x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Adriean şi Mioriţa Videanu, baladă imobiliară cu miros penal

Adriean şi Mioriţa Videanu, baladă imobiliară cu miros penal

de Dorian Cobuz    |    Petru Zoltan    |    Alexandru Boariu    |    21 Apr 2010   •   00:00
Adriean şi Mioriţa Videanu, baladă imobiliară cu miros penal
Sursa foto: Jurnalul foto/

Cartierul rezidenţial care stă să se ridice pe locul fostei platforme industriale Vulcan va îngropa în fundaţiile sale cele trei decizii ale primarului incompatibil Adriean Videanu. Pentru a se asigura că va scoate un profit maxim din terenurile preluate de la Vulcan, Mioriţa Videanu nu s-a sfiit să facă falsuri pentru a-l alunga din zona respectivă pe singurul afacerist care i-a refuzat oferta de preluare.

Titan-Mar SA, societatea deţinută de soţii Mioriţa şi Adriean Videanu, a funcţionat mult timp pe un teren fost al societăţii Vulcan într-o zonă aproape de inima Bucureştiului. Situat între cartierul Drumul Taberei şi zona Hotelului Marriott, terenul deţinut de familia Videanu s-a tot mărit prin cumpărarea spaţiilor care au fost pentru câţiva ani folosite de diverse societăţi comerciale.

Platforma industrială Vulcan a devenit uşor-uşor o proprietate exclusivă Titan-Mar SA. Prin decizii ale Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) sau ale consilierilor locali, dar toate la iniţiativa lui Adriean Videanu, terenul de peste şase hectare deţinut de societatea familiei primarului de la acel moment a devenit o adevărată comoară imobiliară.

PROIECT PENTRU BLOCURI-TURN
Cu puţin timp înainte de a părăsi postul de edil-şef al Capitalei, Adriean Videanu a vrut să se asigure că terenul familiei va creşte în ochii investitorilor. În timpul mandatului său de primar, acesta a lansat ideea construirii mai multor pasaje în Bucureşti. Proiectul, care ar fi costat cât bugetul pe un an al PMB, a prevăzut, printre altele, o lucrare megalomanică în zona Răzoare.

5662-118451-puzrazoarereglementarifinal102.jpgAdriean Videanu a promovat personal în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) Planul Urbanistic Zonal (PUZ) "Nod Internodal Răzoare - Calea 13 Septembrie". Acesta era primul document necesar pentru demararea investiţiei PMB de la Răzoare, care i-ar fi ridicat preţul terenului deţinut de Titan-Mar. În plus, documentul prevedea pentru terenul familiei Videanu permisiunea de a construi patru blocuri-turn de 17-20 de etaje, în condiţiile în care, până la acest demers al primarului, Titan-Mar deţinea doar o platformă industrială.

Adică, limitele de înălţime erau doar pentru clădiri cu două etaje. Coincidenţă însă, de numele primarului Videanu se leagă şi demararea proiectului construirii unei linii de metrou care să plece de la Universitate şi să traverseze cartierul Drumul Taberei. Două dintre staţiile de metrou proiectate sunt situate la marginile cartierului rezidenţial care era preconizat să se ridice pe platforma industrială.

100 DE MILIOANE DE EURO, LA MÂNA PRIMARULUI
"Acest PUZ se referă la infrastructura edilitară care trebuie dezvoltată, indiferent de cine sunt proprietarii în zonă, până nu se sufocă oraşul. Poate să fie şi Videanu, şi Popescu...", a comentat Adriean Videanu pentru Jurnalul Naţional. Fostul primar a negat, de asemenea, că PUZ-ul respectiv îi permite să construiască patru blocuri-turn în acea zonă.

Adevărul este altul: prin decizia primăriei conduse de Videanu, terenul deţinut de familia sa a primit o altă clasă de folosinţă şi a căpătat astfel o valoare de piaţă mult mai mare. PUZ-ul respectiv prevede şi limitele maxime de înălţime care vor fi aprobate ulterior de autorităţi pentru construcţiile pe care investitorii vor dori să le ridice în zonă. Elaborat de una dintre firmele recunoscute pentru relaţii apropiate cu familia Videanu, Metroul SA, documentul de urbanism despre care vorbim a prevăzut posibilitatea autorizării unor construcţii mult mai înalte decât cele existente deja în zonă sau decât se puteau ridica până în acel moment.

