Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Să spui despre Constantin Bălăceanu-Stolnici că îmbătrânește frumos ar fi o impolitețe. Academicianul Trăiește frumos! Faptul că a împlinit 92 de ani este doar o convenție socială de care ținem seama pentru că așa suntem obișnuiți. Secretul vitalității? Domnul Bălăceanu-Stolnici are multă treabă, n-are timp să îmbătrânească! Vă invit la excursie prin mintea și nervii românilor alături de un om cu adevărat tânăr!
Sabina Iosub: Vă mulțumesc că ne-ați primit la dvs în casă și sper că și la dvs în suflet, puțin.
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Să vedem ce întrebări pui. (râde)
Sabina Iosub: Mă tot întreb, și cred că dvs puteți să răspundeți la această întrebare, ce o fi în capul românilor?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Dar nu știu din ce punct de vedere, că dacă mă întrebați pe mine ca... știu că este un creier care funcționează, extrem de complicat, care e cea mai complicată structură de pe planeta noastră și despre care scriu în momentul de față o carte. Creierul cibernetic după 65 de ani de cercetări.
Sabina Iosub: Poate fi studiată și mintea?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Da. Mintea poate să fie studiată. Ce nu poate fi studiat e sufletul. Pentru că ăla ne scapă cercetării științifice. Însă mintea, da, activitățile cognitive, cerebrale... Astăzi există teorii, există modele matematice, există modele tehnice, un progres extraordinar care s-a făcut în ultimii 65 de ani și la care am asistat și am și contribuit, fiind unul dintre fondatorii neurociberneticii din Europa.
CONCEPTUL DE FAMILIE S-A DETERIORAT FOARTE MULT
Sabina Iosub: De-a lungul anilor, totuși, ce ați găsit în mintea românilor, în modul lor de a gândi, de a relaționa, în modul lor de a se poziționa în anumite situații?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Sunt aspecte care țin pe de-o parte de specificul național, de specificul cultural, pe de altă parte și de contactele pe care le stabilește acuma fiecare om cu aproape toată planeta prin posibilitățile acestea de comunicare, în special prin televiziune și internet. Deci nu se mai poate compartimentaliza mentalitatea oamenilor cum se făcea înainte, se merge spre o globalizare care printre altele duce la ștergerea încetul cu încetul a specificului național.
Sabina Iosub: Asta mi se pare periculos și dureros totodată.
Constantin Bălăceanu-Stolnici: E mai mult dureros decât periculos și singurele lucruri care pot să mențină sunt în primul rând limba care trebuiește cultivată și, din păcate, nu prea mai este cultivată. Vedeți cum vorbesc oamenii, vedeți cum scriu oamenii? Pe internet, vedeți cum se vorbește? Și chiar la posturile de televiziune. Nu se mai respectă limba și ăsta este un lucru rău. Al doilea lucru, prin faptul că noi suntem totuși o țară ortodoxă și ortodoxia a fost specificul nostru în decursul a aproape 700 de ani de când primii noștri voievozi au optat pentru ortodoxie și 2000 de ani de când etnogeneza noastră s-a făcut sub umbrela ortodoxiei și asistăm în mod tragic, dar universal, la dispariția tradiției populare, acea tradiție care se transmitea oral din generație în generație și care conținea un nucleu de elemente culturale, mai mult spirituale, dar și un ansamblu de reguli de conducere, de reglementare a vieții sociale care funcționau în afara reglementărilor legale impuse de către stat.
Sabina Iosub: Cum facem să nu pierdem totuși aceste lucruri? Există tendința de a spune: acestea sunt vremurile, trăim mult mai pe repede înainte, nu mai avem timp pentru toate lucrurile acestea...
Constantin Bălăceanu-Stolnici: E o problemă foarte dificilă pentru că, evident, timpul nu poți să-l ții pe loc. Nu mai poți să pui oamenii să meargă în opinci, nu mai poți să pui fetele de la țară să meargă legate la cap cu basmale și desculțe și cu costumul național. Ăsta este un lucru care a dispărut, într-adevăr. Dar, trebuie menținute anumite elemente care țin de cultura propriu-zisă și asta este o problemă a educației care la noi nu se face cum se cade. Educația noastră... au fost atâția miniștri ai educației cât nu au fost în toate secolele de existență a României și care fiecare a vrut să schimbe ceva și fiecare mai mult a stricat decât a făcut. Pentru că nu se gândesc decât, și asta este și o mare vină a celor de dincolo de ocean care ne impun acest lucru, să orienteze învățământul pragmatic. Să facă specialiști în diferite domenii uitând că omul nu trebuie să fie numai un specialist, trebuie să fie un om cu o deschidere spre culturalitate și spre spiritualitate. Asta se uită. Și aicea este o deficiență a programelor de învățământ pentru că pe familii nu poți să contezi totdeauna. Și obligația școlii, mai ales că de acum înainte școlile preiau copiii încă de la grădinița de copii și acolo se formează în fond temelia aceea care după aceea conduce nu numai din conștient ci și din inconștient cum spunea Jung întreaga activitate a omului.
