Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Așa cum observau psihologii de la Universitatea Wisconsin-Madison, Morton Ann Gernsbacher și H. Hill Goldsmith, împreună cu cercetătoarea Michelle Dawson, de la Universitatea Montreal, într-un studiu de sinteză din 2005, există o explicație alternativă deseori trecută cu vederea a așa-zisei epidemii de autism: schimbarea procedurii de diagnosticare. Pe parcursul timpului, criteriile pentru diagnosticul de autism au devenit tot mai laxe, ducând la etichetarea unor indivizi doar ușor afectați, ca fiind autiști. Au cuvântul psihoterapeuții Hal Arkowitz și Scott O. Lilienfeld, autorii studiului „Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală” (Editura Lifestyle, 2024): „Într-adevăr, în versiunea din 1980 a Manualului de diagnostic al Asociației Americane de Psihiatrie (DSM-III) cerința era ca indivizii să îndeplinească șase din șase criterii pentru a se putea emite diagnosticul de autism. Versiunea din 1994 (DSM-IV), care este în uz în prezent, reclamă ca indivizii să îndeplinească 8 din 16 criterii”.
Relaxarea condițiilor de diagnosticare
Mai mult: „Dacă DSM-III conținea doar două diagnostice Asperger, pe care cei mai mulți cercetători îl privesc ca pe o variantă înalt-funcțională a autismului, DSM-5, publicat în 2013, a combinat aceste diagnostice, inclusiv sindromul Asperger, într-o categorie mai largă a așa-numitei tulburări din spectrul autismului și a făcut și mai laxe condițiile de diagnosticare. Totuși, impactul pe termen lung al acestor schimbări la nivel de diagnosticare asupra prevalenței autismului rămâne încă să fie determinat. Modificările legislative pot, de asemenea, să joace un rol semnificativ. Așa cum observau Gernsbacher și colegii săi, o versiune modificată a Legii privind educația persoanelor cu dizabilități, aprobată de Congresul SUA în 1991, le cerea inspectoratelor școlare să publice statistici precise ale copiilor cu dizabilități”.
„Efectul Rain Man”
Efectul? „Această lege a dus la creșteri bruște ale cifrelor raportate pentru copiii cu autism. Oricum, aceste cifre nu sunt bazate pe diagnostice de autism atent stabilite, nici pe eșantioane reprezentative pentru populația largă. În consecință, cercetătorii care se bazează pe estimări din surse administrative, care provin din datele guvernamentale colectate de la școli, vor ajunge la concluzii eronate cu privire la prevalența autismului. Ei ar trebui, dimpotrivă, să se bazeze pe estimări realizate pe populație, care sunt dezvoltate prin sondaje fiabile statistic și reprezentative pentru cazurile de autism înregistrate în rândul populației generale. O contribuție suplimentară la creșterile raportate o poate avea efectul Rain Man, anume creșterea familiarizării publicului cu autismul ca urmare a filmului din 1988, premiat cu Oscar și avându-i în rolurile principale pe Dustin Hoffman și Tom Cruise”.
Două studii edificatoare
Două studii susțin afirmațiile conform cărora epidemia de autism ar fi mai degrabă iluzorie decât reală. Mai întâi, în 2005, psihiatrii Suniti Chakrabarti (Centrul pentru Dezvoltarea Copilului din Stafford, Anglia) și Éric Fombonne (Universitatea McGill) au condus o cercetare care a folosit valori riguroase, bazate pe populația reală, pentru a urmări prevalența diagnosticului de autism din 1992 până în 1998, pe un eșantion de 10.000 de copii care trăiau în aceeași zonă a Angliei. „Ei nu au găsit niciun fel de date care să susțină o schimbare a prevalenței, ceea ce sugerează că, atunci când cercetătorii păstrează aceleași criterii de diagnostic pentru autism, ratele de diagnostic nu se schimbă în timp”, sesizau și psihoterapeuții Hal Arkowitz și Scott O. Lilienfeld.
Descoperirea
În completare: „Apoi, un articol publicat în anul 2006 de psihologul Paul Shattuck, de la Universitatea Wisconsin Madison, a identificat o substituire de diagnostic: în paralel cu creșterea ratelor de diagnosticare a autismului, din 1994 până în 2003, au scăzut ratele de diagnosticare a retardului mintal și a dizabilităților de învățare. Această descoperire crește posibilitatea ca bazinul general de copii cu trăsături de tipul autismului să fi rămas constant, dar diagnosticele specific referitoare la aceeași categorie de populație să-și fi inversat locurile. Este încă prea devreme să excludem posibilitatea creșterii prevalenței autismului, dar este puțin probabil ca această boală să crească așa de mult cum sugerează o serie de specialiști”.
Afirmații extraordinare, dovezi pe măsură
Concluzia: „Așa cum zicea cândva regretatul sociolog Marcello Truzzi, de la Universitatea Eastern Michigan, afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare. A susține că există o epidemie de autism este într-adevăr o afirmație extraordinară. Totuși, dovezile aduse în susținerea acestei aserțiuni lasă mult de dorit”.
„Este puțin probabil ca această boală să crească așa de mult cum sugerează o serie de specialiști”, Hal Arkowitz, psihoterapeut
„În paralel cu creșterea ratelor de diagnosticare a autismului au scăzut ratele de diagnosticare a retardului mintal și a dizabilităților de învățare…”, Scott O. Lilienfeld, psihoterapeut
Citește pe Antena3.ro