Conform legislaţiei, Adriean Videanu s-a aflat în incompatibilitate promovându-şi astfel interesele personale. Mioriţa Videanu a recunoscut în mai multe publicaţii economice că a avut oferte şi de 100 de milioane de euro pentru cele şase hectare ale Titan-Mar. Cei doi soţi le-au refuzat, având pretenţii mult mai mari. Preţul cerut însă de soţii Videanu este de până la zece ori mai mare decât cel achitat de ei pe diferitele parcele ale platformei industriale, iar lovitura imobiliară a fost favorizată tocmai de deciziile primarului Videanu.

"DEZAFECTĂM PENTRU DUMNEAVOASTRĂ!"
Visul imobiliar al familiei Videanu, "hrănit" de uriaşul conflict de interese în care s-a aflat primarul Capitalei, s-a lovit de două probleme: o cale ferată strategică, ce traversa una dintre limitele terenului, dar şi refuzul ultimului proprietar de pe platforma industrială Vulcan de a ceda proprietatea sa în favoarea celor doi prea puternici soţi.

Primul obstacol pentru intrarea terenului Titan-Mar în rândul afacerilor imobiliare l-a constituit şinele de cale ferată care delimitau terenul pe marginea Şoselei Progresului - una dintre limitele proprietăţii. Concret, e vorba despre patru linii de cale ferată pe care Mioriţa Videanu, în calitatea sa de director al Titan-Mar, a decis să le dezafecteze. Videanu însuşi a trecut prin CGMB, în 2006, Hotărârea 271 cu privire la dezafectarea acestor linii de cale ferată. La poziţia 8 figurează chiar linia care-l încurca pe Videanu, dar documentul indică însă ca proprietar pe CFR SA, şi nu pe Titan-Mar SA.

Pentru a-şi apăra punctul de vedere cu privire la legalitatea deciziei de desfiinţare, Videanu a trimis la redacţia Jurnalului Naţional o decizie a unei instanţe de judecată, care respinge un demers al CFR SA, cu privire la recunoaşterea acelei proprietăţi. Demersul CFR SA a fost respins de instanţă, pentru că ar fi fost... tardiv.

BERCEANU A ACOPERIT ABUZUL
În mod real, demersul CFR SA, companie aflată la acel moment sub autoritatea ministrului Radu Berceanu, a fost doar o cacealma care trebuia să acopere urmele primarului Videanu. Respectiv, CFR SA a pretins în instanţă că linia ferată ar fi fost inclusă eronat în proprietatea Vulcan SA, care a fost vândută mai departe, până a ajuns în mâna lui Videanu. În mod real, platforma industrială Vulcan a fost mărginită de patru linii de căi ferate.

Trei din ele erau proprietatea agenţilor economici care activau acolo, iar una a CFR SA. Cea de-a patra făcea parte din categoria liniilor ferate colectoare. Ceea ce, potrivit legilor, conferă un statut aparte: aceste linii au un rol strategic şi, chiar dacă intră în proprietatea unor societăţi economice private, nu pot fi desfiinţate decât cu acordul Ministerului Transporturilor şi Ministerului Apărării.

Înainte ca primarul Videanu să propună consilierilor municipiului Bucureşti o hotărâre de desfiinţare a acestei linii, ea trebuia să fie avizată de Statul Major General.

O comisie tehnică a CFR s-a deplasat la faţa locului în iulie 2007, după ce a fost sesizată desfiinţarea liniei. "Menţionăm că desfiinţarea liniei colectoare s-a efectuat fără aprobarea CFR şi a Ordonanţei 60/2004", au scris (vezi facsimil) inspectorii care au descoperit dezastrul. De aici mai departe nici o instituţie abilitată nu a luat nici o măsură pentru a corecta răul făcut, deşi CFR avea în acel moment două contracte cu societăţile Calor SA şi Long Bridge SA de utilizare a respectivei linii.

