x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Peugeot 508. Sportivă, agresivă, elegantă, exactă

Peugeot 508. Sportivă, agresivă, elegantă, exactă

de Sebastian S. Eduard    |    15 Ian 2013   •   22:50
Peugeot 508. Sportivă, agresivă, elegantă, exactă

Lansat in urmă cu doi ani la Salonul Auto de la Paris, Peugeot 508 este o maşină care trebuie luată în calcul atunci când ai ceva pretenţii şi vrei nu numai o maşină de familie bine gândită dar şi un “executive” cu care să nu te faci de râs dacă ai o întâlnire de afaceri.

În privinţa siluetei ştim că, de obicei, gusturile nu se discută, însă nouă ne-a plăcut combinaţia de elegant şi agresiv emanată de 508. Şi, da, pe negru dă foarte bine.

La interior aceeaşi combinaţie ok între materiale. Nu este lux, dar atât calitatea materialelor cât şi   îmbinările sunt în limite rzonabile. Mai mult, 508 este un model care “dă bine” atunci când are multiple opţiuni – dar asta ţine de portofelul fiecăruia. O singură remarcă: intens accesorizată, maşina îţi va cere o perioadă până să te obişnuieşti cu ea. Pornind cu butonul de start/stop nu toate comenzile sunt acolo unde te aştepţi să fie.

La drum, maşina se manifestă impecabil. Te poţi chinui să scoţi consumul extern, însă nu merită. Te poţi chinui să scoţi consumul declarat în carte pentru aglomeraţiile urbane însă nu numai că nu v-a merita, dar nici nu vei reuşi: cei 156 de cai vor “trage” de tine ca să faci pe nebunul. Şi vei face, pentru că va fi extrem de plăcut.
______________________________________

Noi am testat
■ Mototizare: 1.6 THP/156CP
■ Cutie: manuală
■ Viteză maximă: 222kmh
■ Acceleraţie 0-100kmh: 8.6s
■ Consum mediu: 9.2/4.8/6.4

×
Subiecte în articol: peugeot peugeot 508