Când cartelurile de droguri au salvat capitalismul de la colaps

Vreme de aproape doi ani, între 2007 și 2009, când mecanismul finanțelor se blocase pur și simplu din cauza creditelor neperformante acordate de băncile lumii, iar banii lichizi nu mai erau disponibili, salvarea capitalismului s-a insinuat dinspre universul tenebros al economiei subterane și al crimei organizate. Da, da, înainte ca guvernele occidentale să se dezmeticească, bani negri obținuți din vânzările de droguri ale cartelurilor din America de Sud ori de aiurea au repus în funcțiune măreața societate a capitalismului. Totul cu un preț, bineînțeles...

În august 2007, una dintre cele mai mari multinaționale din lume, banca franceză BNP Paribas, a făcut un lucru fără precedent în istoria sa: a oprit retragerile de la trei fonduri de investiții, invocând evaporarea totală a lichidităților. Marile bănci din Statele Unite, Europa, Asia și America de Sud au făcut la fel. În câteva ore, un întreg sistem bancar construit pe lichidități - în cadrul căruia o bancă putea să se împrumute de la o alta pe baza banilor lichizi existenți în sistem - s-a împotmolit. Nimeni nu era pregătit să împrumute pe altcineva, iar capitalismul era pe punctul de a pieri. Era ca în scena din Reservoir Dogs, în care fiecare a scos câte un pistol și toți se uitau unii la alții, așteptând ca altcineva să facă prima mișcare. Dar exista un loc de unde băncile încă se puteau împrumuta. O întreagă rețea globală plină de bani lichizi care funcționa în paralel cu băncile mondiale: cartelurile de droguri. Antonio Maria Costa, în acea perioadă șeful Biroului ONU pentru Droguri și Criminalitate, a susținut ulterior că la un an după prăbușirea financiară au început să apară dovezi că odată cu criza lichidităților din sistemul bancar legal băncile occidentale s-au îndreptat către resursele existente în economia drogurilor. „Crima organizată reprezenta singurul capital lichid de investiții la care aveau acces unele bănci aflate în pragul falimentului”, explica Antonio Maria Costa. Vă vine să credeți? Fluxul banilor lichizi încetase pur și simplu. Banii obținuți din droguri aveau însă să salveze capitalismul. „Poate că erau bani obținuți din vânzarea de heroină și cocaină pe la colțurile străzilor din Los Angeles sau Reykjavik, dar erau bani de care băncile aveau nevoie ca să supraviețuiască”, aprecia și jurnalistul BBC Jacques Peretti în cercetarea sa: „Înțelegerile care ne-au schimbat lumea” (Editura Litera, 2019).

Moralitate-imoralitate, o linie subțirică

Așa că sistemul bancar occidental a spălat efectiv banii obținuți din droguri, ca să mențină fluxul de bani lichizi. În zilele ulterioare prăbușirii, pe măsură ce guvernele au salvat băncile și lichiditățile au revenit în sistem, lucrurile au reintrat în normal. Însă pentru o perioadă critică, în acele ore când capitalismul se clătina pe marginea prăpastiei, puteai scoate bani de la bancomat numai pentru că sistemul bancar mondial era susținut de banii cartelurilor de droguri. Fondul Monetar de Investiții estima că multe bănci americane și europene importante au pierdut peste un trilion de dolari din pricina activelor toxice și a împrumuturilor neperformante din ianuarie 2007 până în septembrie 2009 și mai mult de două sute de creditori ipotecari au dat faliment. Profiturile obținute de grupările implicate în traficul de droguri în aceeași perioadă se ridicau, potrivit estimărilor ONU, la 352 de miliarde de dolari. Aceste carteluri de droguri își păstraseră profiturile în mod tradițional, sub formă de bani lichizi, sau le mutaseră în paradisuri fiscale, ca să le ascundă de autorități, așadar nu a fost o problemă pentru ele să aducă banii înapoi în țară în mod discret, fără să fie interceptate de autorități, dându-i înapoi băncilor, pentru ca acestea să-și refacă lichiditățile. Chiar așa să se fi întâmplat lucrurile, dincolo de orice reținere morală? Antonio Maria Costa, șeful Biroului ONU pentru Droguri și Criminalitate, a precizat că dovezile potrivit cărora acești bani obținuți din droguri s-au îndreptat către bănci au venit direct de la oficialii bancari din Marea Britanie, Elveția, Italia și Statele Unite: „Acela a fost momentul în care sistemul a fost practic paralizat. Fără acele lichidități, lumea creditelor ipotecare s-ar fi prăbușit”.

Bancherii și spălarea banilor

Dar - pentru că întotdeauna urmează un „dar” după astfel de situații - un fenomen îngrijorător s-a propagat apoi cu rapiditate. Din nou Antonio Maria Costa: „Introducerea progresivă a lichidităților în sistem și creșterea treptată, de către unele bănci, a valorii acțiunilor lor au însemnat că problema banilor ilegali a devenit mult mai puțin gravă decât era”. Adică? „Marii bancheri au fost mult mai dispuși să închidă ochii la spălarea banilor obținuți din activități infracționale după 2008, deoarece știau că erau îndatorați crimei organizate”. „Schimbul reciproc dintre sistemul bancar și rețelele de crimă organizată are o istorie îndelungată - mutarea discretă a banilor în paradisuri fiscale și ajutorul acordat infractorilor ca să investească în afaceri legale în scopul spălării banilor -, așa că atunci când băncile au fost nevoite să împrumute niște bani lichizi de la cartelurile de droguri, acestea au fost mai mult decât fericite să le facă serviciul”, specula, la rândul lui, Jacques Peretti. 

