor de avion se face pe baza rezervărilor solicitate, însă există şi cazuri în care, din cauza situaţiilor neprevăzute, independent de voinţa autorităţii contractante (Ministerul Fondurilor Europene - n.red.), se vor solicita modificări”, se arată în caietul de sarcini.

Biletele de avion sunt destinate deplasării cu avionul a demnitarilor, salariaţilor sau delegaţilor Ministerului Fondurilor Europene. Aceştia urmează, potrivit acestui contract, să efectueze deplasări “prin cele mai rapide şi mai economice mijloace de călătorie, raportate la natura şi la urgenţa deplasării”. Cu un spirit modest, Ministerul Fondurilor Europene a anunţat că acceptă şi oferte pentru rezervări la companii de zboruri de tip low cost. Însă, pentru cursele efectuate în capitalele statelor europene, se cere asigurarea unor curse cu nu mai mult de o escală. În timp ce, pentru deplasările având destinaţii unde nu există curse directe, se vor accepta cursele indirecte, dar nu cu mai mult de trei zboruri în total, efectuate de aceeaşi companie ori de companii diferite.

Modestia dispare atunci când este vorba despre statutul pasagerilor care vor beneficia de biletele de avion achiziţionate de Ministerul Fondurilor Europene. “În componenţa unei delegaţii, pot exista atât membri care au statut de demnitari, având dreptul de a călători la Clasa Business, cât şi personal care nu are acest statut, şi care va călători la Clasa Economic”, se arată în caietul de sarcini.

Atena, Istanbul, Dubai – câteva destinaţii de lucru

În anexa care a însoţit documentaţia de atribuire a contractului, Ministerul Fondurilor Europene precizează, cu titlu informativ, şi destinaţiile interne şi externe care urmează să fie acoperite de emiterea biletelor de avion achiziţionate în urma acestei licitaţii.

O primă categorie se referă la destinaţiile interne, dus şi întors, vizate de autoritatea contractantă. Sunt nouă destinaţii, printre care se numără şi Sibiu, după cum urmează: Bucureşti – Baia Mare – Bucureşti; Bucureşti – Cluj – Bucureşti; Bucureşti – Iaşi – Bucureşti; Bucureşti – Oradea – Bucureşti; Bucureşti – Satu Mare – Bucureşti; Bucureşti – Sibiu – Bucureşti; Bucureşti – Suceava – Bucureşti; Bucureşti – Timişoara – Bucureşti  şi Bucureşti – Târgu Mureş – Bucureşti.

O a doua categorie de deplasări se referă la destinaţii interne identice, dar care prevăd numai zboruri dus, fie din Bucureşti către locaţiile precizate, fie din locaţiile precizate către Capitală.

Cea mai interesantă categorie de călătorii ce urmează, în următorii doi ani şi jumătate, să fie efectuate de demnitarii şi salariaţii Ministerului Fondurilor Europene rămân însă destinaţiile externe. Potrivit aceleiaşi anexe, sunt vizate zboruri dus-întors de la Bucureşti către Austria (Viena), Cehia (Praga), Danemarca (Copenhaga), Grecia (Atena), Emiratele Arabe Unite (Dubai), Federaţia Rusă (Moscova), Republica Moldova (Chişinău), Franţa (Paris), Germania (Munchen şi Berlin), Luxemburg, Olanda (Amsterdam), Marea Britanie (Londra), Italia (Roma şi Milano), Spania (Madrid), Belgia (Bruxelles), Turcia (Istanbul), Bulgaria (Sofia), precum şi multe alte destinaţii mai mult sau mai puţin exotice.

Achiziţia, gândită în timp ce România avea absorbţie zero la fondurile UE

La momentul când Ministerul Fondurilor Europene punea la cale această achiziţie, în Guvernul României a fost prezentat un memorandum, după ce Comisia de Buget a Uniunii Europene a solicitat României transmiterea, până a sfârşitul lunii iulie a acestui an, prognoza aplicaţiilor la plata fondurilor nerambursabile pentru perioada 2016-2017, atât în ceea ce priveşte perioada de programare 2007-2013, cât şi pentru perioada 2014-2020.