Sabina Iosub: De fapt nu mai vorbim despre cei șapte ani de acasă, ci despre 7 ani deja într-o instituție de învățământ.
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Da și nu. Adică există aceste instituții care își fac sau nu își fac treaba, dar asta nu scutește familia să fie elementul principal care formează copilul. Ori asta se uită în momentul de față. Întâi prin faptul că familia este foarte ocupată și în al doilea rând pentru că însuși conceptul de familie s-a deteriorat foarte mult în ultima vreme. Ați văzut ce se întâmplă – familii care sunt așa constituite de probă, concubinajul a devenit aproape o regulă generală, căsătoriile se fac chiar și între oameni de același sex și așa mai departe. Adică principiul care a stat la baza dezvoltării speciei noastre de 200.000 de ani a familiei nucleare a dispărut. Și noi antropologii am descoperit că această familie nucleară își are originile mult mai departe, acum 3 milioane de ani, existau australopitecii care aveau deja familia – mama, tata și copilul. Ori acest lucru se pierde în momentul de față.
Sabina Iosub: De ce se pierde? Care ar fi cauzele, de fapt?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Cauzele sunt curentele acestea care au venit în special din America după revoluția din California de la 1960-1970, libertatea sexuală, un fel de revoltă a oamenilor împotriva regulilor vieții și establishment-ului, o reîntoarcere așa-zisă către natură, dar către o natură anarhică, nu către natură așa cum era la început. Cred că unul din mecanismele care ar trebui să se dezvolte în momentul de față e restaurarea familiei tradiționale. Mai ales că la noi există încă tradiția familiei pe trei generații – copii, părinți și bunici.
Sabina Iosub: Și cum se poate face asta?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Prin educație. Prin educație, prin exemple și prin explicarea corectă în școală, prin biserică, prin familie, a importanței familiei. Fiindcă vedeți, puiul de om se naște nefăcut. Nu poate să steie copilul în sarcină până este făcut. Deci el trebuie crescut. Creșterea aceasta nu înseamnă numai să-l ocrotești de boli, de accidente, să îl hrănești, să-l speli și să-l îmbraci. Înseamnă să îi formezi și bagajul de cultură cu care el va opera toată viața lui. Ori acest lucru se uită. Și aici rolul familiei este important. Ați observat că majoritatea infractorilor provin din familii dezbinate, din familii de bețivi, familii de oameni care sunt conflictuali între ei, cu violențe în familii... Toate aceste lucruri în aparență par neimportante, dar ele sunt totuși cele care introduc în comportamentul uman sămânța nenorocită a foarte multor cazuri de infractori.
Sabina Iosub: Vedem cu toții că, pe an ce trece în zona educației nu se face mai-nimic, sau dacă se face, se face într-o direcție greșită. Care ar fi pașii corecți în acest moment pentru a pune sistemul de învățământ în locul în care ar trebui să fie?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Eu nu sunt un specialist în acest domeniu, fiindcă trebuie să fii un specialist în domeniu, mai ales în învățământul preuniversitar - ăsta este elementul fundamental, dar eu cred că greșeala care se face este că se neglijează foarte mult cultura, se neglijează foarte mult exemplele care trebuie luate din cultură și se neglijează spiritualitatea. Astea sunt lucruri care sunt goluri mari în cadrul eforturilor care se fac totuși în mod continuu pentru a menține școlile, a întreține școlile, așa cum se face șchiopătat, dar programul și gândirea programatică este diferită și este greșită, dar nu numai la noi.
Sabina Iosub: Deci nu e o problemă de lipsă de bani, așa cum se invocă în general, ci o problemă de gândire, de mentalitate îmi spuneți.
