Carnet PCR - "Daciada" cu 4 milioane de membri

Prezentam in serial ultimele pagini scrise de Aurel Dragos Munteanu, menite sa constituie fundalul unei analize dure, din pacate neterminata, a perioadei post-comuniste. Este un text inedit, pe care il redam integral cititorilor Jurnalului.

Prezentam in serial ultimele pagini scrise de Aurel Dragos Munteanu, menite sa constituie fundalul unei analize dure, din pacate neterminata, a perioadei post-comuniste. Este un text inedit, pe care il redam integral cititorilor Jurnalului. Pornind de la evenimentele istorice semnificative din secolul trecut, scriitorul a dorit sa evidentieze lipsa de responsabilitate a guvernelor care s-au succedat dupa evenimentele din 1989.

Episodul 3

Scurta noastra incursiune istorica are menirea sa sublinieze si faptul ca Ceausescu a preluat o politica de independenta conceputa anterior. Aceasta politica era consecinta evolutiilor interne ale comunismului romanesc. Aflat la guvernare, orice partid politic, chiar o creatie artificiala si lipsita de omogenitate cum era organizatia comunistilor romani, se va confrunta in cele din urma cu aspiratiile profunde si cu realitatea ireductibila a istoriei nationale. Asa se intamplase si cu grupul lui Dej, in care Ceausescu se manifestase de timpuriu ca promotor al liniei nationale. Ceea ce va aduce nou in politica romaneasca atunci cand va deveni secretar general va fi actiunea de demolare organizatorica si doctrinara a partidului mostenit de la Dej, impreuna cu o politica externa antisovietica si pro-occidentala. Fara nici o indoiala, Ceausescu a fost dintotdeauna antisovietic, pro-occidental si chiar pro-american. El a marginalizat in cativa ani tot ce mai ramasese din elita comunista a fostilor ilegalisti care traisera la Moscova si a inlocuit aparatul creat de Dej cu o alta generatie de activisti, mai putin indoctrinati si cu radacini mai ferme in societatea romaneasca traditionala. Din pacate, imbatat de propriile lozinci privind respectul independentei, suveranitatii si a neamestecului in treburile interne si de o intelegere extensiva a tezei hruscioviste de coexistenta pasnica, Ceausescu a crezut ca poate functiona in alianta cu lumea libera chiar daca in politica interna practica o tiranie de formula stalinista. El a confundat interesele statelor cu propriii idoli mentali si raporturile dintre guverne cu cele dintre societatile umane in ansamblul lor.

DESCHIDERE. In politica externa s-au petrecut totusi rasturnari spectaculoase. Stabilirea de relatii diplomatice cu Germania de Vest, vizita vicecancelarului Willy Brandt, a presedintelui Frantei, generalul De Gaulle, si apoi a presedintelui Statelor Unite, Richard Nixon, acordurile economice cu Occidentul, distantarea fata de Uniunea Sovietica in forurile internationale si la ONU, alianta tacita cu Iugoslavia si refuzul de a rupe relatiile diplomatice cu Israelul sunt acte majore de vointa politica nationala. Era clar ca Romania urma un curs propriu in cadrul sistemului comunist. Atunci cand De Gaulle proclama in timpul vizitei in Romania: "Noi la Vest si voi la Est", mesajul sau avea ecouri istorice si consfintea o solidaritate de cu totul alta natura decat "eterna prietenie cu Uniunea Sovietica" de mai inainte.

In tot acest peisaj in miscare, atitudinea ferma a lui Nicolae Ceausescu si discursul de la balconul Comitetului Central din august 1968 in legatura cu invadarea Cehoslovaciei au prilejuit momente de exaltare nationala. Pentru prima oara s-a manifestat spontan in fata Ambasadei Uniunii Sovietice din Bucuresti si s-a strigat: "Rusii, afara!".

