PCR şi evreii din România

• CDE, ORGANIZAŢIE DE MASĂ COMUNISTĂ
“Problema evreiască” nu era străină doctrinarilor PCR. În 1948, urmând învăţătura marxist-leninistă, comuniştii români au redactat “Rezoluţia în chestiunea naţională”, ocolind însă dezbaterea statutului evreilor. În schimb, din 1945, înfiinţaseră Comitetul Democrat Evreiesc (CDE), organizaţie de masă “pentru unitatea evreilor” şi combaterea sionismului.

În perioada ilegalistă, în structu­ra pe naţionalităţi a membrilor PCdR se evidenţia nu­mă­rul mare al evreilor – 18%, conform datelor furnizate de Si­guranţa Sta­tului (1930). Mani­fes­tă­rile antise­mi­te au împins mulţi evrei în braţele ideo­logiei comuniste. După răz­boi, PCR şi-a deschis “por­ţi­le”, ceea ce a dus la “românizarea” ca­dre­lor. Mulţi dintre evreii cu funcţii şi-au “ro­mâ­ni­zat”, la rându-le, numele. Printre cei mai bine “plasaţi” erau A. Pauker (până în 1952), I. Chi­şi­nevschi, M. Roller, A. Sencovici, L. Răutu. În ciuda prezenţei lor în or­ga­nis­mele de con­ducere ale PCR, “pro­blema evreiască” părea să-i preocupe prea puţin.

“MINORITATE, NU NA­ŢI­U­NE”. Încă din secolul al XIX-lea şi, mai intens, între cele două războaie, o parte a intelectualităţii româneşti dez­bătuse “chestiunea evreiască”, de multe ori cu patimă şi de pe poziţii antisemite. În luările sale de poziţie, PCR respingea xenofobia şi rasismul, considerându-le practici capita­liste. Sub in­fluenţa învăţăturilor marxist-le­niniste, s-a conturat treptat ideea că evreii sunt o minoritate naţională, parte integrantă a “poporului muncitor”. În plenul Biroului Politic, Chi­vu Stoica le-a “sugerat” to­varăşilor de partid redactarea unei rezoluţii despre “problema evreiască”. “Re­zo­lu­ţia trebuie publicată pentru că ar lă­muri populaţia evreiască”, spunea Chivu Stoica, “căreia i se bagă în cap că socialismul duce la des­fiin­ţarea lor ca naţionalitate şi ar fi o armă puternică în mâna activiştilor de partid, că ar începe munca de lămurire şi mobi­li­zare”. Biroul Politic a evitat “abordarea” directă a “chestiunii”, considerând inoportună publicarea documentului. S-a redactat în schimb “Rezoluţia despre pro­blema na­ţi­o­nală”, elaborată de un “colectiv” al­că­tuit din Miron Constantinescu, Alexandru Moghioroş, Leonte Ră­u­tu, Bercu Feldman şi Ladislau Banyai (decembrie 1948). Textul se li­mita la combaterea sio­nismului, evitând conside­ra­ţiile legate de specificul mi­norităţii evreieşti. Sarcina “de­mas­cării” di­recte a sionismului i-a revenit Comitetului Democrat Evreiesc.