Constantin Bălăceanu-Stolnici: E și una și alta. Dar cel mai grav după mine este mentalitatea care este cu totul alta decât exista atunci când am fost eu crescut. Sau poate eu sunt demodat și văd lucrurile greșit, dar rezultatele se văd. Rezultatele nu sunt rezultatele cele bune. Nu vedeți ce destrămare sexuală există, dar nici asta nu ar fi așa de grav, dar consumul acesta de droguri, această catastrofă care merge crescând la noi, a ajuns la 10 la sută din elevi, 25% din studenți, probabil e chiar mai mult, fiindcă ei nu spun, și nu uitați că drogurile și consumul de droguri duc după sine la distrugerea personalității umane și chiar ruinarea ei.
SUNTEM O SOCIETATE CARE MERGE ÎN RITMUL VREMURILOR
Sabina Iosub: Suntem, credeți, o societate sănătoasă?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: E, suntem o societate care merge în ritmul vremurilor. Adică toate lucrurile acestea pe care le vorbim nu sunt ale noastre și nu sunt la noi mai mult decât în alte părți. Aici și noi avem o mare greutate și mai ales presa are o mare vină că atribuie românilor totdeauna la superlativ defectele respective și tot timpul ne punem cenușă-n cap. Nu suntem nici mai răi decât alții, nu avem nici defecte altele și mai grave decât ale celorlalți. Ne înscriem în curba obișnuită care are specificul național pe care îl are, dar care nu înseamnă că noi suntem cei mai răi, că numai albanezii sunt mai răi ca noi, aud tot timpul fraza aceasta. Sunt exagerări absolut nebazate pe nimic și care nu exprimă realitatea.
Sabina Iosub: Noi ca oameni cum ne-am schimbat de-a lungul timpului. Ați putut să observați românul și la sat, și la oraș, și în tinerețea dvs și acum...
Constantin Bălăceanu-Stolnici: A făcut un salt enorm datorită tehnologiei, nu? Nu uitați că eu când am fost la țară, prin anii 30, nu exista decât foarte rar un aparat de radio, oamenii, foarte puțini citeau ziarele pentru că veneau puține ziare și nu îi interesa, deci trăiau în spații culturale foarte circumscrise. Am avut în gospodăria noastră un argat care ajunsese la 70 de ani și nu ieșise din sat niciodată, decât în 2-3 sate vecine. Acuma totul s-a internaționalizat, televiziune este peste tot, telefoane mobile sunt peste tot, foarte mulți oameni la țară utilizează internetul și internetul face ca chiar un sat pierdut pe undeva pe coclauri este în contact cu universul întreg. Deci s-a schimbat foarte mult. De asemenea circulația s-a schimbat. Pe vremuri erau șoselele acelea pietruite, cu piatră, cu găuri, cu nori de praf, cu bălți de noroi în care se circula foarte greu. Acum asfaltul a pătruns aproape în toate satele și circulația umană este cu totul alta decât înainte. Nu vorbesc de cei din mediile urbane care cu ajutorul avioanelor în câteva ore sunt în toate punctele din lume. Acest lucru a schimbat fundamental mentalitatea și oamenii nu mai trăiesc doar ca cetățeni ai unui stat ci și ca cetățeni ai planetei. Este un lucru care se simte, această internaționalizare, care pătrunde și în mediul rural. Aceasta în fond lichidează tradiția.
PREA LUĂM TOTUL ÎN BĂŞCĂLIE
Sabina Iosub: Care ar fi defectele majore pe care le avem?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Eu nu știu dacă avem noi niște defecte diferite de ale celorlalți. Cred că unul din defecte, care este și o calitate a noastră, nu l-am subliniat eu, nu mai țin minte cine, cred că Ana Blandiana – luăm în bășcălie. Avem această formă de a supraviețui tuturor încercărilor pe care le impune și mediul ideologic, mediul economic, mediul social, viața – să luăm totul în bășcălie. După două-trei zile gravitatea fenomenului este ștearsă și omul își vede de treburile lui mai departe. Cred că ăsta este unul din defecte, dar care ne-a ajutat foarte mult la supraviețuire în decursul timpului.
Sabina Iosub: Sunt persoane care spun că de fapt ăsta este modul nostru de a trece peste greutăți.
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Este unul din modurile prin care trecem peste greutăți. Da, da, da, da, da. E o tehnică. Și de a nu lua în serios toate lucrurile. De aceea, o mică nuanță de anarhie există în spiritul românilor.
