Crin Antonescu: "Am intrat în politică pentru că m-am enervat"

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, vorbeşte pentru prima dată, într-un interviu acordat lui Marius Tucă, despre relaţia cu mama sa, despre experienţa de tânăr profesor navetist la Soleşti, despre naşterea sa ca politician din ceaţa zilei de 29 ianuarie 1990.

● Marius Tucă: Domnule preşedinte, v-aţi pregătit pentru interviul ăsta sau aţi venit relaxat?
● Crin Antonescu: Nici nu m-am pregătit, dar nici n-am venit relaxat.

● Marius Tucă: Vă fac o promisiune de la început, că va fi cel mai greu interviu pe care l-aţi dat vreodată, dar şi cel mai bun.
● Crin Antonescu: Să vă ajute Dumnezeu!

● Marius Tucă: Şi pe dumneavoastră! Aţi fost crescut doar de tatăl dumneavoastră, pentru că părinţii s-au despărţit când aveaţi 3 ani...
● Crin Antonescu: Da. De tată ca titular. Au mai dat o mână de ajutor şi vreo două mătuşi şi sora tatălui meu, care era şi naşa mea de botez, un uşor substitut de mamă.

● Marius Tucă: A fost greu să creşteţi fără mamă?
● Crin Antonescu: Da, dar mi-am dat seama foarte târziu. La momentul respectiv n-am resimţit ca pe-o grozăvie asta. Copiii au o uriaşă capacitate de adaptare.

● Marius Tucă: Când aţi simţit că v-a lipsit mama şi că ar fi fost bine ca mama să fie lângă dumneavoastră?
● Crin Antonescu: Cred că acum vreo zece ani, nu mai devreme.

● Marius Tucă: Deci foarte târziu, pe la 40 de ani...
● Crin Antonescu: Foarte târziu, da, când am înţeles că multe lucruri din simţămintele, atitudinea şi comportamentul meu au această limită. Foarte târziu.

● Marius Tucă: Aţi avut o discuţie cu ea după atâta timp, să lămuriţi lucrurile astea?
● Crin Antonescu: Da... avem relaţii normale de multă vreme...

● Marius Tucă: Nu e vorba de relaţii, vă întreb dacă i-aţi spus lucruri pe care nu i le-aţi spus niciodată până atunci şi aţi fi vrut să i le spuneţi, lucruri pe care fiecare dintre noi vrea să le spună părinţilor, fiindcă n-a apucat, fie că era vorba de adolescenţă sau...
● Crin Antonescu: N-am avut pe subiectul acesta o discuţie profundă, probabil din cauza mea, care am evitat-o mereu. Eu n-am nici un resentiment faţă de mama mea, dimpotrivă, am compasiune pentru că suferinţa ei a fost incomparabil mai mare decât a mea, dar probabil că un instinct de conservare de un anumit fel m-a făcut să evit o discuţie foarte profundă, care s-ar putea să nici nu fie foarte relevantă.

● Marius Tucă: Dar nu puteţi să spuneţi c-o iubiţi...
● Crin Antonescu: ... Domn'e, eu sunt un om care iubeşte multă lume...

● Marius Tucă: Nu, aici e vorba de mama, nu e vorba de multă lume.
● Crin Antonescu: Ţin la ea şi e, cum să spun?, o persoană apropiată, chiar dacă o văd foarte rar. Dar nu e, şi probabil nu va mai apuca să fie, o relaţie naturală, completă, fiu-mamă.

● Marius Tucă: Dar cine a ţinut locul mamei dumneavoastră?
● Crin Antonescu: Pesemne că nimeni. Nu cred că locul unei mame poate fi ţinut de altcineva.

● Marius Tucă: Da... Trecând peste episodul ăsta, care cred că defineşte cumva personalitatea dumneavoastră...
● Crin Antonescu: Nu ştiu dacă o defineşte, dar cred că o influenţează.