EPURARE. Devenit presedinte al Consiliului de Stat, Nicolae Ceausescu elaboreaza si o noua politica de cadre, bazata pe o veche zicala romaneasca: "Omul potrivit la locul potrivit". In aprilie 1968, o plenara a Comitetului Central discuta abuzurile Securitatii si crimele din anii ’50. Oricat de limitata a fost dezbaterea, ea initiaza un proces de reforma a aparatului represiv, in care au fost epurate cele mai sinistre varfuri securiste ale primei generatii comuniste. Mai apoi s-a procedat la eliminarea tuturor celor banuiti de simpatii prosovietice. "Nu se mai purta ruseste" in Romania, era limpede pentru toata lumea.

PRESEDINTE. Procesul de consolidare a dictaturii personale a lui Nicolae Ceausescu se incheie in 1974, o data cu alegerea lui ca presedinte al Republicii. Schimbarea titulaturii insemna si o alta incarcatura a puterii. "Insemnele" puterii presedintelui erau un buzdugan, esarfa si drapelul de stat, ciudatenii izvorate din imaginatia adolescentina si nostalgiile unui spirit pauper si needucat. Ceausescu se voia un descalecator de tara, propaganda timpului insista asupra faptului ca este "primul presedinte al RSR", iar genealogia sa mentala insiruia voievozi din Evul Mediu romanesc, nu "eroi ai clasei muncitoare", ca pe vremea lui Dej. Un kitsch degradat se imprastie in toata existenta romanilor, provocand o greata generala fata de orice imagistica traditionala. Rareori in istoria noastra a reusit cineva sa alieneze mai mult simbolistica nationala si sa confiste poporului roman posibilitatea de a-si afirma respectul fata de figurile emblematice ale trecutului. Suprapunand agramatismele, vulgaritatea halucinanta si insistenta unui "Erou" de mucava peste mostenirea morala a unei natiuni napastuite, Ceausescu a produs un complex si o depresie grava in constiinta neamului romanesc, din care nu vom putea iesi multa vreme. Consecintele vor fi chiar mai dezastruoase decat saracia abjecta din acei ani. S-a creat o neincredere in capacitatea romanilor de a se autoguverna, sporita in anii ’90 de amatorismul si iresponsabilitatea unor conducatori cu legitimitate chiar mai indoielnica decat a lui Ceausescu.

INTERES. Partidul Comunist Roman a dovedit in tot acest rastimp ca si-a pierdut de tot caracterul de organizatie politica, ramanand numai o clica de uzurpatori. Comunistii din Romania, cati vor fi fost, n-au reusit sa creeze o structura politica si o doctrina coerenta, pe baza carora sa recruteze membri si aderenti din convingere. Masa de membri, aproape patru milioane, atat de trambitata mai tarziu de Ceausescu, era formata din oameni care erau nevoiti sa se inscrie in partid din motive impuse de rigorile regimului. Asa cum era construita societatea romaneasca pe vremea lui Ceausescu, daca voiai sa lucrezi la un ziar trebuia sa fii membru de partid, daca te inscriai la doctorat iti trebuia recomandarea comitetului de partid, ca sa ocupi orice functie de conducere intr-o intreprindere era nevoie sa intri in partid s.a.m.d. Sigur ca pentru omul obisnuit era de preferat o concesie absolut formala unei relative marginalizari sociale. Aspiratiile profesionale si sociale ale oamenilor trebuie intelese in dinamica lor. Incepand cu mijlocul anilor ’60, o noua generatie de romani intra in viata publica. Ei aspirau la o viata decenta si la o minima prosperitate, in conditiile date. Singurul regim politic pe care il cunoscusera era cel comunist. Nu mai conta faptul ca partidul le persecutase parintii, ca era de fapt aceeasi clica tenebroasa, important era ca acum se creasera posibilitati de afirmare profesionala si sociala. Natura umana este aceeasi peste tot, oamenii doresc sa fie respectati in societate, sa obtina onoruri publice si sa prospere material. Criteriile pentru atingerea acestor scopuri variaza minim, dar in esenta sunt aceleasi in diferite tari si chiar in diferite sisteme social-politice. Oricat ar fi de opresiv un sistem social-politic, el nu poate impiedica o anumita normalitate a vietii. Oamenii si-au trait viata lor si in comunism, au iubit, au visat sa atinga un tel si sa dea sens vietii lor, au intemeiat familii, si-au crescut copiii, au suferit, s-au dus la biserica si s-au rugat, cu sau fara frica, dar fara sa se gandeasca tot timpul la politica partidului si la balbaielile lui Ceausescu.

