Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dupa 16 ani petrecuti la Bucuresti, ambasadorul Autoritatii Palestiniene in Romania, Fouad al-Bitar, spune cu inima deschisa: "Imi plac sarmalele".
Prima data a venit in Romania in 1978. Ca turist. A stat aici cateva zile si s-a intors in tara lui. 11 ani mai tarziu, a revenit in Romania. Ca reprezentant al tarii sale la Bucuresti. Daca ar fi om obisnuit, ca noi, Fouad al-Bitar, ambasadorul Autoritatii Palestiniene, s-ar stabili in Romania.Jurnalul National: De cat timp sunteti in Romania?
Fouad al-Bitar: Din decembrie 1989. Atunci am fost numit ambasador al Palestinei la Bucuresti.
In 1989, ati venit impreuna cu familia?
Da. A fost un pas facut impreuna cu familia, cu cei trei fii...
Atunci ati venit prima data?
Prima data, am venit aici, in urma cu foarte mult timp. Cred ca prin 1978, daca nu ma insel. A fost o vizita scurta, de doua-trei zile.
Ati observat vreo schimbare intre 1978 si 1989, intre prima vizita in Romania si momentul in care ati venit in Bucuresti ca ambasador?
Am observat cateva schimbari, dar nu esentiale. Oamenii nu s-au schimbat prea mult intre 1978 si 1989. Erau cam tot asa cum ii vazusem eu in 1978.
Romanii, prieteni buni
Ati cunoscut multa lume dupa venirea la Bucuresti. V-a fost usor sa va faceti prieteni printre romani?
Da, cu siguranta. Cand am venit prima data aici, in 1978, nu am avut timp de legarea unor relatii de prietenie. Pentru ca nu-ti poti face prieteni in doua-trei zile. Dar dupa ce m-am stabilit aici, am cunoscut o multime de oameni interesanti. Cu multi dintre ei imi place sa discut si astazi. Sunt prieteni foarte buni. Acum, pot sa spun ca am o multime de prieteni romani.
Care este prima asemanare care va vine in minte in ceea ce priveste cele doua popoare - palestinian si roman?
In primul rand, nu pot sa spun ca exista diferente majore intre popoarele noastre. Ceea ce le aseamana cel mai mult este pozitia geografica. Fara doar si poate, atat locul Romaniei in Europa, cat si al Palestinei in Orientul Mijlociu sunt deopotriva extrem de importante pentru tarile din aceste zone. Apoi, romanii se inteleg foarte bine cu strainii. La fel si palestinienii, sunt niste oameni extrem de prietenosi.
In 16 ani a invatat sa inteleaga limba romana
Cum va descurcati cu limba romana? Dupa 16 ani de stat in Romania, ati reusit sa ne invatati limba?
Limba o inteleg, dar nu pot sa o vorbesc. Daca sunt discutii usoare, mi-e foarte usor sa inteleg despre ce este vorba. Dar mi-e foarte greu sa ma fac inteles de catre un vorbitor de limba romana. Daca subiectele de discutie sunt greoaie, inteleg esentialul si atat. Nu am exercitiul limbii, pentru ca nu vorbesc si nu aud vorbindu-se aceasta limba foarte des.
Copiii dumneavoastra cum s-au acomodat aici?
Le-a placut. Toti trei au realizat cate ceva. Cel mai mic, Omar, care are 21 de ani, termina anul viitor Facultatea de Stiinte Politice si Economice din cadrul Universitatii Bucuresti. Ceilalti doi - Walid, care peste cinci luni implineste 30 de ani, si Asmat, in varsta de 27 de ani, lucreaza aici, in Romania. Toti trei s-au adaptat. Sunt un parinte fericit si mandru. Unul dintre copii chiar s-a casatorit cu o romanca. Nu sunt inca bunic. Dar o sa fiu (zambeste).
"Imi plac sarmalele"
Cand iesiti cu prietenii la restaurant, alegeti mancare romaneasca sau cu specific arabesc?
Imi plac sarmalele. Dar si noi avem un fel de sarmale in Palestina.
Am auzit multi straini carora le plac sarmalele. Mai ales cu mamaliguta.
Da, e-adevarat. Si palestinienii au preparate asemanatoare cu ale voastre. Picante sau dulci, crude sau gatite, complicate sau usor de preparat. In Palestina, consumam foarte multe legume si fructe crude. Avem multe mancaruri picante. Ca si aici, in unele parti ale Romaniei.
Inseamna ca ati fost in Transilvania? Unde se mananca picant...
Da. Am vazut aproape toata tara. In 16 ani... Am avut mult timp la dispozitie.
Unde v-a placut cel mai mult?
Toate locurile pe care le-am vizitat mi s-au parut interesante. Mi-au placut Brasovul, Sinaia, Suceava, Iasiul, litoralul... Fiecare particica din aceasta tara are ceva interesant, care merita descoperit si, mai ales, redescoperit.
La sfarsit de saptamana preferati sa mergeti cu prietenii si cu familia in aceste locuri?
Depinde. Cateodata am timp pentru deplasari mai lungi, de genul acesta. Alta data, nu.
"Mai stau"
Cand nu aveti timp, ce alegeti?
Picnicurile. Imi place sa ies, sa ma plimb. Imi place Snagovul. Este cel mai accesibil loc de weekend atunci cand esti constrans de timp.
Va place Romania. Va plac oamenii. Daca nu ati fi ambasador si ati avea ocazia, v-ati stabili aici?
Da. Daca as sti ca am ce face, cu siguranta ca imi doresc sa raman. Deocamdata, am ce face (zambeste). Ceea ce inseamna ca mai stau.
Va e dor de tara dumneavoastra? Ce lipseste Autoritatii Palestiniene si Israelului ca sa ajunga la un consens pentru rezolvarea conflictului?
Noi am facut tot ce putea fi facut. Am avut cateva mici victorii. De exemplu, saptamana viitoare, trupele israeliene se vor retrage din Gaza. Oricati Sharoni se vor succede la conducerea Israelului, noi am aratat ca dorinta noastra de a ne recapata pamanturile este de nestavilit.
La un moment dat, se va face pace in Orientul Mijlociu. Cum credeti ca se va termina conflictul israeliano-palestinian?
Palestinienii nu vor ceda in fata presiunilor. Au demonstrat acest lucru. Pe noi nu ne poate nimeni izgoni de pe pamantul nostru.
|
SEMNE
|
|
Ambasadorul Autoritatii Palestiniene s-a nascut de Ziua Marii Uniri a romanilor, la 1 decembrie. In 1940, la Jaffa, in Palestina. Dupa aproape 50 de ani, Fouad al-Bitar a aflat ce insemnatate are ziua sa de nastere pentru tara in care a fost trimis sa ii reprezinte pe palestinieni. Poate a fost un semn atunci cand a ajuns la noul sau birou, in Bucuresti, cu o saptamana inaintea izbucnirii Revolutiei romane, in decembrie 1989. In fiecare dintre cele patru tari - Tanzania, Cipru, Italia si Grecia - , unde si-a reprezentat tara, nu a stat decat doi-trei ani. Au trecut 16 ani si Fouad al-Bitar este tot acolo, in modesta cladire a Ambasadei Palestinei din centrul Bucurestiului. (Anca Aldea)
|
