x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Scandal pentru TVA retroactivă

Scandal pentru TVA retroactivă

de Daniela Ivan    |    11 Feb 2010   •   00:00
Scandal pentru TVA retroactivă
Sursa foto: Christian Silva/Juralul Naţional

Fiscul are de recuperat 84 de miliarde de lei de la 278.218 persoane care au vândut mai multe proprietăţi imobiliare în perioada 2006-2009. Numai că măsura este retroactivă şi stârneşte un val de nemulţumire din partea proprietarilor. Aceştia acuză inspectorii fiscali fie de neglijenţă în aplicarea legii atunci, fie de abuz acum.



"Acum ni se spune că trebuia să plătim. De ce acum? Ori inspectorii fiscali şi Fiscul, ca instituţie, au făcut atunci neglijenţă în serviciu, ori acum fac abuz când ne impun suma de plată şi ne pun sechestru. Ambele sunt fapte penale", a declarat Garbis Kehaiyan (foto stânga), preşedintele Asociaţiei pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale (APAF).

El a explicat că este vorba despre 84 de miliarde de lei, din care 14 miliarde de lei au de plătit dezvoltatorii imobiliari. Restul sunt tranzacţii făcute de persoane fizice. Cristian Frâncu (foto dreapta) este un informatician român, fost olimpic internaţional, care a lucrat aproape cinci ani la Google. "Am venit cu nişte milioane de dolari în România. Nu puteam să le ţin în bancă, pentru că atunci banca îţi garanta doar echivalentul a 20.000 de euro. Aşa că am făcut câteva investiţii în terenuri între 2004-2006", a spus Frâncu.

El a explicat că în decembrie anul trecut s-a trezit controlat şi i s-a spus că i se va pune sechestru pentru TVA neplătită. Frâncu a mai spus că, în momentul în care le-a spus inspectorilor fiscali că are şi cetăţenie americană şi că se va plânge Ambasadei SUA pentru îngrădirea drepturilor omului, aceştia nu i-au mai pus sechestru pe avere.

×
Subiecte în articol: imobiliar scandal tva retroactiv