● Marius Tucă: ... Chiar dacă mama dumneavoastră a lipsit, cred că asta v-a întărit într-un fel. Aţi primit un post de profesor într-un sat vasluian, comuna Soleşti.
● Crin Antonescu: Da.

● Marius Tucă: Spuneţi-mi care a fost cea mai importantă învăţătură pe care le-aţi transmis-o copiilor de acolo. Câţi ani aveaţi când aţi fost trimis acolo?
● Crin Antonescu: 24-25 de ani. Mi-e greu să aleg, nu ştiu ce le-am transmis cu adevărat. Eu am încercat...

● Marius Tucă: Ce aţi reuşit, sau ce aţi simţit?...
● Crin Antonescu: Acolo constatai mai întâi de toate izolarea. Puţini copii ştiau că există oraşul Bucureşti.

● Marius Tucă: Ceauşescu...
● Crin Antonescu: Nu, Ceauşescu nu avea nici tablou în şcoală, satul era atât de izolat încât nu exista tabloul lui Ceauşescu în şcoală, ceea ce sigur că nu mă deranja...

● Marius Tucă: Asta a fost o remarcă politică.
● Crin Antonescu: Copiii nu aveau foarte mult contact cu ce era dincolo de orizontul satului. Cei mai mulţi nu-şi aveau părinţii acolo, părinţii erau plecaţi la muncă în Constanţa, Braşov, ei stăteau pe la bunici şi eu am încercat să le transmit ideea că există şi altceva şi că fiecare are o şansă, trebuie să încerce.

● Marius Tucă: Locuiaţi acolo, în comună?
● Crin Antonescu: Făceam o navetă săptămânală.

● Marius Tucă: Cum era? Eraţi izolat de lume? Plecaseţi dintr-un oraş, care era sentimentul dumneavoastră într-o localitate atât de izolată şi de săracă?
● Crin Antonescu: Nu mă deranja foarte mult, sărăcia era relativă pentru că, până la urmă, o bucată de pâine, mai precis mămăligă, o găseai. Nişte ouă, alte lucruri.

● Marius Tucă: Vă aduceau copiii ouă, găini, sticle de vin?
● Crin Antonescu: Nu, copiii nu aduceau, iar sticle de vin nu puteai să găseşti, pentru că vinul, ca şi pâinea, era o raritate... împărtăşanie! Mămăliga şi ţuica erau mai răspândite. Dar eu am luat partea bună a lucrurilor. Am acest talent.

● Marius Tucă: Ce aţi învăţat dumneavoastră din această experienţă, ce aţi învăţat de la copiii aceia?
● Crin Antonescu: Am învăţat că poţi să fii fericit, că poţi să trăieşti din plin cu foarte puţine lucruri materiale la îndemână. Am învăţat eu, care nu sunt un mare iubitor de natură, să gust peisajele. Că dacă trebuie să mergi 7 kilometri până dai de primul mijloc de transport în comun, le guşti, şi erau chiar foarte frumoase. Şi că, probabil, a fost prima mea experienţă de felul acesta, că inteligenţa n-are nimic de a face cu informaţia. Există inteligenţă cu oricât de puţină informaţie. Am văzut acolo copii care nu ştiau că există tren, nu văzuseră tren, nu ştiau care e capitala ţării, dar care erau deosebit de inteligenţi. Şi după aceea că, de asemenea, bunătatea, ca şi inteligenţa, bunătatea sufletească este răspândită independent de strategiile dezvoltării.

● Marius Tucă: Care a fost prima lecţie pe care le-aţi predat-o? Mai ţineţi minte?
● Crin Antonescu: Am vorbit tot timpul acolo mai puţin despre istorie sau despre ce mai predam noi, pentru că oricum condiţiile erau speciale - se predau simultan a cincea cu a opta într-o clasă, a şasea cu a şaptea - şi mai mult despre lucruri simple, de viaţă. Că e o ţară, că există Moldova...

