x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Laszlo Kover: „Nyiro nu a fost fascist”! Elie Wiesel: „Nici Horthy?”

Laszlo Kover: „Nyiro nu a fost fascist”! Elie Wiesel: „Nici Horthy?”

de Istvan Deak    |    24 Iun 2012   •   14:11
Laszlo Kover: „Nyiro nu a fost fascist”! Elie Wiesel: „Nici Horthy?”

Presedintele Parlamentului de la Budapesta, Kover Laszlo, i-a raspuns printr-o epistola unei scrisori trimise zilele trecute de catre laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, care il informeaza ca renunta la o inalta distinctie primita in 2004 din partea statului ungar, relateaza Nepszabadsag.

Decizia lui Wiesel vine dupa participarea lui Kover la ceremonia organizata la 27 mai la Odorheiu Secuiesc in Romania in memoria controversatului scriitor maghiar Nyiro Jozsef.

Elie Wiesel, care este un supravietuitor al Holocaustului, arata, printre altele, in scrisoarea trimisa recent lui Kover Laszlo, ca a aflat cu profunda consternare si indignare despre participarea acestuia alaturi de fostul secretar de stat pentru Cultura, Szocs Geza, la manifestarea organizata in Romania in onoarea lui Nyiro si precizeaza totodata ca i se pare ofensator ca presedintele Legislativului de la Budapesta poate lua parte la o ceremonie in memoria unui ideolog fascist ungar al regimurilor lui Horthy si Szalasi.

Reabilitarea

Elie Wiesel a primit in 2004 Ordinul 'Marea Cruce' din partea presedintelui de atunci al Ungariei, Ferenc Madl.

'Pentru mine, reabilitarea lui Horthy este mai importanta decat cazul Nyiro. In calitate de regent al Ungariei, el a dispus deportarea la Auschwitz a peste 600.000 de evrei unguri. Este o eroare infioratoare daca dupa toate acestea cineva incearca sa il reabiliteze pe Horthy. Atat timp cat inca sunt oameni in viata care au supravietuit acelor vremuri din Al Doilea Razboi Mondial si terorii de la Birkenau, nu putem sa consideram aceasta tema incheiata. Acele sentimente inca pun stapanire pe noi, toti cei care am suferit sub regimul lui Horthy. Putem sa dezbatem ce a facut si ce a nu a facut Guvernul, insa mult prea multe vesti ingrijoratoare sosesc dinspre Ungaria si este responsabilitatea Guvernului. Este rolul liderilor politici sa influenteze ce se intampla in tara. Nu doresc ca scrisoarea mea sa reprezinte o condamnare a poporului ungar. Nu cred in vinovatia colectiva. Ii consider vinovati doar pe cei care se fac direct raspunzatori de ceea ce se intampla acum in Ungaria. Acei oameni care nu vor sa recunoasca pacatele trecutului si incearca sa confiste sau sa denatureze evenimentele reale. Tocmai din cauza trecutului, Ungaria ar trebui sa fie extrem de atenta, ca nu cumva deciziile liderilor ei sa devina antisemite', a spus Wiesel pentru postul ATV.

Kover: 'Nyiro nu a fost fascist si nici antisemit'

Biroul de presa al Parlamentului de la Budapesta a informat, intr-un comunicat, ca presedintele Legislativului, Kover Laszlo, a raspuns scrisorii trimise de laureatul Premiului Nobel pentru Pace. Desi Kover a decis ca scrisoarea sa nu fie publica, Jurnalul National va prezinta continutul ei.

'Stimate Domnule Elie Wiesel. Va multumesc pentru scrisoarea dumneavoastra in legatura cu reinhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, deoarece astfel am ocazia sa dezbat cu dumneavoastra unele aspecte care au scapat atentiei dumneavoastra. Nyiro Joszef nu a fost criminal de razboi, nici fascist si nici antisemit. La aceasta concluzie a ajuns in 1945 si in 1947 o comisie de control formata din sovietici, americani si englezi, care a respins astfel solicitarea prim-ministrului comunist din Ungaria de a-l extrada pe scriitorul Nyiro Jozsef.

