Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Spune că aleargă pentru a simţi că zboară. Iar picioarele ei chiar par să aibă aripi. Au purtat-o pe trasee istovitoare de zeci de kilometri, pe pante montane, pe şosele încinse sau prin nisipuri deşertice. Adriana Nelson trăieşte alergând. Şi din alergare. Cursa ei a început pe un mic stadion din Bucureşti. De acolo a trecut Atlanticul şi românca Adriana a ajuns printre cele mai bune maratoniste ale Americii. Cu visul american devenit realitate, sportiva speră acum să îşi atingă visul olimpic.
Pe Adriana am "prins-o" greu. Maratonista e, la propriu, mereu pe fugă. Antrenamente, concursuri, sesiuni de fizioterapie, program strict de odihnă. Iar când chiar am reuşit să stăm de vorbă, sportiva care a învăţat de mică să îşi ţină emoţiile sub control se perpelea ca pe cărbuni, cum singură spunea. Aştepta veşti de la mama ei, care era programată la interviul pentru viza de Statele Unite. A doua zi după discuţie, mama a sunat-o în miez de noapte. "Mi-a spus că a luat viza şi nu mai putea de bucurie. Avusese nişte emoţii...Când au întrebat-o cei de la Ambasada SUA despre scopul şi durata vizitei, atât s-a bâlbâit, săraca, nu mai înţelegeau cei de acolo nimic. Atunci a scos scrisoarea de la mine, prin care îi făcusem invitaţia. Ataşase la ea şi CV-ul meu. Şi cum vorbea ea acolo, cum bâjbâia, cei de la Ambasadă mi-au văzut pozele şi au spus:
Performanţele de care se leagă numele Adrianei Pîrtea, devenită Nelson, chiar sunt impresionante. Are un titlul de campioană a Statelor Unite la semimaraton, un argint cât un aur la Maratonul de la Chicago, clasări în top 10 la cele mai multe dintre cursele alergate şi performanţe extraordinare obţinute pentru Universitatea din El Paso, care i-a oferit bursa cu care i s-a deschis culoarul american.
Drumul către marea performanţă a început însă la Bucureşti. Şi nu a fost chiar dragoste la prima vedere între Adriana şi sportul sporturilor. "Primul meu concurs şi prima dulce victorie au fost când eram în clasa a opta. Nu m-am dedicat atunci atletismului. Am revenit când aveam deja 17 ani . Am alergat la acelaşi concurs, am câştigat din nou şi atunci m-am hotărât să practic mai serios atletismul. Am început sa lucrez cu dl. antrenor Gheorghe Ghipu şi cu soţia dânsului, Florica Ghipu, la clubul Olimpia Bucureşti. Împreună am cucerit multe titluri naţionale la diferite probe pe distanţă lungă, începând de la 3.000 de metri până la maraton".
În 2002, un alt atlet i-a făcut o propunere care i-a schimbat viaţa. I-a spus că cei de la Universitatea El Paso din statul american Texas oferă burse pentru sportivi. La 22 de ani, Adriana a făcut demersurile pentru o astfel de bursă şi a fost acceptată. "Dup ce am ajuns acolo, colegul meu Adrian Ghioroaie m-a prezentat antrenorilor Universităţii şi îi voi mulţumi şţi îi voi fi recunoscătoare tot timpul. În cei trei ani petrecuţi la El Paso am cucerit numeroase medalii la nivelul univeristar, iar dupa ce am terminat facultatea m-am hotărât să alerg la nivel profesionist".
Atleta care în primii ani de sport se antrena alături de grupa de băieţi şi se motiva ca să ţină pasul cu ei a ştiut să îşi folosească talentul şi ambiţia ca să îşi urmeze visul în America. "Educatia si regimul pe care l-am avut m-au ajutat sa fiu unde sunt acum. Acest regim a fost stabilit inca din anii de juniorat unde antrenorii au fost foarte stricti si a trebuit sa ma dedic zi de zi antrenamentelor. Si este normal sa fi asa daca vrei sa continui sa ai o cariera in sport. Altfel nu se poate. Trebuie sa munceti neincetat. Dar să ştii să te şi bucuri. Ca în citatul meu favorit:
Tot în spiritul pildei lui Bruce Lee, e greu să te concentrezi asupra tuturor elementelor care s-au aliniat pentru ca Adriana Nelson să devină ce este azi: un sportiv de performanţă cu recunoaştere mondială, o femeie fericită şi împlinită şi...cetăţean american cu acte-n regulă.
Anul 2007 a marcat debutul Adrianei în cursele de maraton din America. A fost un botez de foc care a rămas nu doar în istoria personală a sportivei, ci şi în istoria acestei probe supreme din atletism. Cu 600 de metri înainte de linia de sosire, românca era în fruntea cursei. O lăsase în urmă pe campioana en-titre, etiopianca Berhane Adere. O revenire miraculoasă a sportivei africane a luat-o prin surprindere pe Adriana şi asta a costat-o victoria. Într-un moment care poate face un sportiv să clacheze şi să nu îşi mai revină psihic, românca a refuzat să cedeze. "M-am străduit să iau partea pozitivă a acestei experienţe. Înainte de cursă mă gândeam că ar fi absolut OK dacă o să fiu între primele 10. Am fost pe locul al doilea, am fost pe podium, am făcut istorie şi, pentru mulţi, eu am fost câştigătoarea".