● Marius Tucă: Dar departe de a fi o lecţie clasică de istorie...
● Crin Antonescu: Păi nu, că nu erai nebun să vorbeşti despre Cezar când ei nu ştiau că există... Dar poţi oricând să înveţi ceva pe oricine.

● Marius Tucă: Şi care era sentimentul când v-aţi văzut acolo izolat, ca profesor tânăr, la 24 de ani? Vi s-a părut că soarta, viaţa au fost nedreapte cu dumneavoastră?
● Crin Antonescu: Nu, nici un moment. V-am spus că eu am un talent de a lua partea plină a paharului chiar când e o picătură şi paharul e cam găleată. În prima seară când am înnoptat eu acolo...

● Marius Tucă: Era vară, era frig?
● Crin Antonescu: Nu, era septembrie mai târziu şi era destul de rece. Exista un imobil, o casă, care fusese dispensar în perioada interbelică şi grădiniţă până cu vreo şase ani înainte de a ajunge eu acolo. Deci de şase-şapte ani era părăsită. Avea înăuntru un pat, o sobă. Ţin minte că o femeie foarte de treabă, care era directoarea şcolii, mi-a trimis nişte copii cu nişte lemne şi am făcut un foc. Dar într-o teracotă neîncălzită de şapte ani era ceva mai greu. Dar problema era alta. Eu stăteam liniştit şi citeam, citeam "Numele trandafirului", Umberto Eco, până s-a stins lumina. E, când s-a stins lumina, m-am dus la primul vecin să cer nişte lumânări. Primul vecin era chiar preotul, care se afla disciplinar trimis acolo, şi mi-a dat lumânări. Dar nu mi s-a părut în nici un caz o pedeapsă, ci doar o experienţă interesantă. Lumina se stingea şi la oraş.

● Marius Tucă: Aţi spus mai devreme, m-a făcut să tresar, că nu sunteţi un iubitor de natură.
● Crin Antonescu: Nu, mie îmi plac mulţimile, stadioanele, străzile.

● Marius Tucă: Perfect pentru un politician care vrea să ajungă preşedinte!
● Crin Antonescu: Cred că e singurul lucru din structura mea care se potriveşte cu sportul ăsta.

● Marius Tucă: În campania electorală prin coclauri, pe la ţară, care era sentimentul? Nu era oraş, nu erau mulţimi, oameni puţini...
● Crin Antonescu: O campanie electorală nu-ţi permite de fapt să intri în contact cu oamenii.

● Marius Tucă: Nu? E foarte interesant ce spuneţi.
● Crin Antonescu: Pe fond. Într-o campanie electorală oamenii vin fie pentru că îţi sunt susţinători, fie de curiozitate, fie trec pe acolo... N-ai timp şi nu există nici din partea lor în mod real interesul acesta, în afară de câţiva care îţi povestesc nişte necazuri. E un fel de ritual. Dai mâna, zici o glumă.

● Marius Tucă: Nu vă place asta, nu vi se potriveşte.
● Crin Antonescu: Îmi plac grupurile mari şi să mişun printre ele, da. Dar n-am să confund niciodată o campanie electorală cu comunicarea adevărată, campania asta aplicată de care vorbim, directă, fizică.
● Marius Tucă: Spuneţi-mi până la urmă ce-a căutat un profesor de istorie în politică? Cum a fost pasul, cum aţi simţit că trebuie să faceţi asta?
● Crin Antonescu: M-am enervat!

● Marius Tucă: E un motiv foarte bun ca să faci ceva.
● Crin Antonescu: Păi asta e motivul pentru care fac politică până acum. Ştiu că nu e de ajuns. Probabil că locul meu n-ar fi fost nicidecum aici, acuma e.

