Delegaţia italiană sub asediul regimului comunist (10)

In septembrie 1951, la Tribunalul Militar Bucureşti s-a desfăşurat procesul diplomaţilor italieni şi al colaboratorilor romăni ai acestora. Pentru a-i "incolţi" pe clericii catolici subordonaţi Legaţiei Italiei, anchetatorii au pretins că aceştia aveau legături cu o călugăriţă cu probleme mentale, care susţinea că Maica Domnului ii transmitea mesaje anticomuniste.Al doilea personaj important din lot, parohul Pietro Ernesto Clemente Gatti, s-a trezit intr-o situaţie pe care nimeni nu putea s-o prevadă.

Viziuni mistice anticomuniste

In septembrie 1951, la Tribunalul Militar Bucureşti s-a desfăşurat procesul diplomaţilor italieni şi al colaboratorilor romăni ai acestora. Pentru a-i "incolţi" pe clericii catolici subordonaţi Legaţiei Italiei, anchetatorii au pretins că aceştia aveau legături cu o călugăriţă cu probleme mentale, care susţinea că Maica Domnului ii transmitea mesaje anticomuniste.

Al doilea personaj important din lot, parohul Pietro Ernesto Clemente Gatti, s-a trezit intr-o situaţie pe care nimeni nu putea s-o prevadă. O parte din banii pe care-i distribuise greco-catolicilor din Transilvania ajunsese la călugăriţa Maria Ionela Cotoi şi la călugărul Gavrilă Sălăjan, persoane considerate recalcitrante, care creau probleme destul de stănjenitoare regimului comunist, dar despre care parohul nu avea cunoştinţă. Şi completul de judecată il acuza că ar fi finanţat tentative de rebeliune printre clericii şi mirenii legaţi de catolicism. Chestiune extrem de gravă, la care Clemente Gatti nici măcar nu putea riposta, deoarece, efectiv, nu ştia despre ce era vorba.

O CĂLUGĂRIŢĂ CONTROVERSATĂ. Călugăriţa Maria Ionela Cotoi era o fiinţă dominată de exaltări mistice, pretindea că-i apăreau periodic stigmate la măini şi la picioare şi episcopul greco-catolic Ioan Suciu, pe parcursul intregului an 1948, o plimbase in turnee incendiare prin diverse localităţi din Ardeal. Excelent orator, episcopul Suciu se lansa in discursuri anticomuniste de o remarcabilă virulenţă, iar călugăriţa Cotoi, etalăndu-şi stigmatele, impărţea auditoriului manifeste prin care ar fi fost abilitată să comunice populaţiei mesaje induse de divinitate. In realitate, in manifestele respective se puteau recunoaşte stilul şi retorica pastoralelor lui Ioan Suciu. Iar după arestarea episcopilor greco-catolici şi internarea lor, in domiciliu obligatoriu, la Mănăstirea Căldăruşani, călugăriţa se angajase pe cont propriu in pelerinaje de aceeaşi factură, sfărşind prin a intra şi ea in ancheta Securităţii.

In speranţa că-l va incolţi pe Clemente Gatti şi il va aşeza intr-o lumină jenantă, compromiţătoare pentru romano-catolici, preşedintele Tribunalului Militar şi al completului de judecată, generalul Alexandru Petrescu, convocase in instanţă ca martori pe medicul psihiatru Sebastian Constantinescu şi pe preotul greco-catolic Gheorghe Grecu, personaje care o cunoscuseră indeaproape pe călugăriţa Maria Ionela Cotoi şi care aveau indoieli cu privire la starea de sănătate a facultăţilor ei mintale. Medicul o intălnise pe călugăriţa Cotoi inainte de plecarea lui Gerald O’Hara din ţară, cănd fusese solicitat de Nunţiatura papală s-o consulte in calitate de specialist. Ceea ce insemna că insuşi O’Hara nutrea anumite dubii privind şi stigmatele suspecte ale călugăriţei şi capacitatea ei supranaturală de a recepta mesajele divinităţii.

