Cenacliştii de la Comana ajunseseră „sus”, iar patronul lor – la Spitalul 9

O biografie ca a lui Gogu Rădulescu (1914-1991) avertizează asupra complicaţiilor analizei regimului comunist. De altfel, însăşi istoria disidenţei româneşti îşi fâlfâie umbra prin casa demnitarului. Dar în 1990, scriitorii şi artiştii „Cenaclului de la Comana" promovaseră „sus", iar Gogu Ră­du­lescu înnebunise în închisoare.

Cu excepţia lui Vasile Milea, Gogu Rădulescu e singurul nomenclaturist cu amintirea celebrată prin numele unei străzi. Strada Ministru Gheorghe Rădulescu se află într-un sat aproape de Bucureşti, numit Comana. Longevivul demnitar co­munist avusese acolo o casă de vacanţă. Nod şi spaţiu magic în tranziţia elitelor culturale româneşti - ca şi casa lui Leonte Răutu -, căci scriitori şi artişti din anturajul lor au dat girul disidenţei în schim­bările postceauşiste.

Cheile acelei case din Comana le ţine „tanti Miţa" din 1969, când au cumpărat-o soţii Rădulescu. Dragne Constantina, pe numele ei de buletin, întâmpină acum oaspeţi rar. Dorina şi Gogu Rădulescu n-au avut copii. Înfiaseră un băiat, l-au făcut cercetător la Turnu-Măgurele, dar fiul lui („nepotul domnului ministru, cum ar veni") trăieşte la Paris.
Poetul Gellu Naum lăudase Dorinei Rădulescu farmecul satului de câmpie. În Comana, fusese primul scriitor cu locuinţă de vară.

Gos­podăriei ţărăneşti cumpărate, soţii Rădulescu i-au adăugat o căsuţă. Dormeau aici şoferul şi însoţitorul lui de la Securitate. Veneau în fiece sfârşit de săptămână, chiar în zilele lucrătoare. Nu căutau singurătatea şi pacea rurală. Chiar, dimpotrivă, înconjurându-se de intelectuali cu renume, scriitori şi artişti. După cutremurul din 1977, soţii Ana Blandiana şi Romulus Rusan şi-au cumpărat şi ei o casă-n Comana, stabilind relaţii prieteneşti cu cuplul Rădulescu.

Constantina Dragne şi-i aminteşte ca oaspeţi statornici ai demnitarului comunist pe actorii Ion Caramitru, Valeria Seciu, Amza Pellea şi Florin Piersic, muzicienii Dan Grigore şi Gheorghe Zamfir, scriitorii Nicolae Manolescu, Zigu Ornea, Mircea Dinescu, Marin Sorescu şi Augustin Buzura, istoricul Cristian Popişteanu cu soţia Adina Darian, chirurgul Setlacek şi doctorul oculist Boeraş. Ascultau muzică, citeau literatură şi discutau. Lăudate de musafiri erau şi poemele Dorinei Rădulescu. După moarte i-au ridicat în curte statuie. Comemorările soţiei demnitarului se făceau prin spectacole de muzică şi poezie în ocolul plin ochi de floarea elitei bucureştene.

Gogu Rădulescu şi oaspeţii săi puneau probleme deosebite serviciilor speciale. Pentru capii dispozitivelor de pază şi protecţie şi securiştii care „răspundeau" de scriitori şi artişti, „cenaclul de la Comana" de­venise obiectiv comun. Persoana care intra în contact cu un demnitar atrăgea urmărirea ei, lămureşte fostul adjunct al şefului Direcţiei a V-a, col. (r) Adrian Eugen Cristea. Toate planurile de muncă ale securiştilor din aceste direcţii erau întoarse pe dos de vizitele la Bucureşti ale scriitorului şi cineastului sovietic Ilia Constantinovschi.

Fost prieten din tinereţe al lui Gogu Rădulescu, acesta devenise activ susţinător al perestroikăi lui Gorbaciov şi influent mesager sovietic în medii occidentale. În efervescenţa antigorbaciovistă a lui Ceauşescu, orice contact al lui Constantinovschi cu amicii juneţii sale revoluţionare - Gogu Rădulescu, Leonte Răutu şi Petre Năvodaru - avea dimensiuni de atentat la siguranţa naţională. Însă rapoartele acestor urmăriri - ca şi dosarele de su­praveghere ale „cenacliştilor" de la Comana - au dispărut din Arhivele Securităţii în curăţenia făcută de experţii postceauşişti.