● Marius Tucă: Ce v-a enervat atunci, Ion Iliescu?
● Crin Antonescu: Păi în primele luni după decembrie 1989, nici prin cap nu mi-a dat să fac politică. Să fac politică în sensul de a intra într-un partid şi mai puţin să candidez.

● Marius Tucă: Eraţi muzeograf.
● Crin Antonescu: Eram muzeograf, da. Apoi în 1990, am dat concurs şi am revenit la catedră. Preferam catedra muzeului. În 28 ianuarie, am venit în Bucureşti, ca mulţi alţi oameni din ţară, la chemarea partidelor istorice. 28 ianuarie este una din cele mai intense zile din viaţa mea politică, o ţin minte.

● Marius Tucă: Intraserăţi deja în PNL?
● Crin Antonescu: Nu, nicidecum.

● Marius Tucă: A fost ziua cu mitingul celebru al Opoziţiei
● Crin Antonescu: A fost ziua în care Televiziunea Română a anunţat că e ceaţă.

● Marius Tucă: V-aţi născut în politică dintr-o ceaţă.
● Crin Antonescu: În 29 ianuarie am văzut ceea ce am putea numi prima mineriadă, la figurat, pentru că nu era cu mineri, era cu IMGB. Şi mi-am dat seama că totuşi partidele astea, care sunt atât de puternic rejectate de tot ceea ce însemna nu doar sistemul de putere încropit, ci şi opinia publică, au nevoie şi de oameni. Pentru că, s-o spunem foarte clar, chiar şi mineriadele din iunie încă s-au petrecut pe fondul unui suport popular pentru aşa ceva. Deci până la urmă am zis, cu un grup de prieteni: hai să ne înscriem!

● Marius Tucă: V-aţi întors la Tulcea sau v-aţi înscris la Bucureşti?
● Crin Antonescu: Ne-am înscris în Bucureşti.

● Marius Tucă: Câţi bani aţi dat?
● Crin Antonescu: Ei, bani!

● Marius Tucă: Păi ce aţi făcut? V-aţi dus la sediul partidului...
● Crin Antonescu: Ne-am dus la sediul partidului, care era semidevastat, cu geamurile sparte. Acolo era Nicu Ionescu, Dumnezeu să-l ierte! Nu eram singurii care am avut această reacţie, eram foarte mulţi oameni, în general tineri, care se înscriau. I-am spus de unde suntem, eram un grup de vreo trei-patru oameni, toţi din Tulcea. Şi el ne-a zis: bun, care eşti, hai! Eu vorbisem primul şi el voia să-mi dea "însemnele puterii", să fiu şef de filială. Eu m-am speriat când am auzit lucrul ăsta şi i-am spus o prostie, şi anume că sunt prea tânăr. Omul s-a uitat lung la mine şi m-a întrebat câţi ani am. Eu aveam aproape 30. Mi-a spus, dându-mă aşa, deoparte, ca să nu mai piardă vremea cu mine, mi-a spus: eu la 30 de ani eram deja de patru ani în puşcărie. Hai, altul care vrea să facă treabă! Mai era un inginer din Tulcea care se înscrisese.

● Marius Tucă: Şi din cei patru...
● Crin Antonescu: Apoi ne-am dus la Tulcea să căutăm preşedinte de partid.

● Marius Tucă: Şi din cei patru câţi mai fac politică?
● Crin Antonescu: De ce nu întrebaţi câţi mai sunt în ţară?

● Marius Tucă: Câţi aţi mai rămas ?
● Crin Antonescu: Doi, am mai răms doi. Un procent bun din ăia patru.

● Marius Tucă: Acesta a fost începutul. V-am spus mai devreme că v-aţi născut din ceaţa zilei acelui ianuarie. Nu vă place asta?
● Crin Antonescu: Ba da, din toată ceaţa asta care e în România. A persistat.

● Marius Tucă: Practic acesta a fost primul moment în care aţi vrut să faceţi politică.
● Crin Antonescu: Primul moment în care am vrut să fac politică într-un partid, pentru că interesul era major.