CADRE. De asemenea, e drept sa mentionam ca in prima perioada a guvernarii sale, Nicolae Ceausescu a favorizat prin legislatie si prin reglementari foarte stricte un proces aproape normal de selectie a cadrelor de conducere in societate. "Dosarul de cadre" al familiei incetase sa mai joace un rol important. Noua generatie a fost de fapt atrasa in Partidul comunist prin oportunitati de promovare sociala. Pentru generatia care a intrat in viata publica in anii ’60-’70 lupta de clasa era irelevanta, iar prietenia cu Uniunea Sovietica fusese inlocuita cu o atitudine reticenta, daca nu chiar ostila. Comunismul insemna pentru ei doar un stil diferit de management al economiei si societatii. Schimbarea de generatii din anii ’60, intrarea masiva a tineretului in randurile sale, a transformat in mod radical caracterul Partidului Comunist Roman.

SINGUR. Aceasta insesizabila translatie de constiinta politica marcheaza demisia totala a comunismului in Romania si va crea in 1989 golul in care s-au prabusit Nicolae Ceausescu si clica sa. Cand el intreba: "Luptati?", de fapt nu mai era nici cine si nici pentru ce sa lupte alaturi de el. Birocratii si managerii nu practica fidelitati doctrinare.

DIZOLVARE. Asa se explica rapiditatea si caracterul radical al evenimentelor din Decembrie 1989. In fond, atunci cand a fost proclamata caderea regimului, singura victorie fusese ocuparea cladirii Comitetului Central. In toata istoria universala nu exista nici un singur exemplu ca intregul sistem politic si social al unei tari sa fie desfiintat prin ocuparea unei case, fie ea si palat. Orice ar spune Curzio Malaparte in "Tehnica loviturii de stat" despre puciul bolsevic din 1917 in Rusia, asaltul Palatului de iarna fusese doar un episod dintr-o miscare insurectionala organizata si coordonata pe toata suprafata imperiului de grupul leninist. Statul lui Ceausescu ramasese neatins dupa intrarea multimii in sediul Comitetului Central. Structura sa, profuziunea de organisme din teritoriu, dar mai ales forta materiala a regimului, armata si securitatea, unitatile operative, inarmate si bine antrenate, erau intacte si se aflau sub comanda sefilor numiti de Ceausescu. Dar se retrasesera din actiune, lasandu-l pe dictator la discretia multimii, iar mai tarziu nu au reactionat in nici un fel la demolarea partidului ca atare. Intr-o singura dupa-amiaza, la 22 decembrie 1989, Partidul Comunist dispare din prim-planul societatii romanesti. De fapt, sucombase mai demult, pe la mijlocul anilor ’70, fiind inlocuit cu o birocratie de stat.

