Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cei din familia sa susţin că Ştefan Băjescu s-a stins la vârsta de 120 de ani. Nepotul său, Ionel Băjescu-Oardă, cunoscut actor şi cântăreţ, dispărut şi el cu decenii în urmă, a subliniat cu tărie acest lucru într-o carte. Însă nu avem la dispoziţie un act care să dovedească aceasta. Un alt caz de longeviv nedovedit al României? Ionel aminteşte despre acest exemplu de posibilă longevitate ieşită din comun în memoriile sale - “Di Granda”. Încă din debutul volumului precizează: “Viaţa e făcută din surprize, încep şi eu cu una - bunicul meu după tată a trăit 120 de ani, s-a născut în anul 1807 şi a murit în 1927”. A văzut lumina zilei cu un secol înainte de marea răscoală ţărănească în zona Băjeştilor, Oltenia. Nepotul său se mândrea cu faptul că bunicul său era primul român ce şi-a luat doctoratul în Drept la Paris. În vremea Revoluţiei de la 1948 acesta avea 41 de ani. În timpul războiului de independenţă a împlinit 70 de ani. Pentru oamenii obişnuiţi, ar fi trebuit să se apropie de anii trecerii la cele veşnice, însă el a mai trăit cinci decenii. Schimbarea prefixului de secol l-a găsit la 93 de ani. Şi a mai trăit încă mai bine de un sfert de secol. Aşadar Băjescu, născut în 1807, trăia în vremea războiului balcanic din 1913. A prins şi primul război mondial şi a trecut şi de Marea Unire din 1918. Pare puţin credibil acest lucru.
La 110 ani umbla ţanţoş, drept, îmbrăcat la patru ace, fără a se sprijini în toiag
Din fotografia pe care o publică Ionel Băjescu şi în care el şi bunicul său se ţin de braţ se observă vârsta destul de înaintată a eroului nostru longeviv. Actorul şi cântăreţul Joardă trece cu precizie vârsta acestuia: 110 ani. Cu 10 ani înainte de a muri, longevivul arăta aşa cum vi-l prezentăm şi noi în imaginea ce însoţeşte articolul. Pe lângă bătrân, slab dintotdeauna, Ionel pare un tinerel abia trecut de vârsta maturităţii. Arată ca un licean. De altfel, la o socoteală simplă putem afla şi vârsta sa: nepotul, născut în 1899, nu putea avea atunci (cu 10 ani înaintea morţii din 1927 a bâtrânului, deci în 1917) decât 18 ani.
Venerabilul Băjescu, cu braţele slăbite de vârsta înaintată, cu privirea fixă şi bărbia căzută, părea că se ţine încă bine. Elegant, se purta la patru ace. Şapcă voluminoasă pe cap, papion, batistă. Fără toiag! Un amănunt cât se poate de important. Însă pare că e sprijinit, dar nu foarte mult, de braţ, de către nepotul său artist. Imaginea este din vremea refugiului “nebunesc” al…mai mult decât centenarului. Nepotul, cum am spus - actor şi interpret de romanţe, spune că momentul efectuării fotografiei a fost acela în care el îi cânta, iar bătrânul asculta cu atenţie.
La 90 de ani traducea cărţi, iar la 110 fugea “nebuneşte” de nemţi
Bătrânul a fost energic până în ultima clipă. “Tot mă gândesc la acel bunic al meu, insaţiabil de viaţă, Ştefan, care a trăit 120 de ani şi la respectabila vârstă de 90 de primăveri a tradus Manon Lescaut, publicându-şi lucrarea…”, arată el în cartea sa de memorii. Ionel Băjescu-Oardă mai povesteşte cum în vremea primului război mondial bătrânul s-a refugiat la Bârlad din diverse motive. “Urmam pilda bunicului meu, care la vârsta de 110 ani şi-a părăsit şi el ţinutul de baştină, Băjeşti, şi a fugit ca şi mine de groaza nemţilor. În drum spre Iaşi şi în plină derută am dat peste el la Bârlad”. Centenarul se aciuase la Pălădeşti, la copiii prietenilor lui cu care făcuse Dreptul la Paris. “Toţi s-au minunat când l-au văzut: la 110 ani să iei drumul refugiului, pe vreme de război, şi să ajungi din Oltenia în Moldova, este oarecum temerar, dacă nu un act nebunesc…”, mai scrie el. L-a întrebat cum i-a venit în cap să fugă, la care el a replicat tăios că a fugit îngrozit de grozăviile nemţilor. “Şi cu toţii ne întrebam ce era să-i facă germanii unui moşneag de 110 ani? Aceste grozăvii se întâmplau în 1917…Bunicul meu a făcut o minunăţie şi mai mare: a mai trăit încă zece ani, murind tot teafăr la minte, în 1927”, mai scrie nepotul său.
Nepotul Ionel, mai cunoscut ca longevivul bunic, este iniţiatorul romanţei în România
Nepotul eroului nostru, Ionel Băjescu-Oardă s-a născut la 7 ianuarie 1889 şi a murit la 10 septembrie 1979, la Bucureşti. A fost compozitor, cântăreţ, scriitor, actor în trupele lirico-dramatice din diferite oraşe ale ţării. Este iniţiatorul romanţei autohtone, lansând în 1905 celebra romanţă “Flori de nufăr” (Mândra mea de altădată). “A imprimat discuri de muzică uşoară şi cuplete la diferite case de discuri”, se arată în prezentarea acestuia pe Wikipedia. El este autorul unor romanţe cunoscute ca “Flori de nufăr”, “Mi-e dor”, “Frumoasa mea cu ochii verzi” şi un cântec nemuritor compus după textul lui Cincinat Pavelescu - “Poema ochilor”.
