x close

Confesiunea lui Gheorghe Apostol, ultimul mohican al dinastiei comuniste

0
23 Aug 2010 - 00:00

La moartea lui Dej, în '65, urma să devină prim-secretar al Comitetului Central, funcţia cea mai importantă din România. A şi stat în jilţul prezidenţial ori de câte ori pleca Dej în concediu sau în vizite prin străinătate. Astăzi, la 91 de ani, Gheorghe apostol e chiriaşul celui care l-a evacuat din casa în care locuise câtă vreme a fost demnitar. În '92, familia apostol a fost obligată să se mute în doar două săptămâni.


Şi-au răspândit mobilele în cinci locuri. Vechea casă de bani a fost adusă pe post de măsuţă de televizor pentru un "Grundig" vechi, ştirb de butoane. Nici o masă n-a mai avut loc în chichineaţa în care s-au mutat... Apostol n-a putut însă să se despartă de biroul său, care umple acum jumate din sufragerie. Are pe el o agendă mare, învelită în piele maro, toc pentru uneltele de scris, ochelarii puşi la îndemână. Ai crede că dă în continuare audienţe. Dar pe biroul fostului secretar general al PCR sunt înşirate farfurioare mici din fildeş, pline de doctorii, un aparat de măsurat tensiunea şi altul pentru controlul glicemiei. Singura care mai vine să stea de vorbă cu el serios este boala...

Plătesc chirie un milion şi jumătate celui care i-a evacuat. Uneori, nu li se înnoieşte la timp contractul pe casă şi atunci nu-şi pot lua pensia, pentru că nu au acte. Blocul în care s-au mutat de nevoie a aparţinut Ministerului de Interne. Măcar atâta consloare, Apostol are printre vecini şi pe câţiva din foştii subalterni. Se întâlneşte în lift cu fostul său şef de gardă care vine de la piaţă şi discută împreună despre întreţinere şi preţul gigacaloriei. Şi el, şi ceilalţi de pe scară îi privesc pe soţii Apostol cu respect şi compasiune.

Câte o doză egală din fiecare. Apostol suportă cu demnitate toate aceste mizerii, deşi are luciditatea să le priceapă pe toate în amănunt. Îşi imaginează că retrăieşte vremurile de dinainte de '44. Şi asta îl îndârjeşte, îi dă putere să reziste. Soţia lui, care nu are "trecut revoluţionar", vede lucrurile altfel. Spune că trăiesc asemeni unor "tovarăşi deportaţi". "E pagina de sfârşit a cărţii noastre, crede ea. În '44, când trupele sovietice au intrat în ţară, am fugit din calea lor, ne-am refugiat la Măgura Buzăului. Mama a luat-o prin munţi, cu vacile, noi, copiii, ne-am urcat într-un bou-vagon cu ce-am putut căra după noi. Am călătorit cu moaştele Sfintei Paraschiva, ascunse şi ele din calea tancurilor. Asta a fost coperta întâi a vieţii mele... Ce se întâmplă acum e povestea de final."


Rep. V-aţi născut la 16 mai 1913 în comuna Tudor Vladimirescu. Cel mai mare dintre cei opt copii ai unei familii de ţărani. Ce vă mai aduceţi aminte din copilărie?

G.A.: Mi-aduc aminte, în primul rând, de şcoala primară. Era departe şi iarna nu puteam veni acasă. Rămâneam la şcoală până seara. Plecam dimineaţa, îmi luam ceva mămăligă cu brânză şi mâncam acolo. Îmi plăcea foarte mult la şcoală. Tatăl meu era ceferist, era acar la Galaţi, făcea 24 de ore serviciul şi apoi 24 de ore era liber, iar problemele gospodăriei le ducea mama mea


Rep.: Aveau pământ părinţii dumneavoastră?

G.A.:Vreo 3 hectare, date în urma reformei făcute după primul război mondial. Dar nu aveau nici cal, nici căruţă. Ne duceam până la câmp pe jos, vreo 10 km, cu desaga în spinare, cu mâncarea şi stăteam acolo. Nu mai veneam o săptămână acasă, stăteam să prăşim porumbul. Şi mama mea mă împiedica să merg la şcoală. Să stau să prăşesc. Eu nu eram de acord cu asta şi-atunci ce m-am gândit să fac: sapa mea avea o coadă de lemn cu un nod la mijloc. Şi era nişte iarbă tare, se cheamă "a porcii", dădeai în ea ca în cauciuc. Şi-am dat aşa de tare cu ea, că am rupt coada sapei. I-am spus mamei că nu mai am cu ce să prăşesc, plec la şcoală. Şi am plecat de la câmp în fugă, până acasă, mi-am luat ghiozdanul şi nu m-am mai oprit până la şcoală. Aveam 16 ani atunci...


Rep.:Cât timp din mers la şcoală?

