Cand sovieticii au invadat Romania, trupele lor, ca sa zicem asa, se aflau la prima lor iesire in strainatate. In randurile acestora se aflau numerosi ostasi evrei, care au inceput rand pe rand sa dispara, renuntand la hainele militare si intrand in contact cu organizatiile sioniste si instructorii palestinieni, care izbuteau in cele din urma sa-i scoata clandestin sau legal din tara, cu acte false si biografii inventate. Azi asa, maine tot asa, pana cand rusii au reusit sa afle motivele dezertarilor si adversitatea lor impotriva sionistilor s-a intarit. Intarindu-se totodata si adversitatea lor fata de populatia evreiasca in general, socotita o banda de complotisti.

Nu evoluau satisfacator nici relatiile populatiei evreiesti cu autoritatile autohtone. La 15 aprilie 1945, se semnala ca Uniunea Evreilor Romani, condusa de Willy Filderman, "a prezentat dlui ministru Romulus Zaroni, ministrul Agriculturii si Domeniilor, un memoriu privind anumite revendicari ale evreilor in legatura cu reforma agrara. Astfel, se arata in acest memoriu ca, din cauza legilor rasiale, o parte din evrei au parasit tara, iar altii au fost deportati. Acestia n-ar trebui considerati absenteisti".

Se sisteaza sau nu emigrarea?

Dispute a generat si proiectul infiintarii Comitetului Democratic Evreiesc, pe care comunistii il vedeau subordonat directivelor lor, ceea ce nu a convenit majoritatii evreilor. Unui asemenea proiect s-au opus si Partidul Evreiesc al lui A.L. Zissu, ca si organizatia Renasterea, prezidata de dr. Cornel Iancu si dominanta in epoca. Acest comitet democratic considera totusi majoritatea evreilor straini de politica autohtona, si in iulie 1945 s-a confruntat cu unele doleante firesti: "Nu poate fi cu adevarat democratic decat prin participarea efectiva a tuturor organizatiilor evreiesti si nu poate avea un caracter national evreiesc decat atunci cand vor fi incadrati numai evrei sionisti, care pot fi in masura sa ajute la dezlegarea problemelor evreiesti. De asemenea, s-a mai aratat ca dl A. L. Zissu, seful Partidului Evreiesc din Romania, Misu Benvenisti, vicepresedintele acestui partid si alti fruntasi ai sionistilor n-ar putea accepta ca din acest comitet sa faca parte elemente din afara, ci sa fie condus dupa principiile de autodeterminare, prin participarea organizatiilor evreiesti, pana la alegeri, cand se va cunoaste cine are dreptul sa reprezinte colectivitatea evreiasca".

Perplexitatea evreilor fata de evolutia evenimentelor din Romania a atins un prim apogeu in august 1946, cand s-a aflat ca posibilitatile lor de a parasi tara vor fi drastic diminuate. "O mare agitatie domneste in sanul populatiei evreiesti din Romania - consemna un document al Sigurantei - pe motiv ca se sisteaza emigrarea in Palestina. Tineretul acuza pe reprezentantii Angliei in tara, ca fac greutati la emigrarea evreilor. Intr-o conferinta secreta a conducerii tineretului, avuta zilele acestea la Bucuresti, s-a decis ca sa se ia masuri pentru infiintarea in Romania a unei brigazi evreiesti, care eventual sa coopereze cu Haganaua din Palestina. Un delegat al organizatiei Irgun, recent infiintata in Romania, a asigurat pe cei prezenti ca, daca evreii vor avea de suferit atrocitati sau metode dezonorante, membrii organizatiei din tara vor proceda in consecinta impotriva membrilor coloniei engleze sau chiar a Legatiei britanice din tara". Se pare ca se inselau. Ordinul de sistare a emigrarilor venea din alta parte. Vor fi fost si englezii amestecati in aceasta poveste, insa sovieticii le-au acceptat sugestiile cu promptitudine, deoarece erau in acord cu vederile lor. Celor intrati sub jurisdictia unui regim comunist nu trebuia sa li se mai ofere nici o posibilitate de a scapa.