Jurnalul Naţional a solicitat răspunsuri de la CFR SA şi de la Autoritatea Feroviară Română, primele instituţii care ar fi trebuit să reacţioneze, dar nu a primit nici un răspuns.

În schimb, PUZ-ul de care făceam vorbire mai sus prevede construirea unei căi ferate sub pământ, exact pe unde trecea cea desfiinţată de Videanu. Conform proiectului făcut pe bani publici, noua cale ferată nu va deranja proiectul imobiliar al familiei Videanu.


Altă ilegalitate, la Chiajna
Pentru dezvoltarea unui viitor proiect imobiliar, familia Videanu a luat încă din 2005 decizia de a muta Titan-Mar de pe platforma Vulcan. După un simulacru de licitaţie, la care a "concurat" cu vechiul său amic şi partener de afaceri Gheorghe "Bebe" Ionescu - tatăl lui Bogdan "Syda" Ionescu -, Videanu a cumpărat un teren scos la vânzare de Primăria Chiajna pe Centura Bucureştiului. Este vorba despre o suprafaţă de 8,7 hectare, teren care a aparţinut Ministerului Apărării Naţionale, care l-a cedat în domeniul public al comunei Chiajna şi în administrarea Consiliului Local.




Şi de această dată, mofturile familiei Videanu au fost împlinite fără respectarea legilor: terenul scos la licitaţie de Primăria Chiajna făcea parte din domeniul public, ceea ce îl făcea inalienabil. Vânzarea către Titan-Mar a terenului este nulă de drept. Singura posibilitate de utilizare de un agent economic privat a unui teren din proprietatea publică a statului este aceea de preluare în concesiune, nu de cumpărare!

Primaru' familiei
Terenul ocupat de Titan-Mar, care avea, până la începerea mandatului lui Videanu, categoria de zonă industrială, a devenit unul perfect fezabil pentru investiţia într-un complex de locuinţe, ceea ce i-a ridicat preţul de aproape zece ori. Conflictul de interese este definit de Legea 206/2004 ca "o situaţie de incompatibilitate în care se află o persoană care are un interes personal ce influenţează imparţialitatea şi obiectivitatea activităţii sale în evaluarea, realizarea şi raportarea activităţii; interesul personal include orice avantaj pentru persoana în cauză, soţul/soţia, rude sau afini, până la gradul IV, inclusiv".

Titan-Mar SA a fost avantajată în această uriaşă afacere imobiliară de trei decizii promovate de fostul primar general: aceea de desfiinţare a liniei industriale colectoare, aceea de construire a Pasajului Răzoare şi aceea a aprobării PUZ-ului "Nod Internodal Răzoare - Calea 13 Septembrie".

 

Războiul Mioriţei - pleci sau te dau afară!
A doua mare problemă pe care o are familia actualului ministru al Economiei în împlinirea visului de a transforma fosta platformă industrială Vulcan într-o mare afacere imobiliară este încăpăţânarea unui om de afaceri de a nu îşi abandona munca pentru a face loc blocurilor lui Videanu. Bogdan Popescu, aşa îl cheamă pe nefericitul care are curajul de a li se opune Videnilor, a cumpărat şi el teren pe platforma industrială Vulcan şi şi-a construit aici o clădire pentru birourile firmei sale, Calor SA, un depozit şi un showroom. El deţine mai mult de un hectar de teren într-un capăt al proprietăţii Titan-Mar.

Scandalul apărut în presă în 2008, când ziariştii au descoperit că primarul Videanu şi-a făcut un PUZ favorabil, i-a atras atenţia tânărului om de afaceri. Popescu a primit ştirea absolut uluit, pentru că legal era ca cei afectaţi să fie înştiinţaţi şi chemaţi la o dezbatere. Dar şocul avea să vină câteva zile mai târziu, cât a reuşit să procure o copie a respectivului PUZ: "În acest PUZ, clădirea noastră nu există!