G.A.: La şcoala primară 7 ani şi apoi am intrat la Atelierele CFR ca ucenic, la şcoala profesională a Atelierelor CFR Galaţi. Am făcut şi acolo 4 ani. Era egalată cu liceul, pentru că aveam dreptul la serviciu militar redus ca şi cei care erau absolvenţi ai liceului.


Rep.; Fraţii dumneavoastră ce-au ajuns în viaţă?

G.A.: Unul dintre ei a devenit preşedintele gospodăriei colective din comună. O soră lucrează acolo, două surori sunt în Bucureşti, gospodine, ceilalţi au murit. Şi cel care era la CAP a murit acum 4 sau 5 ani, a avut cancer...


Rep.; Când aţi ajuns dumneavoastră la putere, părinţii mai trăiau? Ce sfaturi v-au dat?
G.A.: Trăiau. Ţin minte un sfat dat de tata cât eram la şcoala primară: să nu accept minciuna. Să o condamn. Să slujesc adevărul şi dreptatea. El era naţional-ţărănist.


Rep.: Era membru de partid?

G.A.: Nu, era ca şi orientare... Cumpăra "Dimineaţa" şi urmărea îndeaproape acţiunile conducătorilor partidului naţional-ţărănist. Şi-n comună era de partea lor, vota cu ei la alegeri, pentru primărie sau pentru parlament.


Rep.: Şi când dumneavoastră aţi ajuns mare şef la comunişti, de cealaltă parte a baricadei, ce reacţie a avut?

G.A.: A primit foarte bine acţiunile mele. Partidul în care eram se numea Frontul Democratic. Organizaţia a fost socotită ca subversivă, comunistă. În fruntea ei era pe ţară preşedinte academicianul profesor Constantinescu Iaşi. Erau oameni de vază, conducerea centrală era alcătuită din intelectuali. Luptam împotriva fascizării ţării şi pentru neagresiune faţă de Uniunea Sovietică, acestea erau principiile de bază...


Rep.: Aţi încercat vreodată să vă mutaţi părinţii de la ţară la oraş?

G.A.: Nu. Aveau gospodărie acolo şi nici nu puteam să fac lucrul ăsta, pentru că era foarte greu să-i aduc la Galaţi să-i întreţin eu. Ori ei se întreţineau singuri, aveau pământul acela pe care-l aveau, munceau şi cu ziua la alţii cu pământ mai mult...


Rep.: Când aţi plecat de acasă să vă angajaţi?

G.A.: La 14 ani. Am ales CFR-ul pentru că era un vis mai vechi de-al meu, din copilărie... Când am terminat şapte clase primare, a fost mare sărbătoare. Erau invitaţi şi părinţii, pregătisem şi un program artistic... La sfârşitul acestui program s-au împărţit premiile pentru elevi. În clasa a VII-a aveam un adversar dar care, în ultimele trei luni nu a participat la studii, a fost bolnav. În tot acest timp, în catalog primise numai 10, la toate obiectele. Şi coroana pe care trebuia s-o primesc eu, de fapt, a primit-o el. Coroană făcută de mine, la îndemnul mamei. Şi atunci m-am revoltat în faţa asistenţei şi am spus "nu merită Prună Sava să fie premiantul clasei a VII-a!". A fost nevoit directorul şcolii să ia coroana din capul lui Sava Prună şi s-o pună pe capul meu. După serbare, am fost întrebat - erau prezenţi şi primarul şi notarul şi şeful de post al jandarmeriei - de primar ce vreau să fac eu mai departe. Am spus că vreau să mă fac mecanic de locomotivă. Îmi plăcea foarte mult când trecea trenul prin comună.

Când venea tata de la serviciu, îl aşteptam la gară şi-mi plăcea mult când îl vedeam pe mecanic cum mişca mâna pe rotilele de la locomotivă. "Da' de ce neapărat mecanic de locomotivă, nu vrei să mergi la şcoala normală, să te faci învăţător, să vii la noi în comună?". "Nu, vreau mecanic de locomotivă!" Şi tata s-a interesat şi a descoperit că la Atelierele CFR este o şcoală profesională şi după absolvirea ei se puteau face nişte cursuri speciale pentru a deveni mecanic. Lucrurile n-au stat aşa, pentru că la ateliere mi-am ales meseria de turnător. Aşa că am rămas muncitor - turnător, fără să-mi ating scopurile pe care le-am urmărit cu multă vreme.


Rep.: Cine v-a convins să intraţi în politică?

