x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Giganţii energetici vor fi sparţi

Giganţii energetici vor fi sparţi

09 Aug 2010   •   00:00
Giganţii energetici vor fi sparţi
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Electra şI Hidroenergetica, giganţii energetici pe care autorităţile încearcă să îi creeze din comasarea sectorului de producţie, nu au avantaje competitive în plan regional, potrivit Strategiei de reindustrializare a ţării. Astfel, Adriean Videanu, ministrul Economiei, care promovează realizarea celor doi giganţi din comasarea societăţilor din curtea sa, reuşeşte performanţa de a fi criticat în propriul document al ministerului pe care îl conduce.



"Reforma 2010 trebuie continuată - stadiul actual, cu două companii energetice naţionale, nu poate fi considerat final din cauza lipsei de avantaje competitive ale celor două companii pe plan regional şi european - cu scopul de a crea una sau mai multe companii capabile să concureze cu succes pe pieţele regionale, pe cea europeană şi chiar globală", se arată în studiul "Reindustrializarea României: politici şi strategii".

Autorităţile încearcă de un an şi jumătate reorganizarea sectorului de producere a energiei în două companii care să conţină aproape tot. Electra va conţine Nuclearelectrica, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova şi filialele hidro de la Vâlcea, Sibiu şi Târgu Jiu şi Hidroserv Vâlcea. Hidroenergetica va avea în componenţă restul Hidroelectrica, Hidroservurile, ELCEN Bucureşti, Electrocentrale Deva, termocentrala Paroşeni şi părţile viabile ale Companiei Naţionale a Huilei (CNH).

Mai mult, documentul analizează posibilităţile avute de autorităţi în privinţa celor două companii, şi anume să ajungă la cote de piaţă semnificative sau să fie lideri regionali sau europeni în anumite nişe. "La nivelul României este probabil dificil de realizat prima strategie; ca urmare, se recomandă analizarea posibilităţilor oferite de a doua opţiune", precizează Strategia de reindustrializare. Iar soluţiile cele mai la îndemână sunt concentrarea pe ceea ce a rămas în curtea statului: Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. "În cazul României ar fi posibilă crearea unei companii lider în industria hidroenergetică, care să consolideze (prin achiziţii, fuziuni sau privatizări) o mare parte a producţiei regionale sau europene de hidroenergie şi să fie un furnizor de tehnologii moderne de nişă la nivel european şi mondial.

Această strategie ar avea un efect de antrenare pozitiv în industriile din amonte, precum industria de echipamente, produse şi servicii pentru producţia de hidroelectricitate. Alternativ, se poate crea o companie puternică în domeniul energiei nucleare, care să devină un lider în domeniu pe piaţa regională est-europeană prin cooperarea cu unul dintre liderii mondiali în producţia de energie electrică nucleară şi/sau tehnologie nucleară - EDF, AREVA, Westinghouse, AECL etc. - şi care să creeze prin antrenare o grupare de companii româneşti furnizoare de echipamente, produse şi servicii pentru industria energetică nucleară. România ar putea astfel deveni un promotor al tehnologiilor nucleare civile în regiune", continuă studiul.

Electra şi Hidroenergetica ar fi trebuit să devină funcţionale la 1 iulie, dar proiectul este întârziat din cauza opoziţiilor înaintate de sindicate, Fondul Proprietatea, o serie de acţionari ai Fondului şi alte persoane din ţară. Contactat de Jurnalul Naţional, coordonatorul înfiinţării Electra, directorul Complexului Energetic Craiova Constantin Bălăşoiu, nu a răspuns apelurilor telefonice pentru a prezenta punctul de vedere al autorităţilor.

×
Subiecte în articol: economic