Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Indiferent dacă a fost o provocare, o pârghie de negociere sau un semnal strategic, amenințarea SUA de a „prelua” Groenlanda a surprins esența strategiei actuale a puterii americane: o abordare tot mai tranzacțională a securității, teritoriului și alianțelor.
Incidentul diplomatic a cristalizat, de altfel, o realitate care se conturează de ani buni - SUA nu mai sunt dispuse să garanteze securitatea în mod necondiționat și gratuit.
Pentru Europa și pentru puterile mijlocii ale planetei, acest lucru înseamnă că ordinea internațională post-Război Rece, bazată pe „pactul” de securitate american, nu mai există.
Ce înseamnă pentru Europa să își asume responsabilitatea principală pentru propria securitate? Procesul decizional care odinioară dura ani s-a accelerat în doar câteva luni. Liniile roșii privind regulile fiscale, împrumuturile comune la nivelul UE și integrarea apărării s-au estompat.
Ceea ce se conturează nu este o singură schimbare de politică, ci un set de acorduri care echivalează cu o reconfigurare a arhitecturii instituționale, de securitate, fiscale și financiare a Europei.
Pe măsură ce statele accelerează finanțarea apărării și își consolidează reziliența, consecințele fiscale și financiare abia încep să devină vizibile.
Randamentele pe termen lung ale obligațiunilor suverane cresc în economiile avansate, de la Germania la Japonia, ajungând la niveluri nemaivăzute de decenii.
Concomitent, administrația Trump încearcă să reducă costurile de împrumut pentru gospodării, într-un context de criză a accesibilității, ceea ce amplifică tensiunile între obiectivele interne americane și dinamica globală a dobânzilor.
Riscul pentru SUA este ca aceste dinamici să acționeze ca o forță gravitațională asupra randamentelor interne pe termen lung.
Reînarmarea și noua arhitectură fiscală europeană
Dacă Europa este cu adevărat hotărâtă să-și construiască autonomia strategică, cifrele sunt descurajante. Trecerea de la dependența față de apărarea americană la o poziție mai autonomă presupune creșteri semnificative ale cheltuielilor militare, achiziții comune de echipamente, capacități de informații și logistică.
La nivel de politici, mai multe decizii de referință au fost deja adoptate sau se îndreaptă rapid spre implementare.
În primul rând, crearea facilității SAFE („Security Action for Europe”), în valoare de 150 de miliarde de euro, oferă finanțare centralizată pentru cheltuielile de apărare.
Această măsură este completată de majorarea capitalului și schimbarea mandatului la Banca Europeană de Investiții (BEI), care îi permite să mobilizeze până la 150 de miliarde de euro direcționate explicit către lanțurile de aprovizionare ale apărării din UE.
Mult timp axată pe finanțarea proiectelor verzi și de infrastructură, BEI devine acum explicit parte a aparatului de securitate al Europei.
În al doilea rând, guvernelor naționale li se acordă flexibilitate fiscală. Prin clauza de derogare de la Maastricht, țările pot crește cheltuielile de apărare cu până la 1,5% din PIB pe an, ceea ce ar putea însuma până la 500 de miliarde de euro în total. Acest efort este consolidat de angajamentul NATO de a aloca 3,5% din PIB pentru apărare.
În al treilea rând, Mecanismul European de Stabilitate (MES) ar putea fi redirecționat pentru apărare. Odată sinonim cu condiționalitatea în situații de criză, MES este redefinit ca o plasă de siguranță pentru investițiile în securitate colectivă.
În plus, există un sentiment de urgență în jurul reformelor pe partea ofertei, în special Uniunea Economiilor și Investițiilor (SIU), pentru a se asigura că Europa poate mobiliza capital privat la scară largă, în loc să se bazeze exclusiv pe finanțarea publică.
Toate aceste mișcări reprezintă o ruptură decisivă față de „ortodoxia” datoriilor, care a dominat mult timp Europa.
Nașterea unei piețe de un trilion de euro
Consecințele fiscale sunt uriașe. Combinând noile emisiuni legate de apărare cu programele existente de împrumut comun, Europa este pe cale să creeze o piață a euroobligațiunilor care depășește un trilion de euro.
Aceasta include aproximativ 650 de miliarde de euro din perioada pandemiei de coronavirus, 95 de miliarde de euro pentru Ucraina și câteva sute de miliarde de euro provenite din noile facilități de apărare și din împrumuturile naționale permise de derogările fiscale.
Acest lucru reprezintă un șoc al datoriei comparabil doar cu cel din timpul pandemiei. Diferența crucială constă însă în politica monetară: poziția generală a Băncii Centrale Europene nu mai este la fel de permisivă, iar lipsa unui program masiv de relaxare cantitativă de tip pandemic reduce presiunile descendente asupra randamentelor suverane sau comprimarea diferențelor de dobândă.
Emiterea comună de obligațiuni nu mai pare doar o aspirație politică, ci o necesitate de piață. Europa este împinsă astfel de geopolitică spre echivalentul unei piețe federale a datoriei.
Puterile mijlocii și efectele globale
Schimbarea nu privește doar Europa. În discursul său de la Forumul Economic Mondial de la Davos, premierul canadian, Mark Carney, a susținut că lumea intră într-o etapă în care puterile mijlocii trebuie să decidă activ cum se ancorează strategic, financiar și instituțional.
Vechiul model bazat pe securitate americană gratuită și dominația dolarului nu mai este sustenabil. Apărarea devine unul dintre pilonii suveranității, alături de alimentație, energie și finanțe.
Autonomia presupune bilanțuri fiscale solide. Europa începe să internalizeze costurile de securitate și să își construiască propria capacitate fiscală, iar alte economii avansate, de la Canada la unele state asiatice, sunt puse în fața unor alegeri similare.
Iar implicațiile depășesc granițele Europei. Cheltuielile fiscale pentru apărare și emisiunile de datorie suverană cresc simultan în economiile dezvoltate, iar randamentele pe termen lung urcă pe fondul reevaluării primelor de termen.
Rezultatul este o accentuare a pantei curbelor de randament, chiar și în contextul așteptărilor privind scăderea ratelor pe termen scurt.
O piață profundă și lichidă a euroobligațiunilor ar putea deveni o alternativă reală pentru investitorii instituționali globali. În acest scenariu, obligațiunile europene ar putea concura direct cu titlurile de Trezorerie americane pentru capitalul global.
Pentru SUA, momentul este delicat. Perspectivele fiscale s-au deteriorat de ani buni, iar aproximativ 10 trilioane de dolari din datoria guvernamentală ajung la scadență într-un singur an.
În paralel, presiunea politică pentru menținerea costurilor de împrumut la un nivel scăzut crește pe fondul campaniei electorale.
Pe măsură ce Europa și alte economii avansate emit mai multă datorie, primele de termen globale sunt susceptibile să crească. Competiția pentru economisirile globale ar putea împinge în sus randamentele pe termen lung ale titlurilor de Trezorerie americane.
În acest context, episodul Groenlanda devine simbolic. O strategie menită să reducă povara globală a SUA ar putea, prin canale financiare, să o majoreze.
Citește pe Antena3.ro