Sabina Iosub: Dacă am trata mai serios, am face lucruri mai importante?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Păi sigur că da, dacă am lua lucrurile în serios cum iau nemții, care fac fiecare lucru meticulos și cu simț de răspundere, sigur că, cu posibilitățile pe care le are țara, am avea un nivel economic ridicat și o viață socială de o calitate superioară. Dar, cu defectul ăsta într-un fel supraviețuim, și supraviețuim unor greutăți foarte mari prin care am trecut.
CEA MAI IMPORTANTĂ VALOARE ESTE ATRIBUITĂ BANILOR
Sabina Iosub: Cum vi se par vremurile pe care le trăim acum?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Vremuri dificile. Dar vremuri dificile nu numai la noi, în lumea întreagă. Este întâi internaționalizarea aceasta formidabilă la care cultura este supusă, globalizarea aceasta care a vrut să fie numai economică și de infrastructură, dar iată că a devenit politică, a devenit culturală și acuma din această cauză lucrurile sunt mai răvășitoare decât se credea la început. Și după aceea este progresul tehnic care a venit și a schimbat mentalitatea oamenilor, vedeți chiar și habitatul. Habitatul la țară s-a schimbat foarte mult, duceți-vă acuma la țară să vedeți sate cu canalizare, cu apă caldă-rece. Am fost acum câteva zile la Stolnici să lansez o carte a mea și am văzut la finii mei sală de baie ca și când am fi pe Champs Elysees.
Sabina Iosub: Valorile mai sunt prețuite acum?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Alte valori. Și din păcate aicea asistăm la o mutație importantă. Cea mai importantă valoare este atribuită banilor. Omul este apreciat după dimensiunea conturilor lui în bancă. Și aicea este o eroare pe care o face epoca noastră pentru că se văd consecințele. Lumea aleargă după bani, uită că trebuie să mai facă și alte eforturi, uită că trebuie să își îmbogățească viața și cu alte elemente și din păcate goana aceasta după bani îi și obligă și îi și tentează să cam iasă din făgașurile obligatorii ale legii și apare tot ceea ce știm noi din punct de vedere al corupției. Nu e numai la noi, e peste tot.
Sabina Iosub: Scara de valori e de fapt răsturnată.
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Și înainte era important nivelul economic, dar acuma este absolutizat. Și văd și la studenții mei – nu vor să învețe ca să știe. Ei vor să învețe ca prin ceea ce știu ei să câștige cât mai mult și cât mai repede bani mai mulți. Și să își facă o poziție socială prin care să câștige bani. Adică acesta este scopul ultim. Nu ați văzut că și politicienii noștri, nu fac politică ca să ajute țara și să o guverneze. Ci fac politică ca o profesiune, investesc bani în ea și cred că se pot îmbogăți. Ceea ce este cu totul greșit. Marii politicieni ai vremurilor, eu știu și ai mei când făceau politică, vindeau câte o moșie. Brătienii au vândut moșii pentru ca să poată să facă politică. Politica era un fel de obligație morală, cu un caracter de sacrificiu, care astăzi a fost înlocuită prin ceea ce știm cu toții și vedem.
ÎN PERIOADELE DE CRIZĂ ELITELE DISPAR
Sabina Iosub: Aș vrea să vorbim despre român privit în regat, în stalinism, în comunism, în capitalism... Ce diferențe de gândire, de mentalitate ați observat dvs între aceste etape?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Singura mare diferență a fost în timpul regimului comunist pentru că acolo scopul final era să te ai bine cu conducerea și să nu te pui rău cu organele de opresiune. Asta era atunci. Nu puteai să strângi bani, nu aveai nici cum, și dacă strângeai bani intrai într-o zonă în care erai anihilat foarte repede și era cu totul altă organizare a comportamentului în societate. Dar în perioada interbelică în care totuși era libertate, nu era numai goana aceasta după bani. Erau și alte elemente – se făcea cultură, în școli se învăța istorie, se învăța geografie, limba latină. Acum hai să învăț ce îmi trebuie mie ca în profesiunea mea să fiu cât mai perfect posibil pentru ca să pot să mă impun ca un specialist, ca un expert, și lumea să aibă nevoie de mine și eu să-mi negociez capacitățile mele la prețurile cele mai ridicate posibile. Asta e partea bună. Alții – hai să învăț toate șmecheriile care sunt posibile să scap de obligațiile mele, în special de taxele de plătit la stat și să fac în așa fel să strâng bani indiferent dacă ceea ce fac eu este legal sau nu. E o cu totul altă mentalitate care se observă de obicei în perioadele de criză, pentru că în perioadele de criză elitele dispar la un moment dat sau se lasă la fund și se ridică elementele care sunt noii-veniți și până când se așează și ei într-o anumită cultură durează un timp de. Ei, n-au trecut decât 25 de ani, nu e suficient, nici măcar o generație – o generație e 30 de ani, nu? Deci trebuie să mai așteptăm până când perturbarea aceasta enormă, ieșirea din comunism să se stabilizeze și oamenii să înceapă să adere la niște valori mai pozitive. Va veni acest lucru, sigur că da, eu nu apuc, dar va veni că este în firea lucrurilor.