In declaraţia sa din 13 septembrie 1951, Sebastian Constantinescu a expus aceleaşi concluzii pe care le comunicase şi fostului nunţiu. Şi o reproducem aici exact cum a fost consemnată de grefier: "Pe Maria Cotoi am cunoscut-o in urmă cu doi ani şi ceva. A venit la mine preotul Louis Barral, pe la inceputul lunii iunie 1949, care mi-a cerut să examinez o pacientă la Nunţiatura papală din Bucureşti. M-am prezentat la Nunţiatura papală, unde nunţiul Gerald O’Hara şi secretarul Guido Del Mestri mi-au comunicat că doresc avizul ştiinţei mele medicale asupra numitei Maria Ionela Cotoi, despre care pretindeau că reprezintă fenomene supranaturale, de natură mistică.

Mi-am inceput cercetarea medicală asupra numitei Maria Ionela Cotoi şi, după o examinare minuţioasă asupra stării sale mintale, am ajuns la concluzia că numita este o alienată mintal, suferind de psihoză sistematizată mistică, şi am recomandat lui Gerald O’Hara şi lui Guido Del Mestri că este necesar să fie internată intr-un spital de boli mintale. Am constatat că plăgile săngerănde, care erau considerate drept stigmate mistice, nu erau altceva decăt mutilaţii provocate cu un corp tăios, in diferite regiuni ale corpului, călugăriţa pretinzănd apoi că acestea sunt apariţii spontane. Am putut dovedi lui Guido Del Mestri personal că Maria Ionela Cotoi, pretinzănd că merge la closet, a incălţat nişte sandale fără urmă de sănge şi, la intoarcere, erau pătate de sănge proaspăt, din rănile redeschise in absenţa noastră, in timpul căt fusese afară. Am mai dovedit lui Gerald O’Hara şi Guido Del Mestri că toate pretinsele ei minuni erau escrocherii care nu aveau nimic de a face cu fenomenele supranaturale. Deşi le-am recomandat că Maria Ionela Cotoi, fiind alienată mintal, trebuie să fie internată intr-un spital de boli mintale, nu au luat nici o măsură şi au privit avizul meu cu rezervă.

In urma avizului meu că este alienată mintal şi escroacă, cănd am mai mers să o văd, Gerald O’Hara şi Guido Del Mestri mi-au comunicat că Maria Ionela Cotoi nu mai este acolo, apoi mi-au plătit onorariul in sumă de lei 50.000 şi de atunci nu am mai văzut nici pe Maria Ionela Cotoi, nici pe Gerald O’Hara. Părerea mea despre cazul Maria Ionela Cotoi, ca om de ştiinţă, este că totul a fost o escrocherie determinată de preoţii greco-catolici, care au utilizat psihoza ei mistică şi marea ei sugestivitate, ajungănd să-i impună executarea acestor fenomene zise supranaturale, care insă nu au nimic comun cu supranaturalul". Documentul era semnat nu numai de Sebastian Constantinescu, ci şi de generalul Alexandru Petrescu. Se mai preciza că medicul Sebastian Constantinescu avea 50 de ani, era directorul Spitalului de boli mintale din Bucureşti şi locuia pe Str. Dogari nr. 9.

EPISCOPUL SUCIU, "AUTOR-MORAL". In aceeaşi zi, 13 septembrie 1951, a fost interogat in calitate de martor şi fostul preot greco-catolic Gheorghe Grecu, rămas fără parohie şi ocupaţie după scoaterea cultului său in afara legii. Intrebările şi răspunsurile

s-au fixat intr-o stenogramă, pe care, de asemenea, o reproducem aici integral:

†Cănd şi in ce imprejurări aţi cunoscut-o pe călugăriţa Maria Ionela Cotoi?

Pe călugăriţa Maria Ionela Cotoi am cunoscut-o prin anul 1947, cănd eu eram incredinţat de Episcopia Clujului, dr. Iuliu Hossu, ca preot pentru ingrijirea bolnavilor greco-catolici din clinicile universitare din Cluj, intre care bolnavi se găsea şi călugăriţa Maria Ionela Cotoi, sub tratamentul de tuberculoză intestinală.

