Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dăm ghies mirărilor, prima pe pagină un nume melodios - Târgul Cucului: „Geografii uitate astăzi... Cel mai vechi târg al Bucureștilor a purtat acest nume. În cea de-a doua jumătate a veacului al XIX-lea și-a încetat existența. După ce animase din plin, câteva veacuri la rând, viața orașului. Într-o latură a sa, a rămas o stradă: Cavafii vechi. Cu un nume la fel de straniu astăzi ca cel al Târgului Cucului. Dacă despre cavafi putem afla rapid din dicționare că ar fi vorba de un termen turcesc, ce îi desemna pe cizmari și pe vânzătorii de încălțăminte ieftină, iar despre carvasara Cucului că se tălmăcește prin vama (târgului) Cucului, numele târgului în sine ne-ar putea da nu puține bătăi de cap - interpretările istoricilor și etnologilor fiind uneori de-a dreptul romantice, ori fanteziste”.
Ecouri dinspre Moși
Înspre miezul expunerii: „Târgul cuprindea latura de sud a bisericii Sfântul Gheorghe Nou de astăzi, ajungând până lângă biserica de la Curtea Veche - de unde începea Calea Moșilor (Podul Târgului de Afară). Despre Târgul de Afară (care avea lângă el Oborul) se știe că în decursul timpului s-a mutat din zona bisericii Sibilelor, la Olari, apoi la Oborul Vechi. Ajungând în cele din urmă - de aproape două veacuri - acolo unde îl știm astăzi (Oborul Nou). Târgul Cucului s-a numit și el într-o vreme al Moșilor, fără a renunța însă la numele care l-a făcut celebru în urbea lui Bucur. Așadar, pe scurt, de unde își trage numele...”.
Sigiliul Capitalei
Ochi și urechi (bine, mai mult ochi): „Marile târguri de la noi și din Balcani aveau loc, în trecut, de praznice importante de peste an: de Sfântul Gheorghe, de Sân Pietru, de Sfântă Măria Mare, de Sfântă Măria Mică, de Cârstov, de Sfântul Dumitru... S-a ținut strict seama, veacuri la rând, de hramul/patronul târgului (orașului) în desfășurarea acestora... Cum patronul Bucureștilor, așa cum apare pe vechiul sigiliu al urbei, era Maica Domnului (înfățișată, după 1634, dar mai ales după 1659, când reşedinţa domnească e mutată de la Târgovişte la Bucureşti, pe sigiliu, alături de Sfântul Arhanghel Gavriil - în scena Buneivestiri), e limpede că e vorba de hramul bisericii de la Curtea Veche - în jurul căreia se va ține târgul tradițional de Blagoveștenii - sărbătoarea/hramul orașului”.
Trezirea la viață
Înainte: „Un praznic numit popular, în mai multe zone ale țării, Ziua Cucului. Semnificațiile numirii ar fi nu puține, socotindu-se că Blagoveșteniile sunt ziua în care cucul începe să cânte pentru prima oară, vestind că natura se trezește de acum la viață (Bunavestire e la fel de mare ca Paștele, fără ea neputând să existe Ziua Învierii, se spune în popor). Nume preluat de la această zi (de hram) și de Târg: Târgul (de ziua) Cucului”.
Altă provocare: Batiștei
Pe următoarea pagină a „Dicționarului”, alt nume celebru - Batiștei: „Este denumirea unei străzi din centrul Bucureștilor cu un nume neînțeles astăzi. Pornește din spatele hotelului Intercontinental (Grand Hotel, în anii de pe urmă) și ajunge până în partea de nord a fostului cartier armenesc. O biserică, în zonă, de asemenea, poartă acest nume: Batiștei. Fără doar și poate, unul neînțeles astăzi. Nici o legătură cu batista, aflată de un veac și jumătate în buzunarul bucureșteanului de rând, ori cu numele vreunui nobil italian, rătăcit la curtea lui Matei Basarab - cu proprietăți nu la Târgoviște, ci în cetatea lui Bucur. Obor de vite? Oborul Vechi, până către 1800, de aproape două veacuri, se afla în zona Foișorului de Foc de astăzi. Loc bătătorit (bătătură), loc de întâlnire - pentru batiște? Simple presupuneri târzii”.
Pe firul Bucureștioarei în jos…
Concret, de unde se trage numele în cauză? Gheorghiță Ciocioi: „Până la 1800, prin zonă, trecea pârâul Bucureștioara. Străbătea mai multe mahalale (Săpunari, Caimata, Scaune, Târgul Cucului). Își avea izvorul în balta de pe locul parcului Grădina Icoanei de astăzi (lacul Bulindroiului) și se vărsa în Dâmbovița undeva prin dreptul noii clădiri a Bibliotecii Naționale. Din pricina locului neted până în zona Interului, curgerea pârâului făcea ca terenul, la Batiștei, să fie unul mlăștinos. Chiar și în 1853 - Bucureștioara, astupată fiind de acum - acesta figura pe hărțile vremii, aici, ca teren mlăștinos. - În 1814, apa, în urma ploilor, nemaiavând unde să se scurgă, după astuparea cu pământ a pârâului, inunda curțile și beciurile locuitorilor din centrul Bucureștilor, mai mulți cetățeni cerând să fie creat un canal de scurgere pe locul fostului pârâu”.