Lideri evrei sub lupele Sigurantei

Deocamdata, totusi, se inregistrase o anume victorie impotriva intransigentei colosului din rasarit: recuperarea evreilor surprinsi de razboi si de deportari intre hotarele Rusiei sovietice. Intr-o nota informativa a Prefecturii Politiei Capitalei se consemna infiintarea la Bucuresti a unui comitet de ajutorare a celor 40.000 de evrei repatriati din URSS. Prima sedinta a comitetului a avut loc la 5 octombrie 1946, la sediul de pe Str. Popa Rusu nr. 30, fiind prezidata de Edgar Kanner. Insa au survenit si momente in care dezamagirile nu i-au ocolit pe evrei, determinandu-i sa fie convinsi ca viata lor intr-o Romanie asa-zis "democratica" nu va fi mai inlesnita decat altadata. "Monumentul ridicat in amintirea victimelor evreilor deportati din orasul ardelean Bistrita - raporta Inspectoratul Regional de Politie din Cluj, in februarie 1947 - a fost in parte distrus de autori necunoscuti, dupa cum s-a aflat astazi. Monumentul a fost dezvelit anul trecut, in prezenta autoritatilor militare si civile ale orasului. Populatia orasului, atat cea evreiasca, cat si cea neevreiasca, este profund indignata din cauza acestui nou ultragiu antisemit. Politia a inceput cercetarile". Si cercetarile nu au dus nicaieri.

In schimb, din iulie 1947 au inceput sa fie emise si primele note ale Sigurantei referitoare la liderii consacrati ai evreilor. Citam aici integral o nota referitoare la A. L. Zissu, fost presedinte al Executivei Sioniste din Romania: "Avram Leiba Zissu, originar din Piatra Neamt, nascut la 25 ianuarie 1888, domiciliat in Bucuresti, Str. Aurel Vlaicu nr. 34. A fost coproprietarul fabricii de zahar Ripiceni si director la ziarul Mantuirea. Este proprietarul unui imobil din Berlin. Inainte de 23 august 1944, facea dese voiajuri la Berlin. In repetate randuri, a fost semnalat ca unul ce intretinea relatiuni cu germanii sub regimul hitlerist si ca ar fi fost in serviciul Gestapoului. Aceste afirmatii erau intarite si de faptul ca Zissu facea dese voiajuri la Berlin si ca sub regimul hitlerist avea posesia imobilului din Berlin. Este reprezentant in Romania al lui Jewish Agency. In ce priveste orientarea sa politica, face parte si finanteaza organizatia sionista Bethar, ale carei actiuni au nuanta fascista. De curand, A. L. Zissu a trecut la o atitudine ostila fata de PCR. Cauta prin orice mijloace sa compromita eforturile de democratizare ce se duc in randurile populatiei evreiesti, creand totodata o stare de neincredere in guvern". Si distingem in nota mai multe neadevaruri. Betharul nu era o organizatie fascista, ci o grupare ultra radicala, care considera ca Israelul nu putea fi creat decat cu arma in mana, de oameni capabili apoi sa se dedice unor profesii ocolite de evrei in diaspora. Germanul cu care intretinuse Zissu relatii era profesorul de istorie Franz Babinger, austriac si antinazist, mobilizat ca locotenent colonel in Wehrmacht, si care nu facea nimic altceva decat sa cer-ceteze vestigiile arheologice din sud-estul european. Franz Babinger fusese invitat prima data in Romania inainte de declansarea razboiului, de Nicolae Iorga, pentru a conferentia la Institutul de Arheologie din Bucuresti. In sfarsit, afirmatia ca A. L. Zissu ar fi fost un agent al Gestapoului era de-a dreptul hilara.

