x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Ne-a părăsit Ştefan Sameş, fostul mare fundaş al Stelei

Ne-a părăsit Ştefan Sameş, fostul mare fundaş al Stelei

de Dragos Stoica    |    17 Iul 2011   •   13:06
Ne-a părăsit Ştefan Sameş, fostul mare fundaş al Stelei

Lumea fotbalului este din nou in doliu. Stefan Sames, unul dintre cei mai puternici fundasi care i-a dat vreodata Romania, a incetat din viata sambata noapte la domiciliul sau, din cauza unui cancer nazo-faringian cu care a fost diagnosticat la inceputul acestui an. In pofida eforturilor depuse de medici, precum si a ajutorului primit de la Mirel Radoi si Cosmin Olaroiu, care au sustinut familia cu importante sume de bani pentru efectuarea celui mai bun tratament intr-o clinica din Austria, boala nu a intrat in remisie, iar "nea Fane' a murit la Spitalul Militar din Bucuresti, dupa ce specialistilor le-a fost clar ca nu se mai putea face nimic.

Fostul mare capitan al Stelei din perioada 1973 – 1982 si international al "tricolorilor' in aceeasi perioada s-a confundat practic cu clubul din Ghencea, unde a fost pentru prima data legitimat la varsta de 14 ani. Debutul pe prima scena nu avea sa vina insa sub culorile "ros-albastre', ci sub cele ale Universitatii Craiova, unde Sames a evoluat doi ani, intre 1971 si 1973. De aici a revenit in curtea "militarilor', unde a plecat la schimb cu Costica Stefanescu. Mutarea respectiva a fost extrem de inspirata in cazul amandurora: Stefanescu a fost reprofilat libero din mijlocas si a devenit liderul "Craiovei Maxima', in timp ce Sames s-a impus drept liderul moral al unei echipe a Stelei care ii mai numara, printre altii, pe Anghel Iordanescu, Lita Dumitru, Marcel Raducanu, Iosif Vigu si Vasile Iordache.

Cu exceptia celor doi ani petrecuti la Craiova, Sames a fost un produs exclusiv al pepinierei de la Steaua, unde a inceput fotbalul la nivel de juniori in 1965. Din 388 de meciuri si 21 de goluri in prima divizie, fostul mare fundas a jucat 284 de partide (20 de goluri) numai la Steaua, alaturi de care a cucerit doua titluri (1976, 1978) sI doua Cupe ale Romaniei (1976, 1979). La echipa nationala a bifat 49 de meciuri si trei goluri in noua ani consecutivi, ultima sa aparitie avand loc in 1982, intr-un meci contra fostei RDG. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Dat afara de Gigi Becali

Cariera de jucator a lui Stefan Sames s-a terminat in 1989, cand acesta a evoluat ultima data in Divizia B, la Siretul Pascani, dupa ce, de la despartirea de Steaua din 1982, a mai trecut pe la Farul ('82-'83), Rapid ('83-'85) si Rova Rosiori ('85-'87). Din 1992, fostul fundas a lucrat aproape fara intrerupere la Centrul de Copii si Juniori al Stelei, alaturi de Lajos Satmareanu, Carol Haidu, Vasile Aelenei, Petre Mihai, Adrian Bumbescu etc. In luna februarie a acestui an, Stefan Sames a fost anuntat printr-o circulara interna ca a fost concediat pe motiv de lipsa de performante, la doar doua saptamani de la aceasta veste descoperind si faptul ca era bolnav de cancer!

×