x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Borbely: Nu există pericol de contaminare a Dunării

Borbely: Nu există pericol de contaminare a Dunării

de Aniela Nine    |    12 Oct 2010   •   00:00

Ministrul Mediului dă asigurări că apele Dunării nu prezintă riscuri nici pentru oameni, nici pentru animale.



În timp ce autorităţile ungare se luptau ieri să finalizeze un baraj la K­o­lo­ntar care să stăvilească o eventuală nouă deversare a reziduurilor toxice din rezervorul de la Ajka, minis­trul Mediului, Laszlo Borbely, a ieşit să liniştească spiritele şi a anunţat că, în ciuda situaţiei din Ungaria, nu există pericolul ca apele Dunării să fie contaminate. Asigurările că totul este în regulă cu apele Dunării date de Bor­bely se bazau pe măsurătorile aci­di­tăţii şi alcalinităţii apei. "Conform ultimelor date furnizate de Ungaria, Serbia şi colegii din Me­he­dinţi, nu există un pericol de contaminare a apelor Dunării atât din punct de ve­de­re al acidităţii şi alcalinităţii, cât şi al metalelor grele. La Baziaş, PH-ul apei Dunării este de 7,94", a explicat Borbely. "Apa din Dunăre nu pre­zintă risc nici pentru oameni şi nici pentru peşti. Valul va străbate Ro­mâ­nia cam o săptămână", a adă­u­gat Bor­bely, care a precizat că unda to­xi­că urma să ajungă aseară în secto­rul românesc al Dunării. În schimb, di­rectorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Române Me­he­dinţi, Adrian Drăghici, a declarat Mediafax că vârful undei de apă care a fost poluată ar putea ajunge la intrarea în ţară în
cursul zilei de joi sau chiar vineri, dar că sunt şanse destul de mari ca subs­tan­ţele toxice să se dilueze, iar apa Du­nă­rii să nu fie poluată la in­tra­rea în ţară. "Administraţia Naţională «Ape­le Române», prin Administraţia Ba­zinală de Apă Jiu - Sistemul de Gos­podărire a Apelor Mehedinţi, monitorizează în permanenţă calita­tea apei în secţiunea Baziaş. Astfel, mă­su­rătorile de calitate efectuate din pa­tru în patru ore arată că valorile in­dicatorilor generali fizico-chimici - indicatori generali, metale grele -, precum şi indicatorii biologici se în­cadrează în valorile normale pentru această secţiune", a precizat Admi­nistraţia Naţio­na­lă "Apele Române". De altfel, şi Administraţia Naţională pentru dezastre de la Budapesta anunţase du­mi­ni­că seară că pericolul pe Dunăre a fost îndepărtat.

×
Subiecte în articol: observator