†Care au fost relaţiile dvs. cu călugăriţa Maria Ionela Cotoi?

Relaţiile dintre mine şi călugăriţa Maria Ionela Cotoi au fost ca intre preot şi credincios.

†Ce ştiţi dvs. in legătură cu Maria Ionela Cotoi?

In legătură cu Maria Ionela Cotoi am auzit de la călugăriţele care erau colegele ei, de la preotul Aurel Leluţiu şi de la ea personal că ar fi avut viziuni. Mai tărziu, fiind primită in ramura contemplativă a călugăriţelor de la Blaj, Maria Ionela Cotoi a fost sub directa supraveghere a episcopului dr. Ioan Suciu şi a preotului Aurel Leluţiu. In acest timp au apărut mai multe manifeste cu caracter antidemocratic, care instigau pe credincioşi la nesupunere faţă de autoritatea de stat şi chiar la rebeliune. Aceste manifeste erau redactate in aşa fel incăt li se atribuia provenienţa ca fiind de la Maica Domnului, transmise prin călugăriţa Maria Ionela Cotoi. Aceste manifeste au fost insoţite de o recomandare a episcopului dr. Ioan Suciu către credincioşii greco-catolici şi astfel au fost difuzate. Faţă de felul cum o cunosc eu pe Maria Ionela Cotoi şi stilul in care erau intocmite manifestele nu pot să cred că acele manifeste erau opera ei, intrucăt cunosc calităţile sale intelectuale, care sunt submediocre, şi are un limbaj foarte simplu, modest şi lipsit de orice năzuinţă stilistică. Eu, de asemenea, exclud categoric posibilitatea ca acele manifeste să fi provenit de la Maica Domnului, intrucăt se vedea clar că ele aveau un scop politic şi nicidecum religios. Stilul acestor manifeste este aproape identic cu al episcopului dr. Ioan Suciu, ceea ce mă face să cred că el impreună cu preotul Aurel Leluţiu ar fi autorii intregii inscenări. Faptul că numita Maria Ionela Cotoi afirmă că ar fi vizionară eu mi-l explic in felul următor: ea, avănd o pregătire intelectuală submediocră, suferind de o boală care, desigur, a avut influenţă şi asupra nervilor ei, la care s-a mai asociat şi programul mistico-religios pe care episcopul dr. Ioan Suciu şi preotul Aurel Leluţiu il impuneau călugăriţelor din ramura contemplativă, ramură din care făcea parte şi Maria Ionela Cotoi, aceasta, pănă la urmă, a inceput să-şi facă iluzii şi să afirme că ar avea viziuni. Această stare a călugăriţei Maria Ionela Cotoi a fost exploatată de autorii manifestelor antidemocratice. Astfel, ei au dat acestei situaţii o explicaţie mistico-religioasă, intenţionat greşită, in scopul de a-i induce pe credincioşi in eroare şi de a lovi in interesele Republicii Populare Romăne. Acţiunea celor ce au creat şi susţinut cazul călugăriţei Maria Ionela Cotoi a fost numai o acţiune politică subversivă, indreptată impotriva statului romăn şi nicidecum un adevăr religios.

In ultima zi a procesului, generalul Alexandru Petrescu conta pe cele două mărturii intocmai cum mizează trişorii pe asul din mănecă. Era convins că parohul Clemente Gatti, din solidaritate catolică, nu ar fi ezitat s-o apere pe călugăriţa Maria Ionela Cotoi, ceea ce, desigur, i-ar fi permis să-l compromită in faţa instanţei, prezentănd completului de judecată şi asistenţei conţinutul declaraţiilor lui Sebastian Constantinescu şi Gheorghe Grecu. In cazul in speţă, impotriva cuvăntului unui doctor in psihiatrie şi al unui fost slujitor al greco-catolicismului, nimeni n-ar fi indrăznit să pledeze. Martorii convocaţi de generalul Alexandru Petrescu la tribunal nu puteau fi contrazişi. Insă Clemente Gatti nu a muşcat din momeală. Cănd generalul a intrebat: "Ce crede Gatti despre Maria Ionela Cotoi?", parohul bisericii italiene din Bucureşti a răspuns sec: "Nu cunosc personal persoana. Eu, ca preot catolic, cred in Dumnezeu, cred şi in minuni, dar nu cred in prostia aceasta", şi generalul a bătut in retragere.

