x close

O întâlnire inedită, specială, cu artistul Victor Socaciu

0
Autor: Luminita Ciobanu Carmen Anghel-Dobre 17 Iul 2009 - 00:00
O întâlnire inedită, specială, cu artistul Victor Socaciu Arhivă personală Victor Socaciu/
Vezi galeria foto


O Ediţie de Colecţie dedicată unui om special: Victor Socaciu. Una dintre cele mai calde voci ale folkului românesc. O personalitate puternică şi cântece pe care le fredonezi să-ţi luminezi ziua. Vă dăm întâlnire la 20 iulie.



Povesteşte calm şi cu drag. "Cu o oră înainte de a mă aduce pe lume, mama a primit o scrisoare de la tatăl meu, care de două luni era militar. Tatăl meu a rugat-o să-mi pună numele Viorel sau Ioan, cum se numea el. Dacă urma să nască o fetiţă, atunci mama putea să aleagă orice nume ar vrea.

După naştere, cu gândul la Viorel, mama a spus Victor şi am fost înregistrat ca atare. A doua zi, deşi s-a căznit să-mi schimbe numele în Viorel, doctorul şi asistentele au convins-o pe mama să lase lucrurile aşa cum au căzut, fiindcă aşa a vrut Dumnezeu. În faţa acestui argument forte, cu plecăciune în faţa dumneavoastră mă înfăţişez cuminte: Victor Socaciu".

PRIETENI
Povestea toată, cea spusă chiar de Victor Socaciu, o puteţi citi în Ediţia de Colecţie. Dar nici amintirile prietenilor şi colaboratorilor săi nu sunt de lăsat. Maftei Lică este prieten din copilărie cu artistul Victor Socaciu.

 "A pus mâna pe o chitară la un moment dat. Pasiunea a fost atât de mare încât a învăţat să cânte singur, după aceea, conştientizând că e necesar mai mult, a făcut şi şcoli în sensul acesta. De atunci chitara i-a fost nedespărţită. S-a lipit de ea... (...). El este omul pe care îl sun de Crăciun. Sunt emoţionat când vorbesc de el, mi-este foarte drag... El este cel pe care nu trebuie să-l trec pe listă. Nu uit niciodată să-l sun de Crăciun. (...) Cine nu-l cunoşte spune despre el că este ironic, are un zâmbet uşor ironic, chiar fără a spune ceva. (...) Când începe să facă ceva, el este uşor gotic... apoi trece uşor spre baroc, bizantin, el începe să pună baze solide. Îl comparam cu Biserica Neagră de la noi..."

Maestrul Adrian Păunescu nu se sfieşte să amintească şi unele momente mai puţin plăcute. Tocmai din dragoste... "Socaciu este pentru mine cea mai complexă personalitate artistică pe care am descoperit-o şi am afirmat-o în Cenaclul Flacăra. Compoziţiile lui rămân. Curajul cu care şi-a ales textele a fost confirmat de gustul contemporanilor.

Cine ar fi avut îndrăzneala să vină cu cântece pe versuri ale unor poeţi întemniţaţi? Vocea gravă a lui Socaciu a dat substanţă multor pâlpâiri care altfel s-ar fi pierdut. Sigur, la un moment dat am considerat că Socaciu m-a trădat. Faptul m-a durut.

Semnalez incidentul pentru a se vedea că nu din raţiuni de prietenie banală şi idilică îl consider pe Victor Socaciu, acum, la un bilanţ de carieră, un vârf al muzicii româneşti (...)".




FAMILIA
5053-97042-socaciu_copertacopy.jpgMarina Almăşan Socaciu povesteşte cu sprinteneală despre cum au început să meargă ... împreună la ceai. "L-am cunoscut cu mult timp înainte de a bănui că viaţa ne va rezerva acelaşi viitor! El era o mare vedetă naţională (la începutul anilor '80), iar eu - o studentă pârlită (...), care funcţiona ca reporter frenetic la "Radiovacanţa - Costineşti".