SUNT UN OPTIMIST
Sabina Iosub: Care a fost cea mai bună perioadă pe care ați trăit-o?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Această întrebare este o întrebare puțintel nuanțată. Pentru că depinde de două lucruri – nu depinde doar de societate, depinde și de starea ta. Într-un fel te simți la tinerețe. Îmi aduc aminte, aveam un prieten care fusese și în închisori, fusese chinuit și zicea: perioada mea cea mai bună a fost în comunism, că eram tânăr. Așa și eu, perioada mea cea mai plăcută a fost în adolescență și în copilărie când nu aveam nicio grijă decât aceea de a învăța. Trebuia să învăț cu un regim foarte sever, dar învățam. Asta a fost cea mai bună. Și în facultate, când am învățat. Perioada mea de formare în facultate a fost una din perioadele foarte frumoase ale vieții mele. După aceea au venit dificultățile vieții și lucrurile s-au mai amestecat puțintel. Dar eu sunt un om optimist și întotdeauna am văzut partea plină a paharului și din cauza asta am trecut ușor, nu prin bășcălie, ci prin optimism.
Sabina Iosub: De unde vă vine optimismul?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: A, e genetic. E o trăsătură de personalitate. Sunt optimist și ăsta e un lucru foarte bun. Când se întâmplă ceva zic – hai că putea să fie mai rău, bine că e doar atâta și hai să vedem cum trecem peste.
Sabina Iosub: Care e prima amintire pe care o aveți?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Prima mea amintire, am scris-o eu în cartea mea, e când aveam 3 ani de zile și mă plimbam la Sinaia cu sora mea pe bulevard cu un mic trenuț pe care îl trăgeam cu sfoara. Și tata și mama erau alături și aveau un câine, un cocker din ăsta negru. Dar asta e o amintire așa, ștearsă și pierdută. După aceea de la 4 ani am amintiri care sunt foarte concrete, de la București, de la Sinaia...
Sabina Iosub: Cum a fost copilăria dvs?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Foarte bună. Foarte bună copilărie. Severi, foarte severi, cu disciplină de fier, dar nu pot să mă vait. De altfel toată viața mea, nu prea mă vait, pentru că am avut noroc totdeauna și chiar când s-au întâmplat lucruri grele și urâte până la urmă ele au fost generatoarele unor situații care au fost foarte bune după aceea.
Sabina Iosub: Se spune că norocul și-l mai face omul și cu mâna lui...
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Nu. Ești totuși dependent de factorii de mediu, de factorii de societate și de toate. Nu. Dar, personal, pot să spun că am avut noroc. Pentru că, chiar atunci când părea că lucrurile sunt catastrofale, imediat a apărut o cale și care m-a dus într-o situație care mi-a dat satisfacții mai mari decât le aveam înainte. Așa că eu nu pot să mă vait că în viața mea am dus-o prost. Doar am avut momente de criză peste care am trecut grație optimismului meu.
Sabina Iosub: Îmi spuneați că scrieți o carte acum...
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Am terminat o carte extrem de interesantă, pentru că am scris așa cum știți o carte despre memoriile mele din Bucureștiul anilor 1930, și acum a apărut una despre memoriile mele despre viața la țară în anii 30. În care lucrurile este prezentat absolut clar cum era viața la țară cu toate obiceiurile și cu toate aceste lucruri.
Sabina Iosub: Cum era?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Cu totul diferită decât cea de astăzi. Pe urmă am mai dat o carte acuma despre cum era viața în vacanțe, pentru că vacanțele erau un lucru extrem de important. Nu uitați că vacanțele sunt o chestiune care a apărut la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea, nu au existat vacanțe înainte în istoria omenirii. Și am descris vacanțele părinților mei și vacanțele mele. Și acuma scriu o carte din cu totul alt domeniu. Știți că eu am fost unul dintre cei care a introdus cibernetica în sistemul nervos și vreau să scriu acum, aproape că am terminat, o carte – care sunt cunoștințele pe care le avem actualmente despre creier din punct de vedere cibernetic la 65 de ani de când a început cibernetica în lume să fie importantă.