In ciuda acestui fapt, propaganda comunista ungara a mentinut acuzatiile si timp de patru decenii a incercat stergerea lui Nyiro din memoria colectiva. In ciuda acestui fapt, chiar si regimul Ceausescu l-a tratat ca pe un scriitor recunoscut, deoarece vaduva sa beneficia de pe urma activitatii sale literare de o pensie din partea Uniunii Scriitorilor din Romania. In operele literare ale lui Nyiro Jozsef nu se regasesc nici teme naziste, nici cele legate de antisemitism. O fosta revista redactata de evrei din Budapesta sustine ca Nyiro Jozsef a solutionat prin puterea inimii, pe cale literara, problema traditionala dintre unguri si evrei, toate acestea cu o asemenea valoare artistica, aproape fara pereche in literatura maghiara referitoare la evrei. Nyiro Jozsef, desi a facut greseli tragice regretabile, nu merita onorat pentru activitatea sa politica, ci pentru cea literara. Asa cum filosoful maghiar de origine evreiasca Lukacs Gyorgy nu este onorat pentru activitatea sa de comisar in regimul bolsevic din 1919, nici pentru cea de mentinere a regimului comunist dupa 1945, ci pentru munca sa in domeniul filosofiei. Dupa Lukacs Gyorgy s-au denumit strazi in Budapesta, la statuia sa se organizeaza actiuni de comemorare, in timp ce lui Nyiro Jozsef i se incalca pana si ultima dorinta de a se odihni in pamantul natal.

Stimate Domnule Wiesel. Consider aprecierile dumneavoastra cum ca autoritatile ungare incurajeaza situatiile tragice din trecut si pe cele de spalare a infractiunilor ca fiind neadevarate, nedrepte si de aceea de neacceptat. In anul 2000, primul Guvern Orban a instituit Ziua de Comemorare a Victimelor Holocaustului, care are loc in fiecare an in toate scolile din Ungaria si tot el a decis ca Ungaria sa devina un centru comemorativ al Holocaustului. Cu ocazie zilei de comemorare a victimelor Holocaustului din 2011 am spus urmatoarele lucruri: in 1944, conationalii nostri evrei au fost afectati de o lovitura care a cauzat o rana greu-vindecabila. Aceasta rana a atins inima natiunii noastre. Insa cred ca a venit timpul ca, dupa atata teroare si frica, istoria sa revina la parametri normali. A sosit timpul ca, dupa atata minciuna unilaterala, atata tacere, sa privim in sfarsit istoria in intregime. Cred ca a trecut timp suficient cat sa intelegem si sa recunoastem suferinta si destinul. Astazi sunt de aceeasi parere. Cu toata stima doresc reconciliere tuturor', scrie Kover Laszlo.

Elie Wiesel: 'Nu m-a multumit raspunsul lui Kover'

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, s-a declarat dezamagit de raspunsul presedintelui Parlamentului ungar, Kover Laszlo.

'Am citit cu mare atentie scrisoarea dumneavoastra. Daca sunt de acord cu parerea dumneavoastra despre Nyiro? Raspunsul meu e nu. Sursele mele spun altceva. In alta ordine de idei, scrisoarea dumneavoastra nu aminteste nimic legat de temerile mele in jurul cultului lui Miklos Horthy. In perioada 1940-1944, eu insumi am trait ca ungur. In acea perioada am fost extrem de mandru ca sunt ungur. Acum insa sunt american, traiesc, scriu si predau in SUA. In ultima perioada au avut loc mai multe incidente antisemite si sunt evrei care traiesc cu teama. Evident ca ideea ridicarii statuii lui Horthy si simbolul acestui act ma deranjeaza si pe mine. Isi poate inchipui cineva o statuie a lui Petain in Franta? Este de neconceput asa ceva.

Ce se intampla acum este ca si cum o alta comunitate ar dori sa ridice o statuie pentru Hitler si totul ar fi considerat o chestiune privata. Intr-un sat mic, cativa fascisti, care il onoreaza pe Hitler, ar putea spune ca de ce nu? Avand in vedere ca Horthy si Hitler au fost intr-o mare uniune, ba mai mult, au fost chiar prieteni. Opera unui autor nu poate fi tratata separat de persoana acestuia. Expresiile antisemite si fasciste ce se regasesc in lucrarile lui Nyiro nu pot fi tratate ca simple fictiuni. Sunt jigniri. Am citit suficient din Nyiro ca sa imi dau seama ca ceva nu este in ordine', a incheiat Wiesel. (deak.istvan@jurnalul.ro)







.

×