● Marius Tucă: De ce PNL şi nu PNŢCD.
● Crin Antonescu: Hm, bună întrebare. Pur şi simplu, cred, pe un criteriu de generaţie. Cu tot respectul şi cu toată simpatia, erau prea bătrâni.

● Marius Tucă: Cine vă fermecase la PNL, Radu Câmpeanu...?
● Crin Antonescu: Apariţia lui Radu Câmpeanu a fost o revelaţie pentru mulţi, şi pentru mine, pentru că Radu Câmpeanu era un tip nou de personaj. El venea cu o forţă, cu o vigoare suplimentară şi întrupa un mit interbelic.

● Marius Tucă: De la atitudine la felul în care arăta...
● Crin Antonescu: De la felul în care arăta, de la voce... Eu consider că Radu Câmpeanu avea nişte date exterioare, modul de a vorbi, timbrul vocii, atitudinea pe care nu le-a mai avut nici un politician român de atunci. Ne-a impresionat pe toţi.

● Marius Tucă: Deci a fost importantă şi apariţia lui Radu Câmpeanu pentru înscrierea în PNL?
● Crin Antonescu: În plus, termenul de liberal, pentru cei care doreau schimbare, a sunat întotdeauna foarte apetisant.

● Marius Tucă: Cataramă ce făcea pe vremea aia? Cu mobila cred...
● Crin Antonescu: Nu ştiu, eu pe Cataramă l-am cunoscut direct destul de târziu, prin '95. Corneliu Coposu nu cred că era un politician ideal. Nici pe departe. Dar Corneliu Coposu avea poate singurul lucru remarcabil în politica românească din 1990 încoace: capacitatea de a spune că e albă sau neagră şi de a proceda în consecinţă. Cu costurile de rigoare.

● Marius Tucă: Acesta a fost primul pas şi cel mai important. V-aţi întors la Tulcea şi ce aţi făcut? Aţi căutat preşedinte de partid?
● Crin Antonescu: O dată am reuşit să mă las.

● Marius Tucă: Când a fost asta?
● Crin Antonescu: În '90. Pentru că, după 13-15 iunie, cei doi lideri ai Opoziţiei, Coposu şi Câmpeanu, au avut atitudini foarte diferite. Într-un fel, ambii au avut motive să o facă, dar atitudinile erau diferite. Coposu a spus atunci "Nu mai discut cu Iliescu, cel care e responsabil de cele petrecute", iar Câmpeanu a participat la o recepţie dată de Ion Iliescu. Sunt lucruri anecdotice, dar pentru mintea noastră acestea făceau deciziile. A participat la o recepţie pe care Iliescu a dat-o cu corpul diplomatic şi m-a şocat, apropo de naivitate, faptul că a ciocnit paharul cu Iliescu. E aproape caraghios, dar astea sunt gesturi simbolice. Eu am venit la Bucureşti, eram totuşi preşedinte de organizaţie, ne-am întâlnit la Sala Dales în ziua în care a avut loc marşul cămăşilor albe, pentru Marian Munteanu, şi i-am spus foarte clar lui Câmpeanu: "Domnule preşedinte, s-ar putea să fie bine ce faceţi dumneavoastră, pentru că pesemne aşa e politica, dar dacă e bine ce faceţi dumneavoastră înseamnă că eu n-am nici o treabă cu politica şi am plecat acasă. Dacă nu e bine ce faceţi dumneavoastră, iar am plecat acasă, pentru că nu mă regăsesc". Asta i-am spus-o într-o reuniune foarte largă, unde deja tema era alta, şi anume dezbinarea cu aripa tânără - Patriciu, Horia Rusu, Tăriceanu. Tema asta era colaterală, oamenii de acolo nici nu prea înţelegeau ce voiam eu. Trebuia să fii ori cu Câmpeanu, ori cu Patriciu. Câmpeanu, om foarte echilibrat şi cu experienţă, mi-a zis: "Nu e momentul să discutăm acum, acum suntem în alt context, şi tulburaţi. Bine, pleacă acasă, dar te rog eu vino mâine să stăm de vorbă". Sorin Botez, un om cu totul deosebit, a avut o lungă discuţie în seara respectivă cu mine, l-am ascultat pentru că eram solidari în nemulţumire. A doua zi am discutat cu Radu Câmpeanu şi am plecat din PNL, dar am rămas foarte legat de ceea ce se întâmpla. Atunci m-am apucat, împreună cu alţi doi trei colegi, de ziar şi revenirea în nenorocire a avut loc în '92, precis din cauza lui Stelian Tănase, ca să dau pe cineva vina. De fapt, din cauza mea.

