Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După primii șase ani de la aderare, România ajunsese codașa Europei la absorbția fondurilor europene. Atunci s-a decis că trebuie făcut ceva și s-a ajuns în cealaltă extremă. Dintr-o țară care avea bani, dar nu-i cheltuia, am început să cheltuim oricât pe orice.
Eram a doua cea mai săracă țară din comunitate și parcă fugeam de bunăstare. Deși aveam la dispoziție un munte de bani, în 2012 rata absorbției fondurilor europene ajunsese la un sfert, deși vecinii noștri aproape își terminaseră partea lor. Acesta era contextul în care România a decis să facă ceva și a început un program hei-rupist de a atrage bani europeni pe ultima sută de metri. Fără nicio strategie, ne-am pornit să cheltuim cu nemiluita pe lucruri fără cap și fără coadă. Așa s-a umplut țara, peste noapte, de construcții inutile făcute doar de dragul de a fi făcute: avem parcuri în câmp, fără vizitatori, avem centre expoziționale fără expozanți, centre turistice fără turiști. Dar poate cel mai grăitor exemplu este cel de la Iași.
Un milion și jumătate de euro pentru un ciot de telescaun
Acum patru ani, de Ziua Muncii, soarele de deasupra Iașiului parcă strălucea altfel. În pădurea de lângă lacul Ciric, razele lui se reflectau minunat, scânteietor, în stâlpii din oțelul ca oglinda ai unei construcții nemaivăzute prin acele locuri de când e orașul pe fața pământului. Apăruse un telescaun. Desigur, locul apariției parcă ar fi fost la fel de aleatoriu ca al unei ciuperci răsărite după ploaie: fix în mijlocul unei păduri, pornind de nicăieri și ajungând niciunde. Departe de pârtia de schi a orașului dintre şapte coline, aflată hăt peste două dealuri mai încolo. Lungimea instalației pare să fi fost la fel de întâmplătoare. Căci cine să mai fi pomenit vreodată un telescaun de 300 de metri lungime, probabil cel mai scurt telescaun din toată Europa? După ce te-ai suit în el, nici nu apuci bine să tragi aer de două-trei ori în piept, că și trebuie să cobori. Scurt și scump. Un milion și jumătate de euro a costat, bani suficienți pentru a construi vreo șapte grădinițe, sau să asfaltezi tot atâtea străzi. Dar în acea zi inaugurală, niciunul dintre aceste impedimente nu putea încreți frunțile mai-marilor orașului veniți să taie panglica, cu mare fast, în echipa completă, de la primar la popă. Trei dintre oficialități, în frunte cu primarul Nichita, se duc la panglică să o taie în același timp. Numai că nu se găsesc suficiente foarfece la fața locului. „Unde-i foarfeca cealaltă?”, se agită primarul. Nu de alta, dar nu poate inaugura suficientă lume frumusețe de investiție. „Să fie într-un ceas bun!”, urează primarul într-un final și toată lumea aplaudă frenetic. „Doamne-miluiește, Doamne-miluiește”, începe și preotul să-și facă partea lui. O scurtă slujbă de sfințire, să meargă milioanele europene la sufletul enoriașilor. Primarul oftează. E 1 Mai și tocmai tradiția îl împiedică să întindă masa alegătorilor lui, cum se cuvine. „Oameni buni, astăzi e Săptămâna Mare și nu merge cu mici și cu bere”.
„De plimbat mâța-n păpușoi”
În vreme ce la baza telescaunului, în vale, toată lumea e fermecată de creația electrificată a primarului, în vârful dealului, mai mulți ieșeni făceau haz de necaz și anticipau eșecul. „Această instalație nu va fi amortizată niciodată”, spune unul dintre ei, un profesor de educație fizică pensionat. Zice că a venit să protesteze pașnic. Pe o vreme de vară, a sosit îmbrăcat în echipament complet de schi, cu mănușile trase pe mâni și clăpari în picioare. „Am venit îmbrăcat în echipament sportiv de schi întrucât această instalație este pentru schi, numai la Iași e de plimbat mâța-n păpușoi. Mă scuzați, dragii mei, dar dacă voi mai vedeți o asemenea instalație în orice altă localitate din țară, eu vă dau schiurile astea să le tăiați”. Omul e supărat că edilul nu numai că a greșit dimensiunile, dar și aplasamentul investiției. „Avem și noi o pârtie de schi unde domnul Nichita, onor primar al Iașiului, ne-a făcut cadou o instalație de acum o sută de ani, un motor de tractor cu o frânghie”.