Sabina Iosub: Îmi spuneți una dintre amintirile frumoase din vacanță?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: A, păi am avut vacanțe foarte frumoase. Am avut vacanțe la Eforie care era cu totul altfel decât acuma, nu avea niciun pom. Nu era decât un maidan cu vreo 50 de case toate făcute de arhitecții mari ai vremurilor, aparținând elitelor. Erau și două-trei hoteluri, era și o parte sportivă. Era o plajă nenorocită, dar pe care se adunau toți copiii din clasele de elită și ne distram așa cum se distrau pe vremea aceea copiii. Apoi am făcut vacanțe la Sinaia. Sinaia interbelică, care era o Sinaie patriarhală, cu vile, cu oameni care toți se cunoșteau între ei. Familia regală domina într-o parte, mănăstirea domina în cealaltă parte, cazinoul și cu hotelurile mari în altă parte. Era o încântare. Plus excursiile pe care le făceam în Bucegi care sunt niște munți ușor accesibili și de o foarte mare frumusețe. Am trăit această vreme. Am văzut crescând Predealul. La început Predealul nu era aproape nimica, erau câteva case, foarte multe case ruinate din timpul războiului. Am văzut transformarea Brașovului dintr-un oraș tradițional medieval în metropola care este astăzi. Am văzut transformarea aceasta care a schimbat într-un anumit fel în bine, într-un anumit fel în rău Valea Prahovei. Am văzut Zamora la începuturi, Zamora care este unul din locurile cele mai frumoase, unde era vila rudelor noastre, erau Cantacuzinii acolo, mătușa mea principesa Rosetti Roznoveanu avea o vilă acolo. Noi mergeam la Sinaia. Mama aranjase și cu tata și niște călătorii în străinătate. În copilărie am fost la Viena, în 37, am fost în Italia în 38, pe urmă a venit războiul și nu am mai putut să merg. Așa că am văzut și Europa în perioada interbelică. Am scris o carte și despre lucrul acesta, o să o dau la tipărit. Europa era cu totul diferită decât Europa de astăzi.
Sabina Iosub: Mai frumoasă?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Era altceva. Nu, acuma e mai frumoasă. Pe vremea aceea în țările în care am fost eu, în Viena când am fost eu, Viena era angoasată pentru că așteptau să fie ocupați de către naziști, Italia era condusă de Mussolini și era sub bagheta severă a lui Hitler, din depărtare se simțea, și nu aveau, o să vă pară curios, nu aveau regimul economic pe care îl aveam noi. Noi eram mult mai strălucitori. Strada românească, cu vehiculele care circulau, cu hainele în care erau îmbrăcați oamenii, cu vitrinele respective, era mai bogată decât Viena și decât Roma pe vremea aceea.
Sabina Iosub: Deci undeva noi am greșit pe drumul acesta...
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Nu a fost vina noastră, nu noi am optat pentru comunism. Ne-a fost impus. Ne-a fost impus de către ruși cu aprobarea tacită și a marilor puteri vestice. Să nu facă acuma pe grozavii pentru că și ei o mare vină.
Sabina Iosub: Aveați un mare vis, să reînviați hipodromul din Băneasa. A fost înființat acel Jockey Club...
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Da, dar nu a putut să facă nimic pentru că hipodromul nu interesează fiindcă sunt vreo 7-10 hectare care sunt mult mai rentabile dacă faci altceva pe ele. Dar se face acum, se reface hipodromul de la Ploiești și este în curs de refacere, nu am fost pe acolo să văd, dar mă bucur de acest lucru. Viața aceea a hipodromului de la București era extraordinară, nu uitați că era unul dintre cele mai frumoase hipodromuri din Europa.
Sabina Iosub: Ați spus la un moment dat că românii chiar au nevoie de familiile boierești.
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Aveau atunci, acuma nu. Acum ar fi un anacronism.