Din anexele ataşate la acest memorandum reiese că absorbţia pe fondurile structurale era de 0 la sută, iar, pentru tot anul 2016, va rămâne zero pe principalele programe cu finanţare europeană.

În luna august, comisarul european Corina Creţu s-a arătat îngrijorată de startul lent în procesul de implementate a proiectelor pentru perioada 2014-2020. “România are o rată de absorbție de 0% a fondurilor europene din exercițiul bugetar 2014-2020, însă știu că autoritățile din România depun eforturi susținute în acest sens, iar, în ceea ce ne privește, Comisia Europeană a fost și va rămâne un sprijin pentru România, așa cum o facem, de altfel, pentru toate celelalte state membre când întâmpină dificultăți", a afirmat comisarul european pentru politică regională.

La două zile de la semnarea contractului, Ghinea a demisionat din Guvern

Un amănunt interesant al acestei afaceri este faptul că achiziţia biletelor de avion, în valoare de 2,2 milioane de euro, a fost făcută cu doar două zile înainte ca ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, să demisioneze din Cabinetul Cioloş, pentru a putea candida pe listele partidului lui Nicuşor Dan, la alegerile parlamentare. Contractul a fost atribuit pe 24 octombrie, iar în data de 26 octombrie, Cristian Ghinea a anunţat că părăseşte Guvernul, prin intermediul unei postări pe Facebook. “Ultima mea şedinţă ca membru în Guvernul Cioloş 1. E un sentiment ciudat. Pare un secol privind înapoi, dar nu au trecut nici şase luni de ministeriat, nici un an de când am mers la Cancelarie (Cancelaria Primului-Ministru – n. red.). A fost interesant. Şi a fost o onoare. De astăzi, încep altceva”, scria Ghinea.

Acest “altceva” a fost destăinuit chiar de Nicuşor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă, care a precizat că, în timp ce el însuşi va deschide lista USR pentru Camera Deputaţilor, fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, va fi următorul pe această listă. La Senat, primul loc pe listele USR îi revine fostului ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu.

O altă demisie de la minister, în ziua parafării altui contract dubios

Nu este pentru prima dată când, în Guvernul tehnocrat, la Ministerul Fondurilor Europene se produc demisii, la vârf, chiar în timp ce instituţia parafa contracte controversate. “Jurnalul Naţional” a dezvăluit, în urmă cu patru lui, faptul că Ministerul Fondurilor Europene a încheiat, chiar în ziua în care ministrul Aura Răducu a demisionat din Cabinetul Cioloş, un contract privind asistenţa tehnică pentru realizarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi a Planului Naţional pentru Prevenirea Generării Deşeurilor. Câştigătoare este o firmă controlată de doi foşti angajaţi ai Ministerului Mediului, implicaţi în dosarul de corupţie în care au fost arestaţi, în anul 2012, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud, Liviu Mihai Rusu (un apropiat al lui Ioan Oltean), şi fostul secretar de stat în ministerul Elenei Udrea, Ioan Andreica. Din referatul cu propunerea arestării preventive a celor doi, întocmit, la vremea respectivă, de DNA Bucureşti, reiese clar faptul că patronii firmei selectate, în aprilie 2016, de Ministerul Fondurilor Europene, i-a plătit pe cei doi demnitari pentru a primi un contract privind tot gestionarea deşeurilor, pus la bătaie de către Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud. Tot din actele procurorilor reiese şi faptul că, de această afacere, nu a fost străin nici vicepreşedintele de atunci al PDL, Ioan Oltean.

Potrivit caietului de sarcini, “în componenţa unei delegaţii, pot exista atât membri care au statut de demnitari, având dreptul de a călători la Clasa Business, cât şi personal care nu are acest statut, şi care va călători la Clasa Economic”.

La două zile de la parafarea acestui contract, Cristian Ghinea şi-a prezentat demisia din funcţia de ministru al Fondurilor Europene. Motivul este acela că a fost pus al doilea pe lista candidaţilor Uniunii Salvaţi România, pentru alegerile de la Camera Deputaţilor.

×