● Marius Tucă: Trebuie să recunosc o anumită consecvenţă la dumneavoastră. Vă trageţi mai mult din Coposu, decât din Câmpeanu, pentru că dacă văd gesturile dumneavoastră de acum seamănă mai mult cu cele ale lui Coposu: nu vreţi să vă duceţi la Cotroceni, la consultările de la Palat. În general, atitudinea dumneavoastră din ultimii ani are rădăcinile în genul de politică pe care o făcea Coposu şi în nici un caz în genul de politică pe care o făcea Radu Câmpeanu.
● Crin Antonescu: Corneliu Coposu e un personaj foarte interesant pe care noi l-am "rezolvat", cum am făcut-o şi cu alţii, de la Eminescu încoace. După ce omul a murit, l-am izgonit în mit. Corneliu Coposu nu cred că era un politician ideal. Nici pe departe. Dar Corneliu Coposu avea poate singurul lucru remarcabil în politica românească din 1990 încoace: capacitatea de a spune că e albă sau neagră şi de a proceda în consecinţă. Cu costurile de rigoare.

● Marius Tucă: Ei au plătit mult pentru asta.
● Crin Antonescu: Categoric, dar oamenii au nevoie, dincolo de arta compromisului şi de toate celelalte lucruri necesare ca să construieşti în politică, au nevoie şi de lucruri fundamentale în împrejurări complicate.

● Marius Tucă: Cum vi se părea desemnarea lui Emil Constantinescu drept candidat la Preşedinţie, în locul lui Nicolae Manolescu?
● Crin Antonescu: Eu nu ştiu detalii, pentru că aceste lucruri s-au discutat la un anumit nivel, la care eu nu aveam acces. Eu îl cunoşteam pe Nicolae Manolescu mult mai bine.

● Marius Tucă: Pentru dumneavoastră a fost o dezamăgire desemnarea lui Emil Constantinescu?
● Crin Antonescu: Nu, categoric nu. Eu sunt de factură umanistă, am citit cărţi sau articole de-ale lui Nicolae Manolescu.  Pentru mine era un personaj foarte important, ca şi Paler. Emil Constantinescu nu-mi spunea nimic. După părerea mea, Nicolae Manolescu nu avea nici o şansă, în împrejurările acelea cel puţin. Emil Constantinescu a fost cea mai bună variantă pe care au avut-o la dispoziţie atunci şi care s-a şi dovedit câştigătoare. Sigur, ca în România, cu ceva timp mai târziu decât trebuia.

● Marius Tucă: Sigur, putem vorbi şi de mandatul lui, dar altă dată.
● Crin Antonescu: Aia e altceva.
● Marius Tucă: În '92, de ce v-aţi întors în politică?
● Crin Antonescu: Pentru că de fapt, psihologic, nu plecasem niciodată şi pentru că pledoaria lui Stelian Tănase pentru ca oameni tineri şi cu apetit politic să intre în această combinaţie. Era momentul în care PNL plecase din Convenţie - o decizie care poate să aibă explicaţii, dar care a fost fundamental greşită pentru PNL. PAC-ul îi ţinea locul. Stelian Tănase m-a sedus în ideea unei construcţii pe termen lung care avea tot o componentă de unificare liberală.