Învinuit de genocid şi subminarea economiei naţionale ca şi ceilalţi cepexişti, Gogu Rădulescu a intrat la închisoare. Avea 76 de ani. Iar în certificatul emis de Spitalul clinic Dr. Marinescu i se trecuseră în octombrie 1990 nu mai puţin de opt boli. Bolnavul tratat cu neuroleptice, antidepresive şi cardiotonice nu mai putea fi deplasat sau audiat. Astfel încât a fost disjuns din procesul CPEx.




„L-au arestat în 23 decembrie 1989", povesteşte scriitorul Augustin Buzura. „Fusese la televiziune, abia l-au salvat, că voiau să-l omoare re­voluţionarii, şi l-au dus la închisoare. Acolo tot îmi trimitea vorbă să-l salvez că eu eram în FSN-ul ăla cultural, în comisie. Şi am umblat pe la toţi politicienii de-atunci, nimeni n-a vrut să mă ajute să-l scoatem.

Atunci am zis că există o singură soluţie: să-l declar senil, să-l internez într-un spital, dar... până la urmă aşa a sfârşit. La Spitalul 9, m-am dus la el şi era convins că o să-l scot de acolo. Era jegos, avea un trening şi maieuri pe care cred că nu le schimbase de luni de zile. N-avea nici unde să se mai ducă, generalul Diamantescu de la Miliţie îi luase casa."

„Ruinat în ultimul hal", şi-l amin­tea Dumitru Popescu, a murit curând într-un azil evreiesc („între oameni - sub priviri calde şi blajine -, nu ca un câine pe maidan").

Românii nu-l primiseră nicăieri, comentează fostul tovarăş din CPEx. Doar comunitatea evreiască a arătat mărinimie şi solidaritate protectorului literaţilor şi artiştilor din vremea lui Ceauşescu.


De trei ori închis: de sovietici, de comunişti şi de capitalişti
În viaţa sa, Gogu Rădulescu a fost de trei ori pe marginea prăpastiei. Prima dată, în Uniunea Sovietică, din 1941 până la finele războiului. Mobilizat pe Frontul de Est, cât ce-a trecut Prutul, comunistul cu docto­rat în eco­no­mie la Bucureşti s-a şi predat Armatei Roşii. Dar „fraţii" l-au trimis în lagăr, după ce încerca­seră să-l trimi­tă cu mi­siuni de spio­naj în România.

În 1952 a fost ex­clus din partid şi an­chetat în le­gă­tură cu „devierea de dreap­ta". În plin comunism naţional, Gogu Ră­dulescu do­bândise o misterioasă notorietate. Era, probabil, pentru Ceauşeşti, prototipul intelec­tua­lu­lui naţio­nalist după cele suferite la ruşi şi în vremea lui Dej. Elena Ceauşescu îl aprecia mult pentru curtoa­zia, linguşeala şi obedienţa ce i le arăta cu orice prilej. De aceea îi va fi şi permis privilegiul unei „curţi" de literaţi şi artişti. A treia oară, Gogu Rădulescu a fost arestat în calitate de fost membru CPEx şi susţinător al lui Ceauşescu în reprimarea contestaţiilor din decembrie 1989.

Privilegiul artistului şi scriitorului de a fi invitat la Comana
A fi invitat de Gogu Rădulescu la Comana însemna un salt (ori cel puţin o confirmare) în ierarhia valorilor naţionale. „Nu era vorba de vreo di­si­den­ţă, opinează pro­fesorul Livius Cio­cârlie despre zvonurile ce circulau prin ţară asupra «cenaclului lui Gogu Ră­­du­lescu». Mai curând aş spu­ne că, pa­radoxal, aceşti scriitori,care spe­rau să afle câte ceva dincu­lisele pu­terii, se şi simţeau flataţi că sunt primiţi de un potentat."
De ce roiau artiştii şi intelectualii la Co­ma­na? „Îi ajuta pe toţi domnul mi­nis­tru, ştie «tanti Mi­ţa». Pe bază de serviciu, dacă aveau ceva neplă­ceri..."