MAZILIT. Gheorghe Apostol a fost "pedepsit" ambasador

DIZOLVARE. Lui Ceausescu ii fusese destul de usor sa concentreze toata puterea in mainile sale. N-a existat nici o dezbatere politica in legatura cu diferitele schimbari de structura adoptate la Congrese si Conferinte Nationale. S-a dovedit astfel ca nu a existat vreodata comunism doctrinar si ca adevarati oameni politici comunisti nu au putut aparea in Romania celei de-a doua jumatati a secolului al XX-lea. Dupa multi ani de la dezbaterea privind cultul personalitatii lui Stalin, cand alte partide comuniste din Europa de Est evoluasera spre un stil de viata interna si de guvernare politica mai aproape de normalitate, asa-zisii comunisti romani accepta fara sa cracneasca un stalinism degradat. "Indicatiile pretioase" luasera locul vietii politice, iar disciplina de partid fusese inlocuita cu cea administrativa. Abia spre sfarsitul domniei, la unul din ultimele congrese ceausiste, un batran ilegalist ridica vocea impotriva dictatorului. A urmat apoi singurul document de rezistenta morala si politica a unui grup de comunisti din Romania, asa-numita "Scrisoare a celor sase", initiata de Gheorghe Apostol. Impactul "Scrisorii" este greu de estimat fara a intelege sistemul si modul de gandire din epoca. Pentru poporul roman era clar ca Ceausescu pierduse sprijinul comunistilor batrani si ca exista un conflict politic deschis in interiorul a ceea ce mai ramasese din Partidul Comunist. Mai important era insa mesajul catre institutiile de putere. Atunci cand scrisoarea se referea la Securitate, care fusese transformata intr-un instrument de dominatie personala, ceea ce autorii aveau in vedere era sa se reaminteasca lucratorilor din aparatul represiv ca misiunea lor nu este protejarea unei domnii de familie. Pentru poporul roman, mesajul putea sa para limitat, dar, in cadrul sistemului care functiona pe atunci, efectul sau a fost enorm si a cazut pe un teren favorabil. El s-a vazut in 1989, cand sefii si intreaga Securitate, la fel ca generalul Victor Stanculescu si intreaga armata, l-au lasat pe Ceausescu prada vindictei publice. Galagia interpretativa si jocul cu starile de spirit si cu resentimentele populare, practicate de multi dintre cei care au analizat ceea ce s-a intamplat "la Rivulutie", cum ar spune Caragiale, nu trebuie sa ne conduca la ignorarea realitatilor institutionale. Ceausescu a cazut in gol, abandonat pana si de propria garda, a ramas in frig si singur pe un drum de tara, dar statul era intact si functiona ca ceasul. Nu mai exista insa nici o forma de optiune politica, nici o coeziune doctrinara capabila sa-i mobilizeze forta. Ideea nationala fusese compromisa prin abuz si obscenitate, iar obligatiile legale se erodasera in jocul de supravietuire practicat de intreaga societate. Atunci cand noua autoritate, subreda cum era, trece la demolarea institutiilor ceausiste de putere, nu exista nici o ratiune de a-i opune rezistenta.

Toate aceste spasme ale sistemului comunist trebuie insa proiectate pe realitatea neamului romanesc. Despre poporul roman s-au formulat in decursul timpului multe aberatii, cum se fac in general consideratii superficiale si adeseori excesive despre mai toate natiile lumii. Nu putini sunt cei care indraznesc chiar sa vorbeasca astfel "in numele poporului roman". Altii deplang "mamaliga care nu explodeaza", mentalitatea balcanica, amestecatura haotica, o "entitate nefericita" s.a.m.d. "Uitati-va cum sunt ungurii, bulgarii si cehii... Noi am ajuns cei mai prapaditi, vai de capul nostru, ce pacat ca nu putem deveni ca ei..." Se intelege ca parafrazez. Ceea ce putem spune cu certitudine despre poporul roman este doar ca exista si ca se manifesta printr-o rezistenta tenace la vitregii de tot felul. G. Calinescu spunea: "Noi nu suntem primitivi, ci batrani." Din cele mai vechi timpuri, sub forme diverse de organizare statala, suportand ocupatii straine care mai de care mai aprige, cu guverne incapabile si cu stapaniri grotesti, fata de care Ceausescu si comunistii nu pot intotdeauna revendica intaietatea, poporul roman si-a afirmat fara intrerupere existenta si si-a realizat incet si greu aspiratiile de unitate nationala si de suveranitate asupra teritoriului sau istoric. Cu o rabdare exasperanta pentru unii, a probat intotdeauna o extraordinara intelepciune colectiva si a supravietuit.

SCHIMBARE
"Pentru generatia care a intrat in viata publica in anii ’60-’70, lupta de clasa era irelevanta, iar prietenia cu Uniunea Sovietica fusese inlocuita cu o atitudine reticenta, daca nu chiar ostila. Comunismul insemna pentru ei doar un stil diferit de management al economiei si societatii. Schimbarea de generatii din anii ’60, intrarea masiva a tineretului in randurile sale, a transformat in mod radical caracterul Partidului Comunist Roman"

NU RATATI!

In episodul de maine aflati opinia autorului despre puterea politica instalata dupa 22 decembrie 1989.