● Marius Tucă: Uitându-vă la ce s-a întâmplat în politică în ultimii 20 de ani, aţi face acelaşi gest dacă v-aţi întoarce la întâlnirea cu Câmpeanu, din ianuarie 1990?
● Crin Antonescu: Aş face acelaşi gest în ianuarie 90, nu ştiu dacă aş mai face acelaşi gest la întâlnirea cu Stelian Tănase.

● Marius Tucă: Asta e interesant. Spuneţi-mi, cu ochii albaştri... Aţi avut probleme în politică? V-au trădat până acum? Mă uit fix în ochii dumneavoastră albaştri. Şi am să vă spun de ce am pus această întrebare...
● Crin Antonescu: Nu, n-am avut probleme

● Marius Tucă: Acum, în campanie, foarte mulţi oameni mi-au zis că dumneavoastră aveţi o problemă de credibilitate cu aceşti ochi. Lumea se uită în ochii dumneavoastră şi se pierde acolo, se risipeşte. Aveţi ochii unui huskey. Nu v-a spus nimeni asta până acum?
● Crin Antonescu: Ba da.

● Marius Tucă: Şi nu au dreptate?
● Crin Antonescu: Nu pot să-mi dau seama. Eu îmi fac treaba cu ei, mulţumesc lui Dumnezeu! Văd.

● Marius Tucă: Dar n-aţi avut senzaţia că pierdeţi din cauza ochilor albaştri-cenuşii?
● Crin Antonescu: În politică nu ştii niciodată exact, sau nu ştiu eu, două lucruri: cine şi de ce te iubeşte, cine şi de ce te urăşte. Şi ăsta este un sentiment foarte apăsător pentru mine. Sunt oameni pe care nu îi cunoşti. Doi: nu ştii de ce exact ai pierdut sau ai câştigat nişte lucruri. S-ar putea ca aspecte de fizionomie să joace un rol foarte important.

● Marius Tucă: Şi cu fetele? Aţi avut succes, bănuiesc. Eu am fost întotdeauna gelos pe băieţii cu ochii albaştri din generaţia mea. Cel mai tare mă enervau ăştia cu ochii albaştri.
● Crin Antonescu: E greu să spun. Probabil că ochii au jucat un rol important. Întotdeauna în aceste relaţii ochii joacă un rol important.

● Marius Tucă: L-aţi dominat pe Traian Băsescu în campania electorală...
● Crin Antonescu: N-aş spune asta. Cred că l-am încurcat cumva, şi asta dintr-un singur motiv...

● Marius Tucă: Nu numai că l-aţi dominat, dar eu l-am văzut pentru prima dată pe Traian Băsescu că nu e Traian Băsescu. Era umbra a ceea ce fusese: sigur pe sine, în ofensivă. În faţa dumneavoastră părea un candidat oarecare. Cu toate că l-aţi dominat şi aţi câştigat orice întâlnire cu el, nu l-aţi putut învinge. De ce?
● Crin Antonescu: Problema, din punct de vedere politic, este de ce nu l-am putut învinge pe Mircea Geoană. Asta e mai semnificativ, pentru că pe Traian Băsescu l-aş fi învins în turul doi.

● Marius Tucă: Miza dumneavoastră a fost greşită, atunci când l-aţi atacat pe Mircea Geoană. Nu aveaţi nici o treabă cu el.
● Crin Antonescu: Eu l-am atacat din considerente tactice şi nu doar atât. Am încercat să conturez această candidatură nu doar împotriva deţinătorului titlului, ci împotriva unui sistem.

● Marius Tucă: Dar dumneavoastră n-aţi avut tactică.
● Crin Antonescu: Mă rog, poate am folosit un cuvânt greşit.

