Avva Petroniu a plecat de la Athos către Rai

S-a urcat în Rai, lăsându-şi trupul în ţărâna cenuşiu-roşiatecă a pă­mân­tului grec, unul dintre cei mai mari teologi şi duhovnici români, părintele Petroniu Tănase, stareţul Schi­tului Prodromu de la Muntele Athos. Avea 97 de ani şi era, aproape sigur, cel mai în vârstă călugăr român de la Muntele Sfânt. Spun "aproape sigur" pentru că, deşi au cetăţenia greacă şi sunt supuşi legilor de la Atena şi ale statului monastic, călugărilor athoniţi nu le-a fost făcut demult recensământul. N-ar fi de mirare ca, în locuinţele sihaştrilor, clădite pe coclauri greu accesibile, să existe şi alţi călugări români nonagenari. În regiunea stâncoasă cunoscută sub numele "Deşertul Vertical" trăiesc anahoreţi care au renunţat complet la lume, aşteptându-şi  mân­tu­irea în priveghi şi post. Mulţi locu­ie­sc şi azi în grote şi colibe, ca acum o mie de ani, când Sfântul Atanasie cel Mare întemeia prima mănăstire cenobitică la Athos. Corpul lor exte­nu­at abia mai are nevoie de hrană.

Părintele Porfirie e unul dintre aceşti sihaştri ai secolului al XXI-lea, dar ceva mai deosebit. El trăieşte într-o colibă, nu departe de Karies, capitala Athosului, mulţumindu-se cu doi saci de cartofi şi unul de făină; când l-am întâlnit, nu vorbise de multă vreme cu "lumea", dar exprimarea lui îngrijită şi pofta de dialog m-au făcut să bănuiesc legătura cu cei de-acasă, din România. Presu­pu­nerea s-a adeverit, dar într-un chip neaşteptat: sihastrul asculta, în fiecare seară, nu ştiu unde, nu ştiu cum, Radio România! Aşa că am putut comenta cu el ultimul subiect al emisiunii "Viaţa religioasă" şi am schimbat păreri despre teatrul radiofonic difuzat, cu o seară în urmă, anume piesa unui chinez, "Zăpadă în plină vară". Sihastrul Porfirie a fost, de fapt, primul călugăr care mi-a povestit despre părintele Petroniu, alături de care a trudit, mulţi ani, la renovarea Schitului Prodromu, împreună cu mo­nahii Ştefan şi Isidor, care slujesc, acum, la Lacu, celălalt schit al ro­mâ­ni­lor. Puţini au rezistat unei "as­cul­tări" atât de grele; cel mai vrednic dintre ei a fost părintele Petroniu, ales, pentru virtuţile sale, cel de-al 14-lea stareţ din istoria  schitului.

Petroniu Tănase, unul dintre marii duhovnici români pe linia lui Arsenie Boca şi Ilie Cleopa, s-a născut într-un sat din judeţul Neamţ şi a fă­cut seminarul la Cernica. S-a că­lu­gărit în 1942 şi a fost prigonit de Securitate. În 1978, a ajuns la Sfântul Mun­te şi, după refacerea schitului, s-a ocupat îndeosebi de biblioteca lă­caşului, ale cărei 5.000 de cărţi – mul­te din ele scrise în slavonă – sau par­tituri – pentru că, vremelnic, la Pro­dromu a fost şi o şcoală de muzică psal­tică – sunt, astăzi, în grija părintelui Clement. Schitul Prodromu ("înainte-mergătorul"), înfiinţat la ju­mătatea secolului al XIX-lea, a fost lo­cuit, tot timpul, de călugări români. E greu de explicat, astăzi, de ce, din 20 de mănăstiri ale Muntelui Athos – 17 greceşti şi câte una, rusă, sâr­bească şi bulgărească – nici una nu e ro­mânească deşi, o vreme, acestea au putut supravieţui numai cu ajuto­rul daniilor din Valahia şi Moldova.

Mă consider norocos că l-am văzut pe Avva Petroniu (avva = tată). Mai întâi, în biserica cu hramul Naşterii Domnului unde a rămas, ore în şir, în picioare, străpungând, din când în când, litania, cu glasul său subţire, ca o strigare de înger; apoi, la trapeză, în cele 15 minute de  hrană pentru trup pe care şi le îngăduie călugărul, de două ori pe zi – "Laicii sunt îmbiaţi să mănânce cu smerenie. Chiar mestecarea unei măsline este diferită de aceeaşi acţiune, «în lume.»".  Apoi, din nou în biserică… unde sta drept până la sfârşit. Cu capul plecat şi braţul întins, într-o impresionantă postură a modestiei, stareţul ieşea ultimul, după fraţii călugări şi după pelerini. În ultima vreme, apăsat de vârsta înaintată, nu mai dădea sfaturi nevoiaşilor aşezaţi pe băncile din faţa bisericii, dar toată lumea simţea spiritul lui veghind în spaţiul încărcat de sacralitate al schitului. "Omul, îi plăcea să spună, intră în veşnicie cu ceea ce ago­ni­seş­te pe pământ. Cum se modelează în lu­mea asta, aşa se prezintă în faţa lui Dumnezeu. Cum bine spun Sfinţii Părinţi: băgaţi de seamă pe ce zidiţi: pe paie, pe lemne ori pe piatră! Pentru că paiele şi lemnele ard şi nu rămâi cu nimic. Să fie zidăria voastră pe lu­cru rezistent la foc, adică la proba veş­niciei. Cel ce a făcut cele bune va avea un «sfârşit creştinesc, neînfruntat, în pace» şi se va bucura de cele veş­nice, dar pentru cel ce a trăit în pă­cat, moartea va fi cumplită."