x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal Profeţiile lui Sundar Singh

Profeţiile lui Sundar Singh

05 Iun 2010   •   00:00
Profeţiile lui Sundar Singh
Sursa foto: /Thinkstock

"Viaţa este duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu" ● F.M. Dostoievski



Sundar Singh s-a născut în 1889 în India, în oraşul Rampur, regiunea Punjab. Se trăgea dintr-o familie bogată. Mama, religioasă, l-a dus în vizită la un sfânt (Sadhu), un călugar rătăcitor, un călător în căutarea adevărului. Această întâlnire i-a dat lui Singh un ţel în viaţă, căutarea lui Dumnezeu.

La 14 ani, moartea mamei şi a fratelui mai mare i-a întărit hotărârea. Peste un an, influenţat de misionarii religiei locurilor, Sundar a devenit duşmanul religiei aduse din Occident, considerând creştinismul un blestem. A ajuns să arunce cu pietre în preoţii creştini şi să ardă Biblia în public. Se spune că după trei zile de la aceste fapte ale sale, după o noapte de rugăciuni, i-a apărut Iisus Hristos, care i-a spus în limba hindusă: "Cât mai ai de gând să mă huleşti? Am venit să te salvez. Te rogi de atât timp lui Dumnezeu ca să afli adevărata cale. Iat-o!".

Uimit în urma acestei revelaţii, în el au început să se producă schimbări profunde. În anul 1905 s-a botezat creştineşte, după absolvirea seminarului teologic al Bisericii Anglicane. După o luptă sufletească, produsă de concepţiile religiei copilăriei şi de ale celei adoptate ulterior, a ales să fie un Sadhu creştin, care să predice Evanghelia, cutreierând lumea şi trăind din mila oamenilor.

A început să predice Evanghelia în Tibet, traversând Munţii Himalaya de mai multe ori. Curajul său nemăsurat de a propovădui creştinismul în inima budismului a dus la arestarea şi la condamnarea sa la moarte. I-au fost rupte hainele, a fost bătut şi aruncat într-o fântână seacă, acoperită cu un capac greu şi închisă cu lacătul. Printre oasele şi carnea putrezită ale altor condamnaţi la acelaşi sfârşit, Sundar Singh s-a rugat permanent.

După trei zile, într-un mod miraculos, inexplicabil, a fost eliberat. Reluându-şi predicile, a şocat întreaga comunitate care îl credea deja mort. Arestat din nou, a fost dus în faţa lui Lama. Acesta, înţelegând că evadarea lui nu era posibilă în mod normal, ci doar prin intervenţia divinităţii, singura cheie de la aşa-zisa temniţă fiind numai la el, a dispus eliberarea lui. Apoi i-a poruncit să plece cât mai departe de acele locuri.

Începând cu anul 1920, Sundar Singh a devenit un nume cunoscut atât în Orient, cât şi în Occident. A predicat creştinismul, fiind considerat sfânt, în Ceylon, Birmania, China, Japonia, America, Australia şi Europa. A străbătut din nou Tibetul, propovăduind religia creştină, până în 1929, an când se considera că Sundar Singh a dispărut fără urmă, undeva în Himalaya. Alte surse susţin că nu a mai fost văzut din anul 1933.

Următoarele profeţii ale lui Sundar Singh sunt ex­puse cu claritate şi simplitate. Multe dintre ele sunt previziuni uimitoare legate de România. Unii susţin că acestea nu i-ar fi aparţinut, fiind nişte făcături. Dacă sunt într-adevăr scrise de el, cu atât sunt mai importante, el nefiind român, ci un indian care s-a creştinat şi care nu poate fi acuzat de părtinire a României. Textul ce cuprinde profeţiile a circulat încă din 1940, el fiind destul de lung. Astfel, am selectat părţile cele mai importante, pentru a vi le expune în rândurile ce urmează.

"... România are o misiune Dumnezeiască de redresare spirituală, ce o va face să se înfăţişeze ca un ve­ritabil model de urmat întregii umanităţi... spusele mele nu trebuie să vă determine a mă considera un fanatic, simpatizant al românilor, ce îşi imaginează hi­me­rice plăsmuiri, căci cea care mi-a inspirat aceste profeţii, fără putinţă de tăgadă, este Prea Sfânta Năs­că­toare a lui Iisus şi reamintesc că, din câte simt, lo­cul de cinste în ocrotirea României îl ocupă Maica Dom­nului şi apoi marile puteri cereşti, la toate acestea mai adăugându-se şi majoritatea sfinţilor din cer...