CDE, ORGANIZAŢIE DE MASĂ. Printre numeroasele orga­ni­zaţii de masă în care comuniştii sperau să încadreze populaţia Ro­mâ­niei s-a numărat şi Comitetul De­mocratic Evreiesc. S-au înfiinţat co­mitete similare pentru toate mi­no­ri­tăţile din România (Grec, Armean, Bul­gar, Rus-Ucrainean etc.). Avoca­tul Iosif Şreier, secretar de stat la Mi­nis­terul de Interne (ulterior emigrat în străinătate şi declarat fost co­la­borator al Siguranţei), şi H. Maxy, din partea PCR, au avut “iniţiativa” creării noului organism. La 9 iu­nie 1945, în localul şcolii primare Ia­cob şi Carolina Lobel, s-au deschis oficial lucrările CDE, în prezenţa lui Vasile Luca, secretar general al Fron­tului Naţional Democrat şi lider mar­cant al PCR. Scriitorul Emil Do­rian, membru în comitetul de condu­cere al CDE, îşi nota astfel în jurnal im­presiile despre Vasile Luca: “Are căl­dură în glas şi tot ce spune conţine o greutate masivă, o inteligenţă orga­ni­zată şi o vastă sinceritate cuceritoare”. Printre conducătorii CDE s-au numărut cunoscuţi intelectuali evrei, printre care neurologul Arthur Kreindler, profesorul Maximili­an Popper, scriitorul Ury Benador. De asemenea, s-a încercat atragerea tuturor formaţiunilor po­litice evre­ieşti, inclusiv a sioniştilor. Blocul Sionist al Palestinei Muncitoare, Ichud, Mishmar, Ikuf, grupări disidente ale Uniunii Evreilor din România, reprezentanţii PSD au acceptat cooptarea în structura CDE. După model comunist, funcţionau un Birou Politic, Comitet Central şi comitete regionale şi orăşeneşti. Având iniţial posibilităţi reduse de acţiune în interiorul comunităţii evreieşti, din cauza influenţei organizaţiilor tradiţionale, CDE s-a limi­tat la activitate culturală. Printre al­tele, a “luptat” pentru folosirea limbii idiş prioritar celei ebraice. Ac­tiviştii săi au înfiinţat biblioteci, atenee populare, teatre, prin secţia de “Folclor şi Cultură Idiş” (IKUF). În do­meniul social, CDE s-a ocupat de ori­entarea tinerilor evrei către me­­se­rii practice, în detrimentul celor tra­di­ţionale, liber-profesioniste, precum avocatura, medicina, jurnalistica.

Citește pe Antena3.ro

O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă despre bunica ei

ÎN SLUJBA “PARTIDULUI”. Comuniştii au folosit CDE în fo­losul propriu, pentru a-şi spori in­fluenţa printre membrii co­mu­nităţii evreieşti. De exemplu, în preajma alegerilor din 1946, CDE a publicat broşura “Cum vor vota evreii la 19 noiembrie 1946: de la robia din trecut la libertatea de as­tăzi şi mâine”, prin care evreii erau îndemnaţi să aleagă reprezentanţii FND. Comitetul s-a do­vedit de ajutor şi în “ofensiva” de­clanşată de PCR contra liderilor comunităţii evreieşti (rabinul-şef Alexandru Şafran, Wilhelm Filderman şi Al.I. Zissu).

Dej, pe dinafară

La 29 aprilie 1945, în Templul Coral din Bucureşti, sioniştii români au manifestat în fa­voa­rea creării unui stat evreiesc. Mo­men­tul nu era ales în­tâm­plă­tor. Peste puţin timp, Conferinţa de la San Francisco urma să ho­tărască destinul sta­tului Israel. Manifestanţii s-au de­plasat în centrul Bucureştiului, “pi­che­tând” una câte una ambasadele Marilor Puteri (SUA, Marea Britanie şi URSS). La întrunire a apărut şi Gheorghiu-Dej, care le-a cerut sioniştilor să sprijine guvernul Groza. Despre ţelul sionist – crearea statului evreiesc – Dej nu a suflat nici o vorbă. “Mi-aduc aminte, le-a zis Dej mai târziu, în 1948, colegilor săi din Biroul Politic, când, cu ocazia unei adunări la Templul mare, am hotărât să mă duc şi să asist la o adunare unde a vorbit fostul şef-rabin, Şafran, şi am ţinut de acolo să adresez câteva cuvinte şi unde Partidul a fixat poziţie faţă de populaţia evreiască în privinţa drepturilor. În templu s-au auzit glasuri... că de ce nu vorbeşte despre statul Israel (Ereţ-Israel – n.n.), despre plecarea acolo.”

Persuasiune

“ŞCDEŢ este o simplă grupare de directivă politică, grupare fără adeziuni de membri, deci fără caracterul unei organizaţii, şi care trebuie să sprijine acţiunea de guvernare, lămurindu-i pe evrei încotro trebuie să meargă politiceşte”

Emil Dorian - Jurnal, 6 octombrie 1945

florin.mihai@jurnalul.ro