● Marius Tucă: Dumneavoastră aţi fost atât de sigur pe ceea ce doriţi, pe ceea ce vreţi, pe sinceritatea discursului dumneavoastră încât n-aţi avut nevoie de tactică.  
● Crin Antonescu: Dicolo de faptul că Mircea Geoană e un om rezonabil şi cu care am avut o relaţie civilizată mereu, nu numai între tururi, sinceritatea îmi arăta foarte clar că Mircea Geoană şi Traian Băsescu sunt din aceeaşi lume. Şi candidatura mea era împotriva acelei lumi.

● Marius Tucă: Şi dumneavoastră sunteţi din aceeaşi lume.
● Crin Antonescu: Circul prin ea. E o diferenţă.

● Marius Tucă:  Circulaţi? Asta sună bine. Deci nu faceţi parte din această lume, ci doar circulaţi prin ea.
● Crin Antonescu: Da, nu o spun bătându-mă cu pumnul în piept, pentru că asta este, probabil, o vulnerabilitate. Probabil de asta, dacă mi-ar mai veni prin cap să candidez vreodată, probabil că ar exista şanse foarte puţine să câştig.

● Marius Tucă: Nu puteţi să câştigaţi alegerile prezidenţiale dacă sunteţi doar un pieton în lumea asta. Trebuie să faceţi parte din ea cu bune şi cu rele ca să câştigaţi.
● Crin Antonescu: Poate ţin mai mult, în regim strict personal, la condiţia de pieton, decât la condiţia de preşedinte.

● Marius Tucă:  De ce? Aveţi 20 de ani de experienţă în politică şi renunţaţi la toţi aceşti 20 de ani ca să vă simţiţi mai bine acasă, cu familia şi copilul? Rar am văzut un om atât de tânăr şi cu şanse atât de mari de câştig să vrea să enunţe măcar ideea de a renunţa.
● Crin Antonescu: Eu nu vorbesc despre renunţare, ci despre faptul că ţinta mea în viaţa asta nu e nicidecum să fiu preşedintele unei ţări, fie ea şi ţara mea. Eu ţin la elementele de identitate mai mult decât la succesul politic. Fac această afirmaţie conştient că ea este revoltătoare, nu numai pentru colegii mei din politică, dar chiar şi pentru susţinători. Am constatat, chiar în cursul acestei campanii, un lucru foarte interesant: marele public nu simpatizează lumea politicii, regulile ei, dar pe de altă parte vine un moment în care marele public îţi cere doar să câştigi. Nu contează cum, nu mai au importanţă mijloacele. Şi e logic să se întâmple asta.

● Marius Tucă: Nu cred în teoria asta, eu nu v-aş fi cerut să fiţi preşedinte călcând peste cadavre sau secând apele. În momentul în care cineva îşi doreşte ca alesul să fie ăla pe care îl vrea el, nu se gândeşte la lucrurile astea. De unde aţi scos asta?
● Crin Antonescu: Din discuţii cu foarte mulţi oameni. Dacă dumneavoastră nu doreaţi asta, foarte bine.

● Marius Tucă: Oameni politicieni?
● Crin Antonescu: Nu, oameni preocupaţi de politică, interesaţi.

● Marius Tucă: Ştiţi cine v-a votat la alegerile astea? Ştiţi că v-au votat foarte mulţi tineri?
● Crin Antonescu: Nu foarte mulţi, dar semnificativ de mulţi. Peste aşteptările mele.

● Marius Tucă:  Păi, şi dumneavoastră vreţi să renunţaţi la lucrurile astea pentru a vă păstra identitatea. Vi se pare că Traian Băsescu nu şi-a păstrat identitatea?
● Crin Antonescu: A, ba da, dar avem identităţi diferite.

● Marius Tucă: Vreau să înţeleg care este mecanismul unei afirmaţii de genul că dumneavoastră nu risca?