ŢINTA: CLEMENTE GATTI. Nici in celălalt caz, al călugărului Gavrilă Sălăjan, refugiat in Munţii Maramureşului in timpul progoanei impotriva greco-catolicilor, Alexandru Petrescu nu a putut dovedi că rebelul ar fi fost susţinut financiar de Clemente Gatti. Spre a impresiona asistenţa, generalul a etalat in instanţă nişte scrisori confiscate de Securitate, reprezentănd corespondenţa dintre călugăr şi un anume Dumitru Oros, locuitor dintr-un sat de poalele munţilor amintiţi. Dumitru Oros ii scria lui Gavrilă Sălăjan: "Siguranţa nu te mai poate tolera. Ar fi vrut să te fi putut prinde prin trădare şi fără tulburarea poporului.", şi il mai inştiinţa pe călugăr că postul de radio Vocea Americii anunţase ocuparea Coreei, iar el, personal, visase că războiul va incepe la 15 septembrie... 1950. Or, trecuse exact un an de atunci şi numai conflictul din peninsula coreeană, departe de Romănia, era un război cald. In timp ce Gavrilă Sălăjan ii răspundea lui Dumitru Oros: "Inima neprihănită a Mariei să ne ocrotească. Ne trebuie o oală cam de 8-10 litri", exprimăndu-şi totodată dorinţa de a cobori intr-o noapte in sat, pentru a-şi procura un sac de mălai. Atăt şi nimic mai mult. Nimic despre parohul Clemente Gatti şi nimic despre bani proveniţi eventual de la el. Ce işi imagina generalul Alexandru Petrescu că ar fi putut dovedi cu acele aşa-zise probe rămăne şi azi un mister pentru cel care cercetează dosarele acestui proces.

In finalul depoziţiilor sale, Clemente Gatti a spus că n-a cunoscut niciodată conţinutul scrisorilor unor terţi din lumea clericilor catolici, pe care le-a transmis prin intermediul Legaţiei Italiei la Vatican. Şi, cănd i s-a cerut şi o declaraţie scrisă, a reiterat adevărul că pentru toate acţiunile sale a avut acordul lui Michele Scammacca, iar in cele din urmă a ajuns la fondul problemei: misiunea lui era o misiune franciscană şi va rămăne aici, alături de săracii acestei ţări. Adică exact ce-i spusese lui Giuseppe Puri Purini inainte de a fi arestat.

ANCHETĂ-MARATON. Ceilalţi inculpaţi implicaţi in proces s-au descurcat mai mult sau mai puţin onorabil in confruntările cu completul de judecată. Declaraţiile lui Eraldo Pintori au fost sistematic falsificate. Despre parohul Clemente Gatti, acesta a declarat că dorea să rămănă in Romănia pentru a-şi continua misiunea franciscană, bisericească, călăuzindu-i spiritual pe enoriaşii din parohia sa. Insă grefierul i-a răstălmăcit cuvintele in mod grosolan: "In legătură cu refuzul lui Clemente Gatti de a pleca in Italia, eu cred că n-a voit să părăsească ţara pentru că urmărea să-şi continue activitatea de spionaj şi arestarea sa să fie considerată o persecuţie la adresa bisericii catolice". Intuind vulnerabilităţile lui, judecătorii l-au supus pe Eraldo Pintori unui adevărat maraton al declaraţiilor scrise. Intr-o singură zi a fost obligat să aştearnă pe hărtie tot ce ştia despre 193 de persoane pe care le cunoscuse, incepănd cu căntăreţul de operă George Niculescu-Basu şi terminănd cu eleva Dana Crivăţ, iubita fiului lui Bruno Manzone.