Sabina Iosub: Mai sunt boieri însă?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Au mai dispărut. Au dispărut biologic. Multe familii s-au stins, mulți au imigrat definitiv, foarte mulți au fost distruși practic biologic de către comunism. Rolul lor a dispărut. Revoluția de la 1848 a consfințit ideea că boierimea și–a terminat rolul istoric și transferă acuma cum am putea zice unei meritocrații din care poate să facă parte oricine. Și nu uitați că în secolul al XIX-lea, dar mai ales în secolul XX, multe dintre elitele care au condus țara nu numai că nu erau din boierime ci erau din burghezime, dar proveneau din mediul rural. Sunt foarte mulți copii de țărani care au ajuns în posturi mari, în academii, în instituțiile de învățământ. Și chiar în conducerea politică a țării s-a schimbat foarte mult și s-a schimbat așa cum s-a schimbat toată Europa sub influența marilor transformări din secolul al XVIII-lea al iluminismului care a antrenat după sine revoluția americană, revoluția franceză, epopeea Napoleoneană și toate schimbările respective în urma cărora aristocrația și-a terminat rolul. Dar, în decursul anilor până atunci boierimea românească a condus țările române cu destulă chibzuință, deși erau provincii turcești, menținând specificul național, menținând cultura, menținând ortodoxia.
Sabina Iosub: Mai aveți vreun vis?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Depinde ce vreți, eu visez foarte mult. Acum știți că omul uită din ce visează. Cel puțin, am făcut o socoteală, la 70 de ani ai visat timp de doi ani de zile. Deci se visează foarte mult, aproape o oră pe noapte.
Sabina Iosub: Deși există studii în care se spune că durata maximă a unui vis ar fi de 30 de secunde, de fapt.
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Noi nu știm când omul visează, dar știm că există o perioadă care se numește perioada visului în somn paradoxal în care globii oculari mișcă practic și care durează cam 10-15 minute și se repetă cam la 90 de minute în specia umană. Ei, aceste 10-15 minute sunt de vis. Ceea ce se întâmplă e că noi nu reținem visul, nu se memorează, și se memorează numai sfârșitul, ultimele secunde ale visului, dar visul este de 10-15 minute la fiecare 90 de minute.
Sabina Iosub: Nu la acest tip de vise mă refeream... Un vis de exemplu era cel cu hipodromul. Mai există şi alte lucruri pe care le doriți nespus?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Am foarte multe bucurii în parcursurile mele la universitate. Una dintre bucuriile mele este să văd că trec bine examenele, conduc un institut de antropologie, conduc doctorate și orice teză de doctorat terminată este o satisfacție personală. E o plăcere să ai un student care face studii doctorale, îl trimitem în țară, în străinătate. Și pe urmă, scriu. Îmi scriu memoriile mele și cărțile care-mi sunt necesare pentru activitatea mea didactică în institutul de antropologie.
Sabina Iosub: Îmi spuneați că sunteți un optimist și că așa v-ați trăit toată viața. Aveți regrete?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Sigur că am foarte multe regrete, dar în total dacă fac suma nu pot să mă plâng de viață. Aș fi nedrept față de Dumnezeu dacă aș spune că am avut o viață care nu m-a satisfăcut. De fiecare dată am găsit satisfacțiile mele. Dacă nu în lumea de afară cel puțin în lumea interioară.
Sabina Iosub: Când v-a fost cel mai greu?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: E greu de spus asta. Am trecut prin momente dificile generate de boli, de evenimentele sociale și mai ales evenimente dificile generate de răutatea și ticăloșia oamenilor care întotdeauna sunt prezenți într-o societate.
AM FOST UN NOROCOS
Sabina Iosub: Aveți prieteni?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: E, când ai 92 de ani încep prietenii să dispară. Și de unde erau peste 20- 30 dacă au mai rămas doi-trei. Asta este una dintre discuțiile cu nevastă-mea. Noi am trăit amândoi peste 90 de ani, iar încetul cu încetul rămânem singuri. Sigur, avem din generațiile celelalte, dar generația cealaltă are și ea este 70 de ani.
Sabina Iosub: Care este secretul în rezistența căsniciei dumneavoastră?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Am fost un norocos!
Sabina Iosub: La început e norocul, dar după?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: La început a fost chiar un mare necaz. M-au dat afară din învățământ și m-au dat afară din spitalul Colentina și m-au trimis la Bolintin unde la policlinica aia era secretară viitoarea mea nevastă. Și așa am avut un rău transformat într-un bine și am avut marele noroc în viață să fim împreună de peste 50 de ani. Plecarea părea ca o catastrofă, dar care s-a transformat extraordinar și am cunoscut o familie, o nevastă extraordinară.