Excesele presei

INSTRUIRE. Alexandru Safran, in timpul studentiei la Viena

Si in presa, atacurile impotriva acelor evrei care nu imparta- seau punctele de vedere ale comunistilor se tineau lant. In iulie 1948, cand s-au intors in tara noi loturi de prizonieri evrei din URSS, capturati deoarece purtau uniforme militare ungare, s-au purtat polemici violente in scopul ademenirii lor spre extrema stanga. Dar si acestia nu doreau nimic altceva decat sa emigreze in Palestina. La 17 iulie, prin articolele Stanga si dreapta sionista de V. Savin si Dusmanul din casa, fara autor, au fost criticati fara menajamente sionistii revizionisti, fiind compatimite cu lacrimi de crocodil "victimele evreiesti ale alarmismului si nationalismului reactionar", care ar fi determinat evreimea sa emigreze. La 25 iulie a intrat sub rafalele presei comunizante Kiva Orenstein, fost presedinte al societatii antebelice Amicii Ligii Maritime Palestiniene, suspectat de simpatii pentru revizionism. Or, societatea in cauza nu urmarea alte scopuri decat acela de a-i deprinde pe evrei cu marinaria, Israelul visat de ei avand o larga deschidere la litoralul rasaritean al Marii Mediterane. La 30 iulie a fost atacata societatea Gordonia, pentru ca organizase o tabara pentru 1.000 de tineri evrei la Valeni, in judetul Roman, asupra careia nu s-a exercitat nici un control comunist. In aceeasi zi a fost atacat Leon Itzkar, sponsorul principal al scolii de agricultura pentru evrei din periferia bucuresteana Colentina, pentru un articol din Mantuirea lui A. L. Zissu, prin care incitase la emigrare. Asta ca sa nu mai vorbim si de faptul ca Siguranta incepuse sa umble dupa fantome, cautand in intreaga tara filiale ale organizatiei Irgun Zwai Leumi, organizatoarea unor atentate impotriva englezilor, in Palestina. Asemenea filiale nu au existat niciodata in Romania.

Chemarea sub arme

La fel de confuza era situatia nu numai in privinta drepturilor evreilor din Romania, ci si in ceea ce privea indatoririle lor. Una dintre indatoriri fiind si aceea a satisfacerii obligatiilor militare, chestiune in jurul carora au curs atunci valuri mari de cerneala si care i-a determinat pe evrei sa asiste cu o reticenta sporita la gesticulatiile putinilor lor coreligionari comunisti. Este adevarat, din punctul acesta de vedere ar fi fost chiar absurd sa li se impute ceva, de vreme ce in 1940 fusesera indepartati din armata nu din initiativa lor, ci din aceea a autoritatilor. Si in imprejurarile de acum, cand erau chemati sub drapel cu un aer de vag sadism, bineinteles, evreii considerau drept intempestiva si putin binevoitoare ideea de a reveni iar sub arme, dupa ce multi dintre ei abia fusesera recuperati din deportarile in Transnistria, ca si de cele orientate spre Reich. Dupa 23 august 1944 razboiul inca neincheiat nu mai putea fi al lor. Inca de la 29 septembrie 1944 s-a dispus incadrarea evreilor nascuti in 1927 in formatiunile premilitare. La 6 octombrie 1944, intr-un memoriu al Consiliului General al Evreilor, adresat Ministerului Apararii Nationale, dr. W. Filderman invita autoritatile militare sa priveasca problema si dintr-un alt unghi. Intre altele, documentul specifica: "Sa se rezolve intai restituirea patrimoniului de care au fost jefuiti si sa li se redea painea de toate zilele, adica sa fie reintegrati in functiuni, si apoi sa fie chemati sub drapel, caci datoriile sunt contravaloarea drepturilor, iar nu drepturile contravaloarea datoriilor". Dar apelul, se pare, nu a avut un ecou deosebit. La 15 octombrie se declansase recrutarea tinerilor evrei din Constanta, iar la 19 octombrie a inceput inscrierea generala a evreilor in controalele militare. In consecinta, Consiliul General al Evreilor a cerut din nou amanarea concentrarii si recrutarii acestei categorii de cetateni romani, pana cand nu vor fi efectiv anulate nu numai toate legile rasiale, ci si consecintele lor. Si o interventie a lui A. L. Zissu catre generalul Nicolae Radescu a avut acelasi destin.