Resorturi intime ale economiei ascunse

Economia subterană - economia monetară sau „ascunsă” - este o expresie care se referă (și) la mijloacele de trai ale săracilor. Într-un studiu citat de Freakonomics, economiștii Ceyhun Elgin și Oguz Oztunali au utilizat date pentru 161 de țări, pentru perioada dintre 1950 și 2009, și au estimat că economia subterană a reprezentat peste 22% din PIB-ul mondial. Aproape un sfert din bogăția întregii planete este cash - estimau cei doi cercetători, observație bine evidențiată în studiul lui Jacques Peretti:  „Banii lichizi oferă un mecanism esențial pentru supraviețuirea a miliarde de oameni de pe mapamond. Infractorii folosesc economia subterană, dar o mai folosesc și cei care se ocupă de curățenia spațiului unui birou, care lucrează pe un șantier sau care mențin pe linia de plutire o afacere, așteptând să fie plătiți”. Adevărat, nu?

Vânarea săracilor

Cei pentru care plata taxelor înseamnă deteriorarea directă a nivelului existenței - și-așa precar - utilizează bani lichizi, pentru că ei fac diferența dintre supraviețuire și faliment. „Strategia pe care o adoptă guvernele din întreaga lume, mai ales având în vedere eșecul lor de a colecta taxele în partea de sus a spectrului bogăției, adică de la corporații și de la cei foarte bogați, este să-i adune pe cei din sfertul sărac al globului, care folosesc economia subterană, și să-i forțeze să utilizeze banii digitali în locul banilor lichizi, pentru că utilizarea celor din urmă i-a ajutat până acum să eludeze plata taxelor”, concluziona Jacques Peretti.

Mistificarea regresului prin invocarea unui bilanț sănătos

Marele mit referitor la mase și mai ales la cei săraci e acela că nu sunt în stare să-și chivernisească banii și/sau bugetul și, drept urmare, au nevoie de noi tehnologii care să le vină în „ajutor”, făcându-le finanțele precare mai ușor de „chivernisit” - menționa, nu fără ironie, jurnalistul BBC Jacques Peretti în volumul „Înțelegerile care ne-au schimbat lumea”. Adevărul este însă altul. Săracii țin frâiele banilor mai strâns ca oricine altcineva. Cu fiecare nouă inovație în materie de sisteme de plată - de la cărțile de credit din anii ’50 până la banii digitali și portofelul mobil de acum -, tehnologiile ajung să facă exact opusul a ceea ce pretind că fac. În loc să „ajute” masele să „chivernisească banii”, ele le îngroapă în datorii. În 2016, datoria pe care o avea în medie o familie americană obișnuită pe cărțile de credit se ridica la 16.061 de dolari. 70% din americani dețin cel puțin un card, însă 50% au două și 10% mai mult de trei, o familie americană având în medie datorii de peste 40.000 de dolari. Datoriile ajung la același nivel în Marea Britanie, iar valoarea lor e în creștere. În ultimul sfert al anului 2016, statisticile arătau că în ultimii trei ani o familie britanică obișnuită a acumulat în medie datorii mai mari decât în orice altă perioadă din istorie. 

Împrumutul, ca mod de viață

Când economia a înflorit în anii ’50, împrumuturile au fost încurajate, însă cu garanția de a fi returnate. La mijlocul anilor ’80, cărțile de credit au înlocuit sistemul de cumpărare cu plata în rate, iar în anii ’90, oricine era în stare să-și semneze numele primea o carte de credit (proprietarii de câini puteau chiar să primească carduri de credit pe numele animalului de companie, pentru că nimeni nu se obosea să verifice pe mâinile cui ajungea cardul) - mai remarca Jacques Peretti. Ideea că datoriile trebuie să fie achitate a dispărut în totalitate. În schimb, împrumutul a devenit un mod de viață. De fiecare dată când creditarea a devenit mai accesibilă și mai rapidă, am normalizat niveluri tot mai înalte de îndatorare. Și de fiecare dată când economia intră în recesiune (începutul anilor ’80, începutul anilor ’90, perioada de după 2007), cardurilor de credit li se atribuie un nou rol - să ajute oamenii să supraviețuiască. Cardurile de credit sunt acum un instrument de subzistență: pentru plata căldurii, a alimentelor și a ratei lunare la casă. Împrumutul este, de asemenea, un modus operandi al guvernelor care pretind că înregistrează „creșteri” economice - luând în seamă la calcularea PIB-ului consumul pe bază de credit. Împrumutul joacă un rol avantajos din punct de vedere politic, mistificând stagnarea economiei prin invocarea unui bilanț sănătos - conchidea cercetătorul. 

„Crima organizată reprezenta în 2007 singurul capital lichid de investiții la care aveau acces unele bănci aflate în pragul falimentului”, Antonio Maria Costa, șeful Biroului ONU pentru Droguri și Criminalitate

Poate că erau bani obținuți din vânzarea de heroină și cocaină pe la colțurile străzilor din Los Angeles sau Reykjavik, dar erau bani de care băncile aveau nevoie ca să supraviețuiască”, Jacques Peretti, jurnalist BBC de investigații

Fondul Monetar de Investiții estima că băncile americane și europene importante au pierdut un trilion de dolari din pricina activelor toxice și a împrumuturilor neperformante din perioada ianuarie 2007-septembrie 2009

Profiturile obținute de grupările implicate în traficul de droguri între ianuarie 2007 și septembrie 2009 se ridicau, potrivit estimărilor ONU, la 352 de miliarde de dolari

„Marii bancheri au fost mult mai dispuși să închidă ochii la spălarea banilor obținuți din activități infracționale după 2008, deoarece știau că erau îndatorați crimei organizate”, Antonio Maria Costa, șeful Biroului ONU pentru Droguri și Criminalitate