Este imposibil să explici o decizie de a construi un parcaj pentru blocul tău pe terenul altuia! Nu este admisibil ce se întâmplă. Nu este vorba despre o utilitate publică!". PUZ-ul elaborat la comanda lui Videanu prevede un parcaj peste actuala clădire a lui Bogdan Popescu, o construcţie nouă care ar urma să deservească unul dintre cele patru blocuri-turn care se vor ridica pe terenul deţinut de Titan-Mar.

Ba mai mult, terenul societăţii sale ar urma să fie secţionat de o arteră propusă de primăria condusă la acea vreme de Videanu.

TEREN RĂVNIT
Videanu şi-a deconspirat astfel intenţia de a scăpa de Popescu cu orice preţ de pe locaţia sa actuală. Primarul fie a luat în calcul preluarea forţată a terenului tânărului om de afaceri, fie a prevăzut chiar soluţia de a-l expropria pe acesta în interes pivat. Adică, în interes propriu.

Bogdan Popescu a primit de la Mioriţa Videanu, prin 2005, o ofertă de 250 de euro/mp pentru terenul societăţii sale - de şapte ori mai puţin decât cerea familia Videanu pentru terenul său. Popescu a refuzat oferta, iar, din acel moment, Mioriţa Videnau a început un adevărat război pentru a scoate firma Calor de pe proprietatea pe care o râvneşte. Mai întâi, Bogdan Popescu s-a trezit cu alimetarea cu gaz oprită.

Apoi, profitând de lipsa de reacţie a CFR SA în a-şi apăra proprietatea asupra căii ferate, Mioriţa Videanu i-a închis omului de afaceri accesul spre proprietatea sa. Accesul se făcea pe o trecere la nivel amenajată chiar pe calea ferată pe care soţia lui Videanu susţine că o deţine în proprietate şi o poate dezafecta oricând vrea ea.

Ca urmare, Popescu a amenajat o altă cale de acces spre birourile şi magazinul său, la una dintre limitele proprietăţii, într-o zonă unde, potrivit actelor de vânzare-cumpărare a terenului, aparţine atât Titan-Mar, cât şi Calor.

470 MP DE NESIMŢIRE
De curând, Popescu s-a trezit ameninţat să piardă şi această cale de acces în curtea firmei sale: Mioriţa Videanu a obţinut un fals al cărui scop este tocmai acela de a lăsa Calor în imposibilitatea de a-şi folosi proprietatea. Dacă demersul abuziv al soţiei ministrului ar avea succes, Popescu ar fi obligat să-şi vândă terenul singurului potenţial cumpărător, respectiv Titan-Mar SA.

Mioriţa Videanu i-a băgat sub nas lui Popescu un act de dezmembrare a proprietăţii Titan-Mar - Calor, care se referă chiar la terenul pe unde omul nostru intră acum în curtea firmei. Numai că legea nu-i permitea Mioriţei Videanu să iasă din indiviziune fără acordul celuilalt proprietar. Ceea ce face ca documentul să fie unul ilegal.

Ba mai mult, Mioriţa Videanu a obţinut avizarea unei documentaţii cadastrale, care prevedea suprapunerea proprietăţii pe care o pretindea cu o alta. În fapt, altă ilegalitate, menită să satisfacă poftele soţiei ministrului Videanu. În urma acestor falsuri, proprietarii Titan-Mar nu doar că au la mână nişte documente pe baza cărora au declanşat procedurile pentru a-l lăsa pe Popescu fără acces, dar au reuşit chiar performanţa de a-şi mări, în hârtii, proprietatea cu 470 de metri pătraţi. Cifră care demonstrează doar falsul prezentat de doamna Mioriţa.

Probabil convinsă că instituţiile nu-şi vor face nici de data aceasta treaba, aşa cum nu şi-au făcut-o nici în cazul căii ferate colectoare, tăiată de angajaţii Titan-Mar, Mioriţa Videanu a trecut la executarea celui care a avut neruşinarea de a-i refuza poftele.

×
Subiecte în articol: special