Ce contează lungimea? Sau poziţionarea?
Dar primarul e prea marcat de însemnătatea momentului pentru a fi receptiv la critici. Dă interviuri despre valoarea investiției și accesarea de alte fonduri europene întru gloria orașului și a mandatului său. Chiar dacă unele întrebări ale jurnaliștilor îl cam supără: „Ne puteți spune care e lungimea telescaunului?”. „Ei, gata, numai cu ăsta mă luați?”. Încearcă să explice că telescaunul e doar o mică parte dintr-un proiect mai mare de modernizare a întregii zone. „Eu cred că altceva e important. Că avem o bază de agrement care până acum nu am avut-o, că alții au căutat soluții să o facă și nu au putut să o facă. Iar dacă anumite lucruri nu vor funcționa, vom regla pe parcurs”. Numai că avea să se constate repede că „reglarea pe parcurs” nu mai era suficientă. Instalația, o dată pornită, mergea mai mult în gol. De biletele de 8 lei, cât costa călătoria pentru un adult, nu se atingea mai nimeni. Și unde mai pui că telescaunul s-a și defectat. La revizia tehnică din 2015, s-a constatat că una dintre piesele mecanismului nu funcționează cum trebuie și instalația a fost oprită până la repararea ei. Oricum, era anul în care se constatase că, după cum arătau cifrele de vânzare, investiția s-ar fi amortizat în 400 de ani. Când probabil umanitatea va avea alte mijloce de călătorit în spațiul aerian de mică altitudine al Lacului Ciricului, altele decât un scaun tras de niște cabluri. Anul acesta instalația a stat mai mult oprită decât pornită, din lipsă de clienți. Reprezentanții primăriei spun că de fapt ținta principală a municipalității a fost un proiect mult mai amplu, iar telescaunul era doar o componentă a acestui proiect. Se referea la modernizarea zonei de agrement Ciric, cu tot ce implica acest lucru, de la canalizare la locuri de joacă pentru copii și ștranduri. După ce au făcut toate acestea, le-ar mai fi rămas un milion și jumătate de euro din care au decis să facă telescaun. De toți banii. „Am recunoscut că nu poate fi vorba de un proiect care să se bucure de succes. Dar asta nu înseamnă că nu poate fi vorba de un proiect frumos. Putem să continuăm acest proiect și să îl ducem la bun sfârșit prin construirea unui telescaun care să traverseze lacul”, ne spune Sebastian Buraga, purtător de cuvânt la primăria Iași.
Ţara proiectelor în bătaie de joc
Este aproape imposibil să trecem în revistă toate investiţiile inutile. Cu siguranţă, ar trebui să existe un inventar făcut de autorităţi, însă este greu de crezut că interesează pe cineva cum s-au aruncat milioane pe apa sâmbetei.
Spre exemplu, în Timiş avem cea mai lungă pistă pentru biciclete cu un traseu aproape bizar. Aceasta trece printr-un bar şi după o serie de curbe sfârşeşte la graniţa cu Serbia. Traseul are 47 de kilometri şi, dacă cineva se încumetă să îl parcurgă, se poate alege cu amendă sau dosar penal de la vecinii sârbi. Lucrările au costat aproximativ 2,7 milioane de euro, iar proiectul trebuia să continue şi pe teritoriul Serbiei, dar din lipsă de fonduri, vecinii noştri au renunţat la proiect. Pista a fost finanţată exclusiv din fonduri europene nerambursabile.
#Un alt proiect inutil este o alee în câmp care nu duce nicăieri. Minunea se află în judeţul Gorj şi a fost realizată înainte de campania din 2012. Drumul a fost plătit din bani europeni, iar primarul localităţii Bengeşti spune că este util un trotuar în localitate, chiar dacă el este în câmp.
Într-un sat din Mureş, pe un teren de fotbal care a fost construit cu 80.000 de lei, se află un stejar secular. Pomul a rămas acolo la insistenţele localnicilor. Stejarul are o înălţime de 20 de metri, iar cei care vin la fotbal s-au obişnuit să ocolească pomul bătrân. Stejarul a schimbat chiar şi regulile din fotbal. De fiecare dată când mingea loveşte pomul se consideră „out”, iar pomul este considerat un simbol al localităţii Tonciu din Mureş.
„Am recunoscut că nu poate fi vorba de un proiect care să se bucure de succes. Dar asta nu înseamnă că nu poate fi vorba de un proiect frumos”, Sebastian Buraga
