Directorul Festivalului Anonimul
A VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Anonimul, care se desfăşoară în Deltă, între 9 şi 15 august, are finalizată selecţia. De şapte ani are acelaşi director - Miruna Berescu.
De şapte ani, şi-a câştigat un public, cucerit atât de condiţiile din Satul Filmului, cât şi de producţiile cinematografice proiectate atât în sălile de cinema din Green Village, cât şi pe ecranul gigant din Camping. E mare încrederea spectatorilor faţă de echipa organizatoare, dar şi a echipei faţă de public: de anul trecut premiile se acordă numai pe baza voturilor exprimate de spectatorii festivalului.
Miruna Berescu are experienţă în a forma şi conduce o echipă de festival de film. A lucrat la început pentru, deja istoricul, "DaKINO". Festivalul "Anonimul", organizat de Fundaţia "Anonimul", a fost pornit din surse private, atrăgând pe parcurs şi bani de la instituţii de stat. Anul trecut însă, festivalul îşi pierduse sponsorii. S-au luat măsuri de criză. Acum, au apărut din nou sponsori, întinzând o mână de ajutor şi statul.
Pentru că ştie să conducă un festival, care atrage în Deltă mulţi iubitori de film, Jurnalul Naţional o declară pe Miruna Berescu "Omul zilei".
Citește pe Antena3.ro