Ceva mai tarziu, dr. W Filderman, presedintele Uniunii Evreilor Romani a tinut sa faca o suma de precizari "cu privire la afirmatiile unora care pretind ca evreii nu vor sa lupte impotriva fascismului si hitlerismului si ca aceasta ar provoca antisemitism". Si a inceput prin a prezenta o seama de cifre comparative, cu ce pierdusera evreii, pe de o parte, si romanii de cealalta parte, proportional, in razboiul care se apropia de sfarsit. Apoi a mai afirmat: "Antisemitism a existat si in 1877, cand parintii nostri au fost in razboiul pentru independenta, si in 1912, cand am fost in razboiul balcanic, si in 1916, cand am fost in razboiul de reintregire". Asa ca ceea ce se intampla atunci, in interregnul 1944-1947, nu reprezenta o exceptie, ci o confirmare a unei reguli. Dar nu mai are nici o importanta ce raspuns a primit noul demers al lui W. Filderman. Poate nu toate cifrele etalate de el exprimau o realitate. Poate si numarul victimelor din randul propriului sau popor era exagerat. Poate. Dar daca era real? Oricum, din perspectiva zilelor de acum, cand nu se mai poate repara nimic din ceea ce s-a intamplat, mai important este altceva: nu ar fi fost mult mai bine si mai onorabil ca romanii sa nu se fi implicat, in nici un fel si sub nici o forma, in degradantele agresiuni antievreiesti, care nu au facut nimic altceva decat sa umbreasca si sa intineze teribila lupta pe care au purtat-o pentru supravietuirea propriului lor popor? Iata o intrebare la care se cuvine sa meditam. In ceea ce ne priveste, nutrim convingerea ferma ca, daca nu ne legam de picior acest penibil contencios evreiesc, am fi fost una din putinele tari din lume care ar fi iesit din al doilea razboi mondial cu fruntile sus.

Dezamagirea lui Auschnitt

Ceea ce deranja tot mai mult autoritatile comuniste era faptul ca, in ciuda tuturor restrictiilor, emigrarile spre Palestina continuau intr-un ritm sustinut. Legal prin diverse aranjamente si ilegal prin alte aranjamente. Asemeni tuturor popoarelor vechi, trecute prin numeroase vicisitudini, evreii aveau o sensibilitate mai ascutita si au fost cei dintai care, asemeni fiintelor capabile sa prevesteasca nenorociri si cutremure, au inteles ca aici era ceva in neregula si ca in Romania nu va mai fi de trait. La un moment dat au ajuns sa fie scosi vinovati si pentru ceea ce nu erau. Spre exemplu, in acelasi ziar suspect Fapta, la care ne-am referit pana acum de mai multe ori, a aparut un atac vehement impotriva pasaportarilor evrei sositi in Romania din Germania, Ungaria si alte teritorii din orbita celui de-al treilea Reich. Acestia s-ar fi bucurat de un regim de favoare, in timp ce evreii romani ar fi fost inca persecutati. Cu alte cuvinte, nu intamplator, pentru multi evrei ratacitori ai acelui timp, Romania a incetat sa se mai constituie intr-un teritoriu privilegiat de refugiu, cum se intamplase in anii ’30, devenind o tara de tranzit si atata tot.

Este adevarat, unii au incercat sa se reintoarca la vechile rosturi, asemeni industriasului Max Auschnitt, care fugise din Romania pe calea aerului, de pe aerodromul de la Pipera, in primavara anului 1944. Tot asa s-a si reintors in tara, la bordul unei fortarete zburatoare americane, via Malta si Bari, la 23 septembrie 1944. O vreme a crezut ca i se va da cat de cat importanta, dar sperantele i-au fost inselate mai repede decat s-ar fi asteptat. A vazut incotro evoluau lucrurile si nu i-a mai ramas altceva de facut decat sa fuga a doua oara din tara. Dar mult mai semnificativ a fost faptul ca, la sfarsitul interregnului in discutie, au parasit Romania atat liderul laic al evreimii, dr. W. Filderman, cat si cel religios, sef Rabinul dr. Alexandru Safran.

PERSONALITATE. Dr. Wilhelm Filderman, presedintele Uniunii Evreilor Romani din anii ’20 pana dupa al doilea razboi mondial