Ingeniozitatea omenească, pusă în slujba răului, va aduce lumii cele mai groaznice crime şi Pământul va cunoaşte cele mai cumplite boli, ce vor apărea pentru a fi nimicită existenţa oamenilor răi şi perverşi. În acele timpuri de mari schimbări, în alte locuri de pe Pământ va dispărea fulgerător un sfert din omenire, iar după această a doua încercare, din cei rămaşi în viaţă şi îngroziţi vor fi suprimaţi aproape încă un sfert, restul se vor orienta trup şi suflet către Dumnezeu...

Mulţi oameni care alcătuiesc popoarele Asiei se vor orienta către religia creştină, aproape fulgerător, ea generalizându-se la toate popoarele, indiferent de limbă, de la Polul Nord şi până la Polul Sud... Treptat, puterile statale vor dispărea, ca în locul acestora să apară o nouă putere denumită Federaţia Statelor Pământene, cu un singur preşedinte, o singură monedă, un singur consiliu de conducere şi o singură armată... În această perioadă, Rusia va deveni una dintre cele mai creştine ţări de pe faţa Pământului, Bosforul şi Dardanelele se vor scufunda... O mulţime de insule vor dispărea, fiind nimicite de cutremure, scoarţa Pământului fiind zdruncinată de o mulţime de urgii, ce se vor abate asupra oamenilor.

Bisericile purtătoare de har divin se vor uni într-una singură... care va pregăti aproape întreaga lume pentru transformările spirituale ce vor avea loc la nivelul întregii planete... Vor face excepţie de la pedeapsa focului nimicitor şi al măcelului... România şi locurile, supra­numite sfinte, din Palestina. De asemenea, netrecută prin sabie va rămâne Cetatea Vaticanului, dar pu­terea sa de influenţă, atât de pregnant urmărită, se va reduce la zero. România va trece prin mai multe faze de transformări fundamentale, devenind... un veritabil focar spiritual..., iar Bucureştiul se va transforma într-un centru esenţial al acestui foc.

Această capitală a polului spiritual al planetei va fi aproape în întregime reconstruită, rămânând, în cele din urmă, o aranjare de construcţii în formă inelară, având 7 kilometri diamentru şi va fi considerată, de toate popoarele, drept un veritabil Nou Ierusalim pământesc... România va trece în viitor prin mari frământări lăuntrice şi prin anumite schimbări externe, ce o vor impune exemplar, cu prestigiu, în conjunctura internaţională şi, prin mila providenţei, va ieşi aproape neafectată din si­tuaţiile conflictelor războinice mondiale, declarându-se, datorită spiritualităţii extraordinare, ţară neutră...

În cele din urmă, toţi duşmanii României vor îngenunchea la hotarele acestei ţări şi... vor recunoaşte mi­siunea ei spirituală... În urma bulversantelor schimbări planetare şi al unui război cumplit..., vor rămâne trei categorii: morţii, cei răniţi... şi supravieţuitorii neatinşi. Crime, lepră, holeră şi multe alte boli înspăimân­tătoare, printre care câteva complet noi, necunoscute înainte, vor bântui scoarţa Pământului..., fiare sălbatice se vor năpusti asupra oraşelor şi satelor, atacând oamenii... Cu toţii se vor convinge atunci că nu există religia Adevărului, realizând că doar cu­noaşterea Adevărului îi eliberează, făcându-i să se integreze în Absolutul Divin. Pentru a deveni Una cu Dumnezeirea..., tot atunci va veni vremea apariţiei acelor oameni puri, înzestraţi cu extraordinare haruri divine, despre care  s-a vorbit în urmă cu aproape 2.000 de ani...

Ca indian, eu intuiesc că bunul Dumnezeu a vrut să aleagă, dintre toate popoarele, poporul cel mai umilit, cel mai crunt încercat de vitregia celor puternici. Adesea exploatat, ameninţat, invadat, tero­rizat, vândut şi cumpărat, care, aproape la fiecare război, a fost piaţă de tocmeală între cei care se războiau...,  acesta este un popor primitor, înfăţişând o nuanţă elevată, plăcută, pentru a fi pildă de contopire universală cu calităţile divine...

Al VII-lea Sinod Ecumenic se va ţine în România, iar misiunea principală pentru răspândirea în Asia a creştinismului, cu adevărat spi­ritual, este destinată poporului rus... Puterea cu care vor mai fi biciuite popoarele, acolo unde este necesară pedeapsa, se va face prin poporul chinez în colaborare cu poporul japonez (rasa galbenă)... În viitor, puterea papală va dispărea treptat şi va lua naştere o nouă conducere sinodială..., a că­rei reşedinţă va fi întâi la Roma, provizoriu, şi apoi la Bucureşti...

