Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
România se vrea o ţară în care economia neagră să devină tot mai albă. Evaziunea fiscală ar trebui să fie istorie, iar ţara să meargă ca pe roate. De aceea, autorităţile au înfiinţat o instituţie de control, Direcţia Antifraudă Fiscală, care în ultimul timp se laudă cu rezultate care mai de care. Am vrut totuşi să aflu ce au înţeles comercianţii din toate acestea. Şi nu cei mici, de la taraba din piaţă, ci oamenii care fac afaceri de milioane de euro şi vând marfă cu TIR-ul. Aşa că am vizitat câteva depozite en gross de fructe şi legume de la marginea Capitalei. Sub acoperirea unui comerciant din provincie, am căutat să cumpăr un camion cu fucte. Totul fără acte.
„Bună ziua! Mă interesează şi pe mine banane şi portocale, dar cantitate mare. Ce înseamnă cantitate mare? Un TIR, combinat... Numai pe comandă!” Până aici, discuţia pare una normală, între doi oameni care sunt pe cale să încheie o tran-zacţie legală. Am mers cu cerinţele mai departe, să văd până unde sunt dispuşi şi marii comercianţi să ajungă. „Dar să ştii că am nevoie fără factură, doar cu un aviz ceva... Haideţi la şefu’.” Zis şi făcut. În câteva secunde stăteam faţă în faţă cu şeful, un cetăţean de origine arabă la a doua tinereţe, care m-a măsurat iute din priviri, apoi, cu un zâmbet mai mult forţat, m-a invitat să iau loc.
„Spuneţi! Aş vrea şi eu un TIR cu banane şi portocale… Aşa! Dar n-aş vrea să facem factură, că am şi eu nişte comenzi mai mari şi dau marfa repede, ştiţi cum e… Se poate? Se poate, normal că se poate, dar ştiţi că trebuie să plătiţi pe loc, numerar. Absolut!” Pentru patron factura e o hârtie fără valoare, banii în schimb îi vrea cât mai repede. Nu contează că omul din faţa lui e pentru prima dată în acel birou. Nu pare să se teamă de nimic şi ştie exact cum să „legalizeze” camionul cu fructe pe care e gata să mi-l vândă. „Facem o proformă de pe o firmă, care oricum nu mai există. Asta ca să ai pe drum dacă te opreşte cineva. Păi, dacă faceţi proforma, tot factură e... Nu o bagi în contabilitate la tine! N-auzi că firma nu mai există? E doar o hârtie.” Cu promisiunea că mă voi întoarce cu banii în buzunar, deşi nimeni n-a calculat vreo sumă pentru marfa mea, am plecat la un alt depozit vecin, care se ocupă tot cu vânzarea en gros de fructe şi legume. Tot un camion cu fructe era obiectul tranzacţiei, de această data, cu acte în regulă. N-am mai ajuns să discut cu şefii, dar angajaţii mi-au spus din capul locului că ei nu recomandă facturile. „Te legi la cap prea mult, şefule! Gândeşte-te că te încarci cu atâta marfă. Dacă nu vinzi tot şi se strică?” Oamenii vin cu toate argumentele posibile, doar, doar să renunţ la hărtia care ar fiscaliza marfa şi, mai mult, au pregătită şi o soluţie de compromis. „Facem o factură pe 50 de kilograme de banane şi 50 de portocale, ca să ai intrare în caz că ceva (n.r. control) şi suntem câştigaţi toţi!”.