G.A.: M-au convins elevii de la şcoala profesională. Din primul an eram conducătorul administrativ al elevilor. În anul IV am ajuns liderul tuturor claselor. La bucătărie se făceau nişte afaceri: se lua carnea, se împărţea între maiştrii atelierelor CFR şi la noi aproape că nu mai ajungea nimic în ciorbă. Am vorbit cu elevii şi am spus să nu mai mâncăm, dacă nu se respectă gramajul stabilit. Am făcut greva foamei o şi şi s-a sesizat conducerea şcol

Citeşte mai multe despre:   interviu

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 3240


Mai multe titluri din categorie

Generalul(r) Constantin Lucescu: ”Am solicitat ca soţii Elena şi Nicolae Ceauşescu să nu fie condamnaţi la moarte”

Generalul(r) Constantin Lucescu: ”Am solicitat ca soţii Elena şi Nicolae Ceauşescu să nu fie condamnaţi la moarte”
Generalul în rezervă, Constantin Lucescu, a fost avocatul soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu în procesul de condamnare la moarte a cuplului prezidenţial. El a acordat un interviu pentru Jurnalul Naţional în care...

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, eroul cel mai iubit al bancurilor oamenilor muncii din RSR

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, eroul cel mai iubit al bancurilor oamenilor muncii din RSR
Un grup de români hotărăsc să-l omoare pe Ceauşescu şi angajează pentru asta un asasin de profesie. Pentru a fi siguri de reuşită, au ales dintre mai mulţi candidaţi pe acela care avea cele mai multe...

Oamenii Revoluţiei. Gelu Voican Voiculescu povesteşte cum era gata-gata să revenim la dictatură

Oamenii Revoluţiei. Gelu Voican Voiculescu povesteşte cum era gata-gata să revenim la dictatură
Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier în guvernul provizoriu Petre Roman, declară pentru Jurnalul Naţional că, acum 25 de ani, la Revoluţie, unul dintre sloganurile scandate de oameni, valabil şi astăzi, este...

Marius Tucă: Ce este poezia

Marius Tucă: Ce este poezia
 Poezia este o fiinţăCu foarte mare trebuinţăO dragoste foarte mareCu la fel de mare căutarePoezia este un drogDin cornul unui inorogŞi mai ales o stareCu atât de mare alinarePoezia este izbăvireCu atât de...

25 de ani de la Revoluţie. Petre Roman: Puteam să fiu şi eu printre cei care au murit. Dumnezeu m-a lăsat cu viaţă

25 de ani de la Revoluţie. Petre Roman: Puteam să fiu şi eu printre cei care au murit. Dumnezeu m-a lăsat cu viaţă
■ Jurnalul Naţional: Credeţi că România a meritat şi/sau merită sacrificiul tinerilor de acum 25 de ani?■ Petre Roman: Da, fără îndoială, pentru că dacă mă gândesc la acei tineri şi foarte tineri, să...

100.000 de veghe sub rafturi (volume). Seminarul Al. Myller din Iaşi, cea mai mare bibliotecă de matematică din România şi din Estul Europei

100.000 de veghe sub rafturi (volume). Seminarul Al. Myller din Iaşi, cea mai mare bibliotecă de matematică din România şi din Estul Europei
Galerie Foto Cărţi. Mii de volume. Milioane de pagini. Frumos caligrafiate şi împachetate în ecuaţii, teoreme, numere. Tot ce ţine de matematica ultimului secol, cu toate descoperirile în domeniu găseşti în acest sanctuar...

DECEMBRIE 1989. "Tată, noi suntem copii, ce să ne facă nouă?"

DECEMBRIE 1989. "Tată, noi suntem copii, ce să ne facă nouă?"
Au trecut 25 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Vâltoarea evenimentelor de atunci a suprimat egalitarismul ca principiu de organizare al unui idilic "paradis" social, practic irealizabil. A spulberat un sistem de...

Legiunea e patria lor. “Psihic nu ai voie să cedezi sub nici o formă!”

Legiunea e patria lor. “Psihic nu ai voie să cedezi sub nici o formă!”
Galerie Foto Poveştile legionarilor români. Un fost combatant, Irok, își descrie aventura în Legiunea Străină. Iată ce spune: “…Am plecat în Franţa, drumul te costă 190 de euro cu Eurolines până la Marseille și de...

F. Brunea-Fox, în anii ‘60: “Tudor Arghezi mă ducea cu motocicleta la reportaje”

F. Brunea-Fox, în anii ‘60: “Tudor Arghezi mă ducea cu motocicleta la reportaje”
Marele reporter se întâlnea cu poetul la Sfântu Gheorghe, când acesta se ducea să târguie unelte pentru grădina sa din Mărţişor. Un interviu făcut cu ani în urmă de Alexandru Stark scoate în evidenţă...

Jurnalul Naţional, în culise la cel mai cunoscut cabaret al lumii: Moulin Rouge - II

Urmare din Pagina 1 (click pentru prima parte a interviului)■ Jurnalul Național:: Dansul de cabaret pare mai uşor decât baletul clasic. Însă sincronizarea şi expresivitatea trebuie să fie la cote maxime. Care...