x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cosmin Contra dă azi examenul carierei

Cosmin Contra dă azi examenul carierei

de Adi Munteanu    |    05 Sep 2019   •   09:25
Cosmin Contra dă azi examenul carierei

Meci important pentru tricolori, diseară, de la ora 21:45, pe Arena Națională. O victorie în fața Spaniei ar fi un pas important pentru calificarea la Euro 2020, competiție în care și Bucureștiul va găzdui meciuri de la turneul final. Conform calcului hârtiei, nicio echipă nu ar putea lua puncte Spaniei, favorită la locul 1 în grupă cu maximum de puncte. Astfel, în lupta pentru al doilea loc calificabil la Euro 2020, echipele care vor reuși să „răpească” puncte spaniolilor devin și ele favorite. Cum până acum România, Suedia și Norvegia și-au împărțit punctele între ele, un succes contra favoriților grupei poate însemna un pas decisiv. Până acum, „La Roha” a defilat în grupă, nelăsând speranțe nici Suediei, nici Norvegiei în meciurile directe. Dacă „tricolorii” vor răsturna pronosticurile, avem mari șanse la calificare.

 

Campania de toamnă pentru calificarea la turneul final al Euro 2020 începe diseară, cu meciul contra fostei campioane mondiale și europene, Spania, favorita grupei F. Lupta pentru poziția a doua se dă între România, Suedia și Norvegia. Până acum, în această dispută în trei, naționala noastră are un ușor avantaj, pierzând la limită, 1-2 în Suedia, dar reușind un punct din deplasarea din Norvegia, scor 2-2. Cum, în mod normal, ar trebui să obținem 6 puncte cu echipele scandinave pe teren propriu, asta ne-ar aduce în postura de favoriți. Mai mult, dacă „tricolorii” vor scoate puncte și cu Spania, atunci devenim de neoprit spre locul 2.

Spania nu ne-a învins niciodată București

Dacă, din punct de vedere al calcului hârtiei, Spania este favorită în disputa de azi, conform tradiției lucrurile stau diferit: ibericii nu ne-a învins niciodată la București. Mai mult, ultima înfrângere a Spaniei pe teren propriu tot România i-a administrat-o, 1-0 la Cadiz, în 2006, în mandatul lui Victor Pițurcă, iar ultima victorie împotriva noastră datează de la Euro 1996, scor 1-2. Ultimul meci direct, amical, s-a disputat la Cluj, pe 27 martie 2016, scor 0-0. Din echipa de atunci, în lotul naționalei noastre mai sunt prezenți Tătărușanu, Grigore, Chiricheș, Stanciu, Keșeru și Toșca.

Ianis Hagi sau Chipciu?

Cosmin Contra are unele probleme în alcătuirea primului „11”. Dacă unii jucători par a fi siguri că vor fi titulari, în ceea ce privește postul de portar sunt șanse să-l vedem între buturi pe tânărul Ionuț Radu, care apără meci de meci la Bologna, în dauna lui Tătărușanu, care încă nu a prins echipa la Lyon. Selecționerul are de ales între experiența lui „Tătă” și forma bună lui Radu.

În linia de mijloc sunt sigur în echipa de start Răzvan Marin și Nicușor Stanciu, însă, pentru al treilea, Contra va trebui să aleagă între Chipciu și Ianis Hagi, ambii cu un start de sezon destul de neconvingător. Doar apărătorii și atacanții sunt cert în primul „11”: Toșca, Dragoș Grigore, Chiricheș și Benzar, pe linia de fund, și trioul Grozav-Deac-Pușcaș în față.

E posibil, totuși, ca selecționerul să nu riște diseară, și să mizeze tot pe jucătorii cu experiență, urmând să experimenteze cu „tineretul” peste trei zile, în meciul cu Malta.

Veteranul Săpunaru se retrage

În urma neconvocării pentru cele două meciuri din septembrie, fundașul Cristian Săpunaru a decis, printr-un mesaj pe Facebook, să se retragă de la echipa națională, la 35 de ani, „și să lase locul celor mai tineri”.

Metrorex a anunțat că circulația metroului se va prelungi până la ora 1.00 noaptea, pentru preluarea fluxului de spectatori.

Spania este superfavorită, dar sigur îi vom pune probleme! Visăm la cel puțin un egal! Da, de ce nu. Sigur că pentru asta avem nevoie de o zi perfectă, dar și de puțin noroc. În plus, ei trebuie prindă o zi slabă. Naționala României a pus mereu probleme granzilor. Și tineretul nostru a dovedit că se poate, la Euro U21 din vara asta.

Cosmin Contra, selecționerul naționalei României

E un moment extrem de important pentru echipa naţională, avem nevoie de un rezultat mare. Un eventual eşec ne-ar distanţa de calificare. Spania nu mai e Spania care a fost, le-am văzut meciurile şi au avut probleme. Dacă Spania nu e într-o formă foarte bună în seara meciului, avem mari șanse la victorie.

Victor Pițurcă, fost selecționer

 

Lotul naționalei pentru „dubla” cu Spania și Malta

Portari:

Tătărușanu (Lyon, 61 selecții/0 goluri)

Niță (Sparta Praga, 2/0),

Ionuț Radu (Genoa, 0/0)

 

Fundași:

Benzar (Lecce, 15/0),

Chiricheș (Napoli, 54/0),

Nedelcearu (FC Ufa, 4/0),

Grigore (Ludogoreț, 36/0),

Rus (MOL Fehérvár, 0/0),

Toșca (Gaziantep, 16/0),

Nicușor Bancu (U Craiova, 10/0)

 

Mijlocași:

Chipciu (Anderlecht, 44/6),

Răzvan Marin (Ajax, 17/1),

Stanciu (Slavia Praga, 31/10),

Cicâldău (U Craiova, 4/0)

Bordeianu (CFR Cluj, 0/0),

Deac (CFR Cluj, 20/4),

Ianis Hagi (Genk, 5/0),

Maxim (Mainz, 36/3),

Grozav (Kisvárda, 28/5),

Păun (CFR Cluj, 0/0)

 

Atacanți:

Keșeru (Ludogoreț, 33/12),

Pușcaș (Reading, 8/4),

Andone (Galatasaray, 21/1).

 

Clasamentul Grupei F

 

1. Spania 4 4 0 0 11:2 12

2. Suedia 4 2 1 1 8:7 7

3. România 4 2 1 1 11:5 7

4. Norvegia 4 1 2 1 8:7 5

5. Malta 4 1 0 3 2:10 3

6. Feroe 4 0 0 4 3:12 0

 

Rezultate și program

3 martie 2019

Suedia – România 2-1

26 martie 2019

România – Feroe 4-1

7 iunie 2019

Norvegia – România 2-2

10 iunie 2019

Malta – România 0-4

5 septembrie 2019

România – Spania

8 septembrie 2019

România – Malta

12 octombrie 2019

Feroe – România

15 octombrie 2019

România – Norvegia

15 noiembrie 2019

România – Suedia

18 noiembrie 2019

Spania – România

×
Subiecte în articol: euro 2020 romania Spania