TOTUL PENTRU NOI, PENTRU ŢARĂ CE SE POATE
Sabina Iosub: Uitându-ne la societatea românească sunt lucruri care ies în evidență în sensul bun și altele care ies în sensul rău. Lucrurile acestea le percepe fiecare în mod diferit în funcție de educație, de mentalitate. Ce percepeți dumneavoastră bun, pozitiv și ce percepeți negativ acum în jurul dumneavoastră?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: E bine acum că poți să faci ce vrei. Poți să circuli poți să mergi în străinătate, poți să primești străini la tine în casă, poți să spui ce vrei și ce trebuie și ce nu trebuie, că nu-ți zice nimeni nimic. Sunt niște libertăți pe care lumea nu le percepe așa decât dacă a trăit perioade în care astfel de lucruri nu erau posibile. Nimeni nu-și să seama cât de mare este fericirea de a deschide ușa de la cameră și să poți să ieși în afară decât ăla care a fost închis. Avem libertățile astea! Apoi avem imensele progrese pe care ni le oferă tehnologia modernă. Călătorești ușor cu avioanele, poți să ai legături internaționale, ai telefonul ăsta mobil cu care din orice punct în care te găsești poți să vorbești în orice punct al lumii. Ai calculatoarele acestea! A scrie astăzi o carte este o plăcere! Înainte scriai, ștergeai, trăgeai linie, vai de mine ce era. Acum totul merge automat! Poți să-ți combini imaginile pentru cursurile respective. Și apoi mai ai internetul! Pai ce aș face eu la 92 de ani să merg din bibliotecă în bibliotecă? Merg doar când trebuie pentru că marea majoritate a informațiilor pot să le strâng prin internet. Internetul nu este lipsit de pericole și nu este lipsit de erori, dar dacă știi să te descurci în el este ceva extraordinar față de ce am avut noi în perioada noastră de formare.
Sabina Iosub: Și lucrurile care nu vă plac?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Ce să vă spun eu! Prea se insistă pe ele, dar ele sunt ale vieții noastre. În special incapacitatea clasei noastre politice de a face față problemelor morale. Partea economică este bine este ținută bine în mănă și din punctul asta de vedere avem o stabilitate foarte bună și ăsta este un mare merit al Băncii Naționale – se uită lucrul acesta – dar restul... Prea sunt individualiști, prea umblă la mica ciupeală și prea uită de vechiul slogan care este scris pe soclul statuii lui Barbu Catargiu, cel care a fost asasinat. Totul pentru țară, nimic pentru noi! Ei fac invers! Totul pentru noi, pentru țară ce oi putea face și mai mult de ochii lumii. Acolo avem noi partea cea mai negativă și care ar trebui să fie altfel. Și apoi sunt relațiile astea mari care au pătruns la noi. Boli grave cum este SIDA și care nu exista înainte. Am scăpat de sifilis, am scăpat și de altele prin progresele științei, dar mai avem. Mai avem problema grea a cancerului, problema grea a aterosclerozei și pacostea cea mare - drogul. Conduc o fundație, CIADO, care luptă împotriva drogurilor de pe pozițiile societății civile. Este o problemă extraordinar de gravă și de periculoasă pentru că dacă se generalizează poate duce la dispariția speciei umane. Lovește în special în tineret! Astea sunt lucruri tragice!
Sabina Iosub: Şi în sistemul nervos...
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Distruge tot! Dumneavoastră nu știți câte picioare se taie în România din cauza fumatului sau câte tumori pulmonare sau cerebrale sunt din aceeași cauză. Și apoi este acest val de corupție care sperăm că o să trecem peste el, încetul cu încetul. A fost un derapaj inițial care a trecut. Nu am fost niciodată de acord însă cu cei care spun că noi suntem singura țară coruptă. Fenomenul este general.
Sabina Iosub: Deci nu este în ADN-ul nostru mita, şpaga...
Constantin Bălăceanu-Stolnici: Nu, pentru că nici măcar nu vine de la noi. Elena Văcărescu îmi povestea ca la un moment dat o persoană a întrebat-o „Dumneavoastră aveți cuvintele
Sabina Iosub: Aveţi un mesaj pentru cititorii Jurnalului Naţional?
Constantin Bălăceanu-Stolnici: În primul rând vreau să le spun să nu mai ia în serios presa când începe să facă dramatizările astea extraordinare. Căldură extraordinară, hoții nemaipomenite, crime înspăimântătoare, boli răvășitoare, secetă nenorocire. Și al doilea lucru: să se mai ocupe și de cultură nu numai de partea economică. Să se ducă la teatru, să asculte concerte, să discute între ei nu numai prostiile cele de toate zilele. Și alea sunt bune, dar să mai discute și lucruri serioase. Și, cel mai important, să lupte, pe cât pot, împotriva drogului!