Să gândească pozitiv e ca un fel de mantră pentru Adriana. "Trebuie să îţi stabileşti un scop şi să faci tot ce poţi tu să faci. Să fii realist şi să ştii că al tău corp are nişte limite dincolo de care nu poate, nu are cum să treacă. Ai punctul tău maxim, fiecare îl are, trebuie să ştii să îl accepţi. Dacă nu o faci şi dacă îi ceri prea mult pierzi tot. În acelaşi timp, să nu uiţi niciodată că puterea minţii e mai mare decât cea a trupului".
În reţeta succesului Adrianei, poate la fel de importantă ca puterea trupului şi cea a minţii este însă puterea...dragostei. În Jeremy, soţul ei, românca are alături cel mai bun partener posibil. Aleargă alături de ea, o ajută la fizioterapie, îi dă sfaturi şi o încurajează în permanenţă. "Am fost binecuvântată", rezumă Adriana relaţia cu Jeremy. Parteneriatul dintre ei s-a extins recent şi în afaceri. Coi doi au fondat Roll Recovery, o afacere legată tot de sport. Produc aparate pentru masaj şi recuperare fizică pe care, iniţial, le-au testat ei şi prietenii lor din lumea sportului. Adriana şi soţul ei au cooptat în proiect şi alte două mari alergătoare românce stabilite în SUA: Nuţa Olaru şi Anuţa Cătună.
Într-o ţară plină de imigranţi, a fi româncă a fost un atu pentru Adriana. "E adevărat ce se spune, că sportul face pace între naţiuni. Noi, românii, suntem cunoscuţi prin sport, artă, muzică, talent şi pentru că muncim din greu. De fiecare dată când spun că am fost născută şi crescută în România primesc zâmbete. Oamenii spun că le place accentul meu...mă fac să râd când zic asta. E adevărat că cel mai mult mă întreabă de Nadia Comăneci. Sunt mândră că sunt româncă".
Adriana tot spune despre ea că e româncă, dar în acte e americancă. A obţinut cetăţenia în 2011. Şi a fost cel mai emoţionant moment din viaţa ei. “A fost cea mai bună senzaţie, a fost mai bine decât toate cursele pe care le-am câştigat. Nu a fost neapărat visul meu să devin cetăţean american, dar, ştiind cât am muncit, senzaţia de reuşită a fost extraordinară. M-au copleşit emoţiile când i-am văzut pe ai mei în sală, tremurau şi aveau lacrimi în ochi. Iar când am jurat că voi fi un bun cetăţean am dat frâu liber lacrimilor. După ce am primit documentele, ai mei mi-au spus că acum sunt renăscută, că sunt sută la sută a lor”, povesteşte sportiva.
În România, Adriana vine de câteva ori pe an. Când nu e în ţară, urmăreşte ce se întâmplă în lumea sportului de performanţă şi nu numai. "Văd că sunt tot mai mulţi alergători în România şi mă bucur tare mult. E ceva extraordinar care îţi face bine fizic, psihic, sufleteşte, cunoşti oameni, îţi faci prieteni noi, îţi stabileşti scopuri şi încerci mereu să te autodepăşeşti. Alergând îi inspiri şi pe cei din jur să te urmeze. Eşti un om mai bucuros şi mai sănătos. Bătrâneţea e ireversibilă, dar dacă faci sport îmbătrâneşti cu paşi mai mărunţi. Nu e neovie să faci 2-3 antrenamente pe zi, cum am eu, sau să faci atâtea sacrificii. Nu contează ct faci, contează să faci şi asta, iar în timp, în ani, asta se va reflecta în frumuseţea trupului şi a sufletului. E nevoie de tot mai mulţi oameni care să alerge, de cât mai multe curse, de cât mai mulţi psonsori, de cât mai multe zâmbete, de oameni relaxaţi. Viaţa nu e doar muncă, viaţa trebuie să fie şi prilej de a ieşi, de a te relaxa făcând sport cu prietenii, la munte, în pădure. Uite, de exemplu, am făcut deja planuri pentru când mama mea va fi aici. Am să o iau cu bicicleta, am să o duc la sală, am să îi fac o dietă mai sănătoasă. Vreau să o scot din rutină, din monotonie.”
Am întrebat-o pe Adriana dacă, după atâţia kilometri parcurşi peste tot în lume, are un traseu favorit. Nu are nevoie să stea pe gânduri înainte să răspundă. "Pe platoul Bucegilor, în zona cabanei Piatra Arsă. În liniştea pe care mi-o dă acel mediu uit de tot. De efort, de durere, de orice."
Adriana Nelson intră acum în una dintre cele mai importante perioade de pregătire din carieră. În februarie 2016 va participa la selecţia pentru Olimpiada de la Rio de Janeiro. Vrea să prindă un loc în lotul olimpic american la maraton. Şi, cu mama ei alături ca sprijin moral, dar şi gospodăresc, se va putea concentra doar asupra antrenamentelor. Să alerge maratonul la Rio e acum cea mai mare dorinţă a ei. Dar, indiferent de rezultatul din februarie, ştie că nu va renunţa la alergat. Nu are cum. "Pentru ca nu am aripi...nu pot să zbor. Aşa că o să continui să alerg ca să simt că zbor".
Cele mai importante performanţe din cariera Adrianei Nelson
Campioana SUA la semimaraton, 2013
Locul al II-lea la maratonul de la Chicago, 2007
Locul al VI-lea la maratonul de la Berlin, 2010
Locul al III-lea la maratonul de la Rotterdam, 2009
Campioană mondială la semimaraton cu ehipa României, 2005