In ziua imediat următoare i s-au mai cerut informaţii despre alte 49 de persoane, incepănd cu lingvistul Iorgu Iordan şi terminănd cu Sergiu Malagamba, şeful unei orchestre de jazz, intrat in conflict cu autorităţile comuniste, care considerau că jazz-ul reprezenta decadenţa lumii capitaliste. Numai despre Aristide Giulianelli, Pintori redactase şase file şi jumătate. La fel despre Eduardo Squisano, Gaetano Squisito şi despre alţi căţiva diplomaţi din alte legaţii decăt cea italiană, asemeni lui Ronald George Watts, prim secretar la Legaţia britanică, sau Lubomir Hrnjak, secretarul Legaţiei Iugoslaviei. Şi după tot acest chin, era căt se putea de normal ca pe Eraldo Pintori să-l lase nervii şi, in final, să exclame: "Fiţi interpreţii pe lăngă poporul romăn să mă ierte". Nu avea pentru ce să fie iertat, pentru că nu poporul romăn il tărăse intr-o mascaradă judiciară nedemnă, transformăndu-l din om in neom.

Adalbert Boros a confirmat că fusese hirotonisit clandestin episcop al diocezei de Timişoara la 12 decembrie 1948, in ideea de a exista o persoană de schimb in cazul cănd Augustin Pacha, ajuns la o senectute adăncă, nu va mai fi. Penibile au fost depoziţiile lui Gheorghe Săndulescu, şeful aşa-zisului Partid Social-Creştin: "Comitetul nostru central - a spus acesta - era fictiv. Aveam interesul ca să sporim increderea membrilor, făcăndu-i să creadă că organizaţia noastră se sprijinea pe forţe mari. Aveam interesul ca Statele Unite şi Anglia să ne creadă o forţă mare". Iar medicul Petre Ţopa, evident speriat, a recunoscut şi ce făcuse, şi ce nu făcuse. Intre altele, deşi nu-i ceruse nimeni, a spus că Bruno Manzone il scosese din ţară pe generalul Petre Ionescu - un apropiat al fostului prim-ministru Nicolae Rădescu, fugit din Romănia in vara lui 1946 - , printr-o inţelegere cu autorităţile iugoslave.

Vaticanul, "agentură imperialistă"

De-a dreptul stupid a fost comportamentul avocaţilor din oficiu repartizaţi de instanţă să-i apere pe inculpaţii din boxă. Ladislau Savin, apărătorul impus in cele din urmă lui Augustin Pacha, a inceput prin a bate cămpii, făcănd apologia apărătorului de tip nou, atent şi la interesele statului comunist, şi la conjunctura internaţională din timpul său, dar mult mai puţin la interesele inculpatului. După opinia lui, Eugenio Pacelli, fostul Papă Pius al XII-lea, ar fi fost trup şi suflet alături de Hitler, ceea ce ar fi explicat şi evoluţia postbelică a Sfăntului Scaun spre anticomunism şi aşa-zisa subminare a democraţiei din ţările socialiste, satelite ale Uniunii Sovietice. In aceeaşi optică, Augustin Pacha nu era vinovat, "Vaticanul, agentură imperialistă, este autorul spiritual, instigatorul in acest proces". La fel, avocatul Mihail Mayo, apărătorul lui Eraldo Pintori, s-a dezlănţuit vehement impotriva Vaticanului, "umil servitor al imperialismului american". Iar avocatul Manole Roman, apărătorul parohului Clemente Gatti, la răndul lui, a declarat că acesta ar fi acţionat sub constrăngerea Vaticanului. Efectiv, acuzaţii nu au fost apăraţi in acel proces, avocaţii lor afirmăndu-se mai ales ca propagandişti zeloşi ai concepţiei comuniste despre justiţie şi drept.