Primul a plecat clandestin din tara si legendele spun ca ar fi ajuns la Viena, prin Budapesta, intr-un camion militar sovietic condus de doi ofiteri evrei din Armata Rosie. Prezenta lor la volan, cu randul, era un pasaport pentru depasirea tuturor barajelor care puteau sa le apara in cale. Ceva mai tarziu, in 1952, cand Securitatea a intrat prin efractie in biroul consulului britanic Arnold Kendall, s-a aflat ca Legatia engleza din Bucuresti ii eliberase lui Filderman un pasaport deja vizat pentru zona de ocupatie britanica din Austria si pasaportul in speta fusese trimis din timp, prin valiza diplomatica, la reprezentanta Albionului din Budapesta. Willy Filderman n-a trebuit decat sa il ceara, odata ajuns in capitala Ungariei, si de aici inainte drumul lui catre Viena a fost deschis. Cum a ajuns acolo s-a aruncat in bratele Jointului. In schimb, in 1947, intre Craciun si Anul Nou, sef Rabinul Alexandru Safran a parasit Romania cu forme in regula, insa sub amenintarile Anei Pauker, care nu putea sa-l ierte pentru ca nu-l condamnase pe Iuliu Maniu in procesul taranistilor din toamna aceluiasi an. Fusese invitat in Israel, pentru a face parte dintr-o comisie care urma sa inzestreze cu o Constitutie tara abia reintemeiata. Totusi, stiind cum functioneaza toanele comunistilor, nu a riscat sa fie oprit la frontiera de vreun ordin sosit din urma si a recurs la o stratagema. Nu a plecat prin Constanta, pe apa, cum se astepta toata lumea, ci a iesit din tara prin Curtici si nu s-a oprit decat in Elvetia. Despre destinul lui ulterior au scris si ziarele romanesti, in anii ’90, cand a intreprins o vizita in Romania, tara sa natala.

Mult mai dramatica si tarzie a fost despartirea de Romania a lui Avram Leiba Zissu. Fostul lider al Executivei Sioniste de la Bucuresti a fost arestat la 10 mai 1951 si implicat in principalul proces intentat sionistilor cu randurile slabite de emigrari. Timp de ani de zile a fost chinuit in anchete interminabile, a fost acuzat de spionaj, imputandu-i-se si alte culpe, intre care si pretinsa colaborare cu Gestapoul, si nu s-a indoit nici o clipa sub acuzatiile fanteziste ale Securitatii. Nu a admis ca depozitiile sale sa fie transcrise de anchetatori, si le-a redactat singur, si avem astfel garantia ca nimic din ceea ce a spus nu sta sub semnul incertitudinii sau al falsului. Depozitiile lui reprezinta materia cea mai competenta pentru a sta la baza unei istorii a sionismului din Romania din anii ’30 si ’40. Dupa ce a fost condamnat si judecat, A. L. Zissu nu a mai ramas mult timp in detentie. In vara lui 1956, in consecinta unor aranjamente diplomatice subterane, i s-a permis sa plece pe calea aerului in Israel. Inchisoarea ii subrezise starea de sanatate si a incetat din viata la numai o luna dupa ce a reusit sa puna piciorul in Tara Sfanta, in Israelul pe care-l visase.

In concluzie, afirmatia ca evreii ar fi adus comunismul in Romania nu are nici un suport. Dimpotriva, comunismul i-a izgonit pe evrei din aceasta tara si ar fi mult mai bine sa ne intrebam daca a fost bine sau rau.

UNEORI E BINE SA AI EVREI...

"In seara de 22 august 1944, Zissu a fost chemat urgent la Presedintia Consiliului de Ministri, unde a fost primit de Ovid Vladescu, in numele lui Mihai Antonescu. Despre aceasta vizita, Zissu mi-a spus a doua zi, la ora 9 dimineata, urmatoarele: Ovid Vladescu i-a spus ca situatia frontului este catastrofala si Antonescu l-a rugat pe el, Zissu, sa adreseze o scrisoare Agentiei Evreiesti, in care sa solicite o interventie pe langa anglo-americani in sensul ca Romania sa nu fie ocupata numai de armatele sovietice, ci si de armatele anglo-americane, intrucat ei se vedeau siliti sa ceara armistitiul. Zissu in principiu a fost de acord si a ramas ca a doua zi sa consulte comitetul sau in legatura cu aceasta scrisoare. Acest lucru nu s-a mai facut, intrucat regimul Antonescu s-a prabusit chiar in aceeasi zi, in urma actului istoric de la 23 august 1944. Tot cu aceasta ocazie, Zissu ne-a relatat ca in aceeasi seara fusese convocat la Presedintie si Filderman, caruia i s-a adresat o cerere asemanatoare, privind o interventie la Joint, si despre care Zisu a spus ca Filderman a trimis scrisoarea, predand-o unui curier de la Presedintie, in cursul noptii de 22 spre 23 august 1944, catre reprezentantul Jointului de la Istanbul, care era un evreu american". Moritz Moscovici