x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Back To 80’s la Palat

Back To 80’s la Palat

de Alex Revenco    |    18 Mar 2010   •   00:00
Back To 80’s la Palat

Duminică, 28 martie, ora 20:00, Sala Palatului găzduieşte un spectacol susţinut de Alphaville şi Bad Boys Blue, trupe celebre în anii '80. Organizat de Kompas Events şi de Asociaţia Culturală Teocta, este primul show din conceptul-serie "Back To 80's", ce-şi propune să readucă în atenţia publicului hiturile anilor '80.



Cunoscute pentru superhituri ca "Big in Japan", "Forever Young", "Summer In Berlin", "Dance With Me", "The Jet Set" (Alphaville) şi "You're a Woman", "Pretty Young Girl", "I Wanna Hear Your Heartbeat" sau "Come Back and Stay" (Bad Boys Blue), cele două trupe s-au aflat, în anii '80, în fruntea topurilor din Germania, Grecia, Elveţia, Suedia, Venezuela, Italia, Olanda, Norvegia, Austria, Irlanda şi chiar Africa de Sud. Grup synthpop din Germania, Alphaville l-a avut întotdeauna ca lider pe solistul Marian Gold (pe numele adevărat Hartwig Schierbaum), la această oră singurul "supravieţuitor" din garnitura de început. Iniţial formaţia s-a numit Forever Young, după care a devenit Alphaville. De-a lungul anilor, grupul a avut două megahituri ("Big in Japan" şi "Forever Young") şi şase albume, care au fost vândute în milioane de exemplare.

Bad Boys Blue a trecut prin multe schimbări de componenţă, din 2003 până în prezent, pentru o perioadă John Edward McInerney cântând singur, sub titulatura Bad Boys Blue. În 2006 i s-a alăturat Carlos Ferreira (născut în 1969, în Mozambic) şi de atunci formula grupului a rămas stabilă.

Cel mai nou material muzical al "băieţilor răi" este albumul "Heart & Soul" (2008), realizat în maniera anilor '80. Alphaville şi Bad Boys Blue vor sărbători 25 de ani de la înfiinţare pe scena Sălii Palatului, unde promit un show deosebit.

Biletele de concert costă între 40 şi 150 de lei, fiind disponibile în librăriile Cărtureşti, magazinele Germanos şi Vodafone, reţeaua Diverta, la Eventim şi pe site-urile www.eventim.ro, www.vreaubilet.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro, www.ticketpoint.ro.

×
Subiecte în articol: muzica