x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje 25 de elevi cu 10 la BAC și Evaluare Națională, premiați de Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Iași

25 de elevi cu 10 la BAC și Evaluare Națională, premiați de Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Iași

de Cristinel C. Popa    |    16 Iul 2015   •   22:29
25 de elevi cu 10 la BAC și Evaluare Națională, premiați de Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Iași

Marile universități ale lumii au început să cunoască liceele de elită ale Iașiului! Remarca îi aparțâne inspectorului școlar general prof. dr. Camelia Gavrilă și a fost făcută la premierea “decarilor” ce a avut loc joi la Iași, mai precis a celor 25 de elevi care au luat nota 10 la BAC și Evaluarea Națională.

An de an, absolvenți de la colegii precum “Național” sau “Costache Negruzzi”, ca şă dăm doar două exemple, intră cu burse la universități precum Oxford sau Cambridge, ori la altele de top de peste ocean.

“Constatăm că există o consecvență în a obțâne rezultate foarte bune la Iași cu care ne clasăm mereu în topul județelor la nivel național. De aceea ne bucurăm când avem asemenea rezultate, ne așezăm într-o continuitate și se vede că an de an absolvenți ai școlii ieșeni au note foarte mari la bacalaureat sau la evaluarea națională, la admitere, dar în același timp când facem statistică și vedem că aleg universități din afară avem o anume tristețe pentru că dorim să-i avem aici, sunt copii resurse…sunt copii care ar da garanția unei dezvoltări sociale foarte bune și a unei cercetări științifice, mulți dintre ei au vocație științifică autentică. Ei reprezintă școala românească. Sunt un fel de ambasadori la universitățile la care pleacă, deja sunt facultăți și universități care cunosc liceele de prestigiu din țară și din Iași. Numai în momentul în care prezintă CV-ul și văd diploma de absolvire a unui liceu din cele de elită automat e o stare de așteptare foarte bună”, a spus inspector școlar general prof. dr. Camelia Gavrilă.

“Decarul” primar Mihai Chirica: “Coronița e cea mai valoroasă!”


Bucuroși, înşoțiți de părinți și profesori, elevii cu rezultate foarte bune (nu numai la exemenele importante menționate, ci semestru de semestru, la școală) au fost prezenți la festivitatea ce a avut loc în sala mare a primăriei ieșene. Amfitrionii festivitățîi au fost inspector școlar general al ISJ Iași, prof. dr. Camelia Gavrilă și primarul Mihai Chirica. La manifestare au fost prezenți și consilieri locali, politicieni importanți, precum deputatul Sorin Iacoban sau viceprimarul Daniel Mătăsaru și alții. Elevii silitori au primit atât recompense materiale, cât mai ales încurajări și aprecieri primite din suflet de la cei prezenți.

“Au primit aparate foto, albume prețioase, dar cele mai valoroase au fost coronițele”, a remarcat primarului Mihai Chirica, care și el într-una din etapele studiilor sale a fost “decar”, chiar șef de promoție! Am stat de vorbă cu câțiva dintre merituoșii școlări cu nota zece. Cu toțîi au indicat drept cheie a succesului lor munca susținută încă din primii ani de liceu și gimnaziu. “|n unele zile învățam și cinci ore pe zi…Da, am făcut mari sacrificii, am amânat să citesc cărțI interesante, am renunțat la ieșiri în club sau oraș și multe alte…în clasa a XII-a am făcut deja doar recapitulări șI puneri la punct. Am învățat constant an de an, fără a lăsa lacune sau alte goluri carev acum m-ar fi făcut să nu mai iau zece la BAC”, au spus elevii cu care am stat de vorbă.

“Respectul pentru performanță, aprecierea excelenței în educație sunt valori și opțiuni irevocabile ale comunității ieșene”


“A fost o premiere care vine din partea inspectoratului și a comunitățîi ieșene, e o continuitate, e o tradiție această premiere și în același timp eu o doresc ca un model pentru cei care sunt mai mici. ..Să vadă că se poate prin muncă, prin seriozitate, prin învățare constantă să se obțină rezultate și te apreciază comunitatea...Respectul pentru performanță, aprecierea excelenței în educație, preocuparea pentru pregătirea și reușiţele elevilor noștri sunt valori și opțiuni irevocabile ale comunitățîi ieșene, ale Inspectoratului școlar, ale Primăriei Municipiului Iași. În ultimii ani s-a conturat o tradiție importantă și un ceremonial simbolic prin care absolvențîi de nota 10 la examenele naționale au primit prețuirea noastră și premii pentru perseverență, pentru curiozitatea intelectuală, pentru deschiderea și receptivitatea dovedite în raport cu știința, artă, cultura explorate în anii de liceu sau în cei de gimnaziu. Festivitatea organizată de ISJ Iași, Primăria Iași și Consiliul Local Iași în Sala Mare a palatului Roznovanu are valoarea unei recunoașteri deschise a ipostazelor umane ce pot deveni modele pentru tineri, pentru cei care încă se află în timpul și spațiul școlii, pentru a înțelege că succesul nu este doar o problemă de destin, ci se află în datele ființei umane ca ipostază latentă ce poate fi descoperită și modelată”, a mai subliniat prof. dr. Camelia Gavrilă, Inspector școlar General.
 
 





×
Subiecte în articol: bac iasi bacalaureat nota 10