A fost o întâlnire-fulger, care a lăsat în sufletul meu: uluire şi emoţie, iar în al lui Victor: amintirea unei puştoaice uşor dolofane, cu un zâmbet larg pe faţă şi... cam atât! Au trecut 10 ani până când producţia mea de succes "Ceaiul de la ora 5" mi l-a adus pe Victor Socaciu în "distribuţie"(...). Mai departe... citiţi în Ediţia de Colecţie. Poftiţi!


Muzică fără frontieră!
Albumul care însoţeşte Ediţia de Colecţie cuprinde 18 piese îndrăgite de iubitorii de muzică folk şi nu numai. Este vorba de melodiile: "Ceasul iubirii", "Căruţa cu flori", "Anii '70", "Lângă inimă îmi stai", "Trei prieteni", "Ceas fără timp", "Iubire fără acte", "Omul cu o chitară", "Colind pentru Iisus", "La un ceai", "Cămaşa cea de Rai", "Oameni de zăpadă", "Nu ştiu ce să fac", "Doamne, fă-mă prost!", "Mama lor", "În fiecare zi", "Cântec pentru Charlie Chaplin" şi "Biserica iubirii".

Sunt cântece emoţionante, unele compoziţii proprii ale artistului, (atât muzica, precum şi versurile îi aparţin), altele având în componenţă muzica lui Victor Socaciu şi versurile lui Adrian Păunescu, Dan Verona, Sergiu Dionisie, Romulus Vulpescu sau Lucian Avramescu. Despre melodia "Mama lor", Victor Socaciu ne-a povestit că a fost cel mai aplaudat cântec din recitalul susţinut pentru comunitatea românească din Nürnberg. "A trebuit să-l mai cânt, la cerere, încă o dată.

După spectacol, în culise, un cetăţean german, soţul unei românce, s-a apropiat şi mi-a spus: «Her Socaciu, cântecul "Mama lor" este mai valabil în Gemania decât în România dumneavoastră». Mi-am spus atunci în minte: "Înseamnă că acest cântec va dăinui cel puţin 100 de ani în România. Of, Doamne...!".
Citeşte mai multe despre:   special,   mama,   victor,   socaciu

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

În partajul soților Ghiță au intrat DNA și ANAF. Miza: 137,3 milioane euro

În partajul soților Ghiță au intrat DNA și ANAF. Miza: 137,3 milioane euro
Galerie Foto Sebastian Ghiță și soția sa, Mădălina, se judecă nu în unul, ci în trei dosare civile care au ca obiect partajul judiciar și lichidarea regimului matrimonial. Oficial nu există nicio...

Virgil Măgureanu și-a deschis fabrică de alcool. Partener, un condamnat pentru mită

Virgil Măgureanu și-a deschis fabrică de alcool. Partener, un condamnat pentru mită
Galerie Foto În timp ce fostul prieten politic al lui Victor Ponta, Bogdan Diaconu, îl acuză pe ex-premierul României că este omul lui Virgil Măgureanu, de la care s-ar fi inspirat denumirea formaţiunii...

Omul lui Kovesi de la DNA Ploiești, lovit crunt în instanță

Omul lui Kovesi de la DNA Ploiești, lovit crunt în instanță
Galerie Foto Suspendat din magistratură la începutul acestui an, omul de bază al Laurei Codruța Kovesi, de la “unitatea de elită a DNA” din Ploiești, a primit o grea lovitură la Înalta Curte de...

Povestea fugii lui Hayssam a ajuns la final

Povestea fugii lui Hayssam a ajuns la final
Galerie Foto Armatorul sirian Mustafa Tartoussi, proprietarul vasului de marfă Iman T, la bordul căruia autoritățile române presupun că a părăsit țara Omar Hayssam, în anul 2006, rămâne să execute cei...

Dr. Paul Stoicescu: În astmul alergic, tusea nu este însoţită de febră

Dr. Paul Stoicescu: În astmul alergic, tusea nu este însoţită de febră
Tusea este drumul de a elimina surplusul de secreţii din plămâni, dar şi impurităţile inhalate din aer prin acel curent puternic de aer. În pneumonie, sunt prezente fenomenele de tuse şi febră. Î...

Familia lui Florian Coldea, încă o firmă cu activitate în domeniul medical. Probleme cu Fiscul încă de la debut

Familia lui Florian Coldea, încă o firmă cu activitate în domeniul medical. Probleme cu Fiscul încă de la debut
Galerie Foto O nouă companie care a fost înfiinţată de familia lui Florian Coldea, la Cluj-Napoca, a înregistrat în primul an de activitate un profit de aproximativ 60.000 de euro. Societatea, care se ocupă cu...

Rețeaua lui Soros, introdusă direct în clădirea Guvernului României

Rețeaua lui Soros, introdusă direct în clădirea Guvernului României
Mai multe ONG-uri, finanțate direct sau indirect de controversatul miliar­dar George Soros, au fost selectate, în primăvara anului trecut, de către însuși prim-ministrul României de la acea...

Burlanele și jgheaburile de la Palatul Cotroceni, dezghețate iarna cu aparatură de 57.000 de euro

Burlanele și jgheaburile de la Palatul Cotroceni, dezghețate iarna cu aparatură de 57.000 de euro
O firmă din Târgu Mureș va monta, în următoarea perioadă, la Palatul Cotroceni instalații care să menţină temperatura burlanelor şi a jgheaburilor corpurilor de clădire în care funcționează...

Țara creditelor ucigașe

Țara creditelor ucigașe
Galerie Foto Sute de oameni se sinucid anual din pricina datoriilor către bănci sau instituții financiare nebancare. De multe ori aceștia ajung să nu mai vadă nicio ieșire din impas din cauza unor contracte cu clauze care...

Mâncărurile care „întârzie” în stomac

Mâncărurile care „întârzie” în stomac
Românii au căutat totdeauna bucuria unor mese sărbătoreşti, s-au ospătat cu rudele şi prietenii, au ciocnit căte un pahar sau mai multe, au stat în jurul mesei cu bucate ademenitoare ore lungi. Ce...

Compania de autostrăzi, contracte pe bandă rulantă cu un client al DNA

Compania de autostrăzi, contracte pe bandă rulantă cu un client al DNA
Galerie Foto Două firme controlate, direct sau prin interpuși, de către afaceristul piteștean Gheorghe Văsîi, trimis în judecată, în 2015, în dosarul privind cele 80 de autobuze din Pitești, în...

Culmea securităţii: SRI se dotează pe el însuși, contra cost, cu tehnică de investigare informatică

Culmea securităţii: SRI se dotează pe el însuși, contra cost, cu tehnică de investigare informatică
Galerie Foto Serviciul Român de Informații a cumpărat, de la firma… Serviciului Român de Informaţii aparatură specială pentru investigarea infracționalității informatice și pentru analiza probelor...

Există credite de care nici moartea nu te scapă

Există credite de care nici moartea nu te scapă
Galerie Foto Model de credit pe piaţa din România: iei 20.000 de euro, plăteşti timp de cinci ani câte 600 de euro pe lună, iar în ultima trebuie să aduci... tot 20.000 de euro. Ca şi cum ai lua-o de la...

Fostul șef al CCR, Augustin Zegrean, trimite sudori în Irlanda, căpșunari în Olanda și TIR-iști în Germania

Fostul șef al CCR, Augustin Zegrean, trimite sudori în Irlanda, căpșunari în Olanda și TIR-iști în Germania
Galerie Foto Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, omul care l-a salvat, în 2012, pe Traian Băsescu, de rezultatul referendumului de demitere al acestuia din scaunul de la Cotroceni, a intrat...

Băneasa Investments, pierderi de un milion de euro. Nici dividendele către acționari nu au putut fi plătite

Băneasa Investments, pierderi de un milion de euro. Nici dividendele către acționari nu au putut fi plătite
Galerie Foto Băneasa Investments SA a convocat o Adunare Generală a Asociaților pentru a certifica faptul că au existat pierderi serioase în activitatea derulată. Mai exact, din pricina unei “găuri” de un...
Serviciul de email marketing furnizat de