În acest unic loc de pe întreg Pământul vor putea fi văzuţi mari iluminaţi şi înţelepţi, care în anu­mite momente se vor materia­liza, putând fi vă­zuţi, comunicând prin viu grai cu oameni de pe pă­mânt, dornici să afle tainele Dumnezeieşti ale spi­ritului... Acest Centru Divin Suprem va cuprinde două milioane de suflete. Această lucrare va fi executată în 10 ani, deşi acest Centru Divin va fi terminat în 5 ani, reamenajearea integrală a oraşului şi din jurul acestuia va mai dura încă 5 ani. În jurul oraşului se vor afla grădini, în care, pe lângă diferite legume, vor creşte şi vor da rod, din belşug, pomi sădiţi...

O mul­ţime de şosele mecanice şi trotuare mişcătoare vor uşura mult circulaţia, iar anumite mecanisme, special orientate, vor uşura viaţa locuitorilor şi vizitarea acestor locuri..., acest oraş va avea patru şosele, iar accesul în el se va realiza prin patru porţi monumentale. În România se va construi un canal care va uni Dunărea cu marele oraş reconstruit al Bucureştiului, permiţând ca vapoarelele, chiar foarte mari, să ajungă până în acest oraş minunat...

Agricultura, viticultura, pomicultura şi apoi apicultura vor fi ocupaţii de onoare, căci în această ţară aleasă se va sista sacrificarea vitelor şi se vor consuma mai ales cereale, legume şi fructe, lapte şi brânză, ouă şi numai vin curat. Apicultura va fi cea mai aleasă ocupaţie... Tutunul, cafeaua şi alte otrăvuri dăunătoare sănătăţii omului nu vor mai fi dorite... Vrăjitorii, fumătorii, beţivii, desfrânaţii, cri­minalii, precum şi trântorii, nu cu forţa, ci de bunăvoie, vor renunţa la aceste îndelet­niciri satanice şi aceste vicii se vor reduce încetul cu încetul, dispărând...

Vremurile de exploatare, teroare, înşelăciune şi asuprire vor asfinţi în această ţară... Basarabia va fi realipită României pentru totdeauna, căci poporul rus va cinsti această ţară aleasă şi va renunţa la această provincie, care va da naştere la multe neînţelegeri... Războaiele, panica şi neîn­ţelegerile vor face ca mari­le puteri, cum ar fi Rusia, să se prăbuşească, spre bucuria ţărilor mici care o al­cătuiesc... Prin intermediul poporului român ales, Bunul Dumnezeu va vorbi oamenilor de pe tot Pământul, trimiţându-i pe cei aleşi în mijlocul acestui popor, în ajutorul celorlalte fiinţe omeneşti, pentru a-i ajuta să se ridice la o viaţă superioară şi la desă­vârşirea Dumnezeiască...

În România, Dumnezeu va face cu putinţă apariţia unor mari miracole, pentru acei aleşi să-l descopere, iar necredincioşii să se îndrepte către credinţă cât mai repede... Sediul Crucii Roşii Internaţionale se va stabili la Bucureşti, în Noul Ierusalim, deoarece  descoperi­rile acestui popor pe linie de medicină şi sănătate vor fi extraordinare, situând, de asemenea, această ţară pe primul loc în lume. Tot în România vor lua fiinţă instituţii filantro­pice şi administrative absolut noi, cum nu au fost niciodată pe acest Pământ, de inspiraţie divină, care vor urmări trezirea puterilor ascunse din om şi amplificarea înzestrărilor spirituale divine.

Poporul evreu va fi aproape singurul care se va opune cu îndârjire influenţei binefăcătoare crescute a poporului român, cunoscător al Tainelor Dumnezeieşti, dar în finalul acestei lupte se va convinge că adevărul susţinut de poporul român este una cu Dumnezeu... Acest popor ales va trece, înainte de a ajunge aici, prin trei mari încercări. Sfârşitul acestor încercări va fi marcat de un dezastru planetar produs de cutremure... Tot atunci, cei foarte bogaţi îşi vor pierde averile. În timpurile ce vor veni, America de Nord şi de Mijloc vor ajunge să fie în cea mai mare parte un gigantic cimitir. Aceasta se va întâmpla în ajunul unor planuri de dominaţie, prin care se va urmări supremaţia întregii planete.

Chiar dacă vă uimesc cele afirmate de mine, să nu mire pe nimeni ceea ce se va întâmpla... în final, dreptatea, adevărul şi lumina spirituală vor triumfa..."

×
Subiecte în articol: paranormal