În bătaia mlaștinii
În completare: „În înscrisuri, Batiște apare după 1600. Un cuvânt turcesc, slavizat de pisarii vremii. Provine din verbul bat[mak] - a se scufunda, batak, în turca otomană, fiind mlaștină. Ajuns în slava timpului (medio-bulgara târzie) batisvam/batisam - a se afunda, a se scufunda. Cum terminația (i)ște ne e cunoscută din nume precum Târgoviște (cu înțelesul de loc de târg), de pildă, batiște se tălmăcește prin loc mlăștinos, ce nu poate fi folosit, pe care se construiește foarte greu”.
Citește pe Antena3.ro
Pastila de religie
Ziua bucuriei
Dăm curs, în continuare, unor noi învățături (asumate de Gheorghiță Ciocioi): „În onomastica românească, numele sfinților, după cum se știe, deține un rol deosebit de important. La botez, în general, copiilor le sunt date numele unor sfinți, ținându-se seama de ziua nașterii, ori de cea a creștinării lor. Uneori, cei botezați primesc un nume al unui sfânt mai cunoscut (însemnat în calendar cu cruce roșie), prăznuit în preajma nașterii pruncului. O tradiție ce nu s-a pierdut în totalitate, preferându-se, totuși, la creștinare, mai nou, numele nașului/nașei. Numele marilor praznice împărătești deveneau și ele nume de botez. Astfel, Crăciun era un nume pentru cei născuți în aceasta zi, Ispas/Ispasia (născuți de Înălțare - a se vedea numele mamei mărturisitorului creștin Ioan Ianolide), Florea/Floarea (născuți de Florii), Rusalin/Ruslina (născuți de Rusalii) etc. Multe nume de botez au devenit astăzi nume de familie (cum ar fi, de pildă, numele slav-bisericesc Nedelea = Duminică)”.
Vestea cea bună
Pe fir: „Ce s-a uitat aproape astăzi e că cei născuți de Bunavestire primeau, de obicei, la români, numele de Bucur, iar la slavii sudici - până spre zilele noastre chiar (preluat prin limba liturgică slavă și de romani) - pe cel de Radu (din rad/radosti = bucurie; vestea cea plină de bucurie). Praznicul era socotit unul al bucuriei, al veștii celei bune, fiind trecut ca atare, pe larg, în vechile calendare slave. Herea era și el un nume legat de Bunavestire. La aromâni, în legătură cu praznicul, întâlnim Evanghelița, Vanghelița, Vanghele (de la Vestea cea Bună/Blagoveștenie)”.
Lemn sfânt
Deci? „Este posibil, așadar, ca numele orașului București să provină de la hramul bisericii Bunavestire-Curtea Veche, înălțată poate de un Bucur Ciobanu (din lemn, inițial), un nobil ce a dat hramul bisericii, ținând seama de o veche tradiție la noi, în cinstea sărbătorii al cărei nume îl purta și el. De altfel, în biserica de la Curtea Veche se afla mormântul domnitorului Valahiei, Mircea Ciobanul (+1559), înaintași din familie putând fi socotiți adevărații ctitori ai vechii biserici bucureștene. E îndeajuns de aruncat o privire pe o catagrafie a locașurilor de cult ale Capitalei, din urmă cu două veacuri, spre a ne convinge că nu puține dintre bisericile urbei dâmbovițene au fost de lemn până spre zilele noastre (aprox. 1850)”.
„Târgul Cucului - geografii uitate astăzi... Cel mai vechi târg al Bucureștilor a purtat acest nume. În cea de-a doua jumătate a veacului al XIX-lea și-a încetat existența”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Târgul Cucului s-a numit și el într-o vreme al Moșilor, fără a renunța însă la numele care l-a făcut celebru în urbea lui Bucur”, Gheorghiță Ciocioi
„În înscrisuri, Batiște apare după 1600. Un cuvânt turcesc, slavizat de pisarii vremii. Provine din verbul bat[mak] - a se scufunda, batak, în turca otomană, fiind mlaștină”, Gheorghiță Ciocioi
„Cum terminația (i)ște ne e cunoscută din nume precum Târgoviște (cu înțelesul de loc de târg), de pildă, batiște se tălmăcește prin loc mlăștinos, ce nu poate fi folosit, pe care se construiește foarte greu”, Gheorghiță Ciocioi
„Este posibil ca numele orașului București să provină de la hramul bisericii Bunavestire-Curtea Veche, înălțată poate de un Bucur Ciobanu (din lemn, inițial), un nobil ce a dat hramul bisericii